tag:blogger.com,1999:blog-22805986027875502152024-03-06T22:01:06.293+02:00¿DIGAS, QUIEN ES?Aléhttp://www.blogger.com/profile/00098256574651228032noreply@blogger.comBlogger99125tag:blogger.com,1999:blog-2280598602787550215.post-65721513840406059982012-06-05T10:53:00.000+03:002012-06-05T10:53:01.869+03:00Silogism<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjIpBv91zmDSmaQjAl6Go1fGpVmeH163FInQv1YQG4THkfefnWuEGPAwHEowwZx29qCuEmWHm1c4cHuIJkkfjSkBVt8gWsiRw2rDRtiRkyE-Tb2F5jEqEAJa4TL0UPb-QCSLRZ1Oh0nZg2O/s1600/hmprod.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjIpBv91zmDSmaQjAl6Go1fGpVmeH163FInQv1YQG4THkfefnWuEGPAwHEowwZx29qCuEmWHm1c4cHuIJkkfjSkBVt8gWsiRw2rDRtiRkyE-Tb2F5jEqEAJa4TL0UPb-QCSLRZ1Oh0nZg2O/s400/hmprod.jpg" width="341" /></a></div>
<span style="text-align: center;">- Brăţara mea are pietre p'eţioase, mami.</span><br />- Da, mami.<br />- Pietrele p'eţioase strălucesc, mami.<br />- Da, mami, strălucesc.<br />- B'ăţara mea e strălucitoare, mami!<br />
<br />
<i>Nora la 3 ani, 5 luni şi 2 săptămani.</i>Aléhttp://www.blogger.com/profile/00098256574651228032noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-2280598602787550215.post-83302196653357080302011-10-20T22:47:00.000+03:002011-10-21T18:19:39.532+03:00Zoe<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhKYPypBp1vAAwIMF7k287TGcYvi8bMD0s9WTW8tv7CCONzHcgH8lToIkY0TUcRh0-cYf1xb05GLYKN2sar6M_H3Qr_YWSeHqaQeBzPv3okcz31DivGDX3vyIlBGZA-AFGHmNx30E0KtDGv/s1600/Image1782.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhKYPypBp1vAAwIMF7k287TGcYvi8bMD0s9WTW8tv7CCONzHcgH8lToIkY0TUcRh0-cYf1xb05GLYKN2sar6M_H3Qr_YWSeHqaQeBzPv3okcz31DivGDX3vyIlBGZA-AFGHmNx30E0KtDGv/s400/Image1782.jpg" width="300" /></a></div>
<br />
Din această dimineaţă, familia e mai mare. A venit Zoe, surioara Sofiei şi verişoara Norei.<br />
<br />
Să ne trăiască. Să fie sănătoasă. Să aibă ursitoare bune. Sofia le-a convocat deja pe Fauna, Flora şi Vreme bună. Nora îi aşteaptă primul râset, să se nască o zână.<br />
<br />
<span class="Apple-style-span" style="font-size: x-small;">Date tehnice: cezariană, 39+, 3480 g, 49 cm.</span>Aléhttp://www.blogger.com/profile/00098256574651228032noreply@blogger.com4tag:blogger.com,1999:blog-2280598602787550215.post-1309048266562566812011-09-27T00:51:00.002+03:002011-09-27T00:51:45.215+03:00Peter Pan<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjx1S08Z3E1sZnZYhq-7nNhZ7AGOcpA4VGREnUiZihmoZZwijvKzo5sHWwdMiPo_sPAO717MJBAcSov-eKXRTjq2_DVAcFm-5Uq5ieJvxcJp9ryMf9sZMRMzDiWFJkJCgYdfroXx-mptNBj/s1600/images.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjx1S08Z3E1sZnZYhq-7nNhZ7AGOcpA4VGREnUiZihmoZZwijvKzo5sHWwdMiPo_sPAO717MJBAcSov-eKXRTjq2_DVAcFm-5Uq5ieJvxcJp9ryMf9sZMRMzDiWFJkJCgYdfroXx-mptNBj/s320/images.jpg" width="320" /></a></div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Am recitit de curând Peter Pan. După vreo 10 ani, cred. Poate şi pentru că Nora este în perioada desenelor animate cu Degeţica, cărticica mică mi-a atras atenţia din bibliotecă. Îmi aminteam ceva, dar nu chiar tot, şi oricum, nu mică mi-a fost surpriza să constat că acum, cu ochi de mamă, o văd cu totul altfel.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Peter Pan nu e copil. Sau nu e numai copil. E de fapt un adult care nu vrea să fie adult şi face pe copilul. Pentru un puşti cu "toţi dinţii de lapte" are nişte reacţii sau expresii care nu sunt de copil: "Eu sunt tinereţea, sunt bucuria, sunt un pui care şi-a spart singur oul.".</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Toţi copiii vor să crească, pentru că aşa le e firea, să se facă mari, să facă lucrurile pe care acum nu au voie sau nu pot să le facă. N-au suficientă conştienţă de sine cât să-şi dea seama de statutul lor privilegiat de copil, vor doar să crească. Să rămână mici e aproape tragedie. </div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
E, Peter Pan nu vrea să crească. Ştie el de ce. Are uneori gândirea unidirecțională, naivă şi răzbunătoare a unui copil. Când s-a întors la mama lui, la un moment dat după ce a zburat de acasă, a găsit gratii la fereastră şi un bebeluş nou în camera lui. De aici a tras concluzia ca mamele sunt rele, sau mă rog, nu sunt bune. Nu i-a trecut nici o secundă prin minte că mama lui a pus gratii la ferestre să nu zboare şi celălalt copil. </div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Şi totuşi, caută o mamă, de aceea o aduce pe Wendy, să le fie mamă băieţilor rătăciţi. Dar se pare că mama foloseşte la spus poveşti, cârpit şosete, pus la culcare, gătit şi dat doctorii.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Într-un fel, mă sperie ideea că doar asta văd copiii în mamele lor. Refuz să cred că sunt doar "caregiver" în ochii Norei şi că ar putea să mă uite, aşa cum băieţii şi-au uitat mămicile. </div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Şi totuşi Peter Pan e adult. Uneori. E conştient că băieţii au nevoie de o mamă. Nu, nu şi el, doar băieţii. Pentru că el se comportă ca un tată. Îi apără, îi învaţă, are autoritate asupra lor, are grijă de ei. Când îşi aduce aminte. Pentru ca Peter Pan uită cam tot ce nu-i convine. Sau spontan, devenind "unreliable". Că doar e copil.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Trăieşte într-un Neverland, fugind de lumea reală, mai mult singur de fapt, fără să-şi asume nimic. Nici viaţa de copil, nici pe cea de adult.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Sunt destul de tulburată după o lectură ce trebuia să fie amuzantă şi uşoară. E plin de Peter Pan-i printre noi.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
Aléhttp://www.blogger.com/profile/00098256574651228032noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2280598602787550215.post-16783159460877009252011-07-01T23:50:00.002+03:002011-07-16T22:59:28.628+03:00La început a fost foşnetul<div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">După ce am născut, tot organismul eu s-a adaptat maternităţii. Lăsând la o parte transformările fiziologice, toate simţurile sau devenit foarte acute, întru protejarea progeniturii. În afară de plânset, între mamă şi copil se creează un întreg sistem de semnalare, propriu fiecărui astfel de tandem. Când plânge, e evident că îi e foame, că s-a trezit, că are o nevoie de vreun fel. Dar înainte de plânset...</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">E, la început de tot, când era ora de masă a Norei, începea foiala în pătuţ. Foială tip foşnet, destul de uşor de perceput, întrucât eram la un metru de ea. </span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">După foşnet, a fost plescăitul. Se pregătea de supt cu voce tare. Mai aveam aproximativ un minut să ma dezmeticesc de-a binelea ca să ajung la ea înainte de a începe să plângă. </span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Apoi îşi sugea degetul cu zgomot. Fleoşc, fleoşc, fleoşc. Perfect peceptibil de la mine din dormitor şi prin uşile închise.</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">De-a lungul timpului, şi cu mine s-a petrecut un fenomen interesant. Lăsând la o parte acuitatea de care dădeam dovadă în a percepe aceste mici zgomote, ceva din mine mă trezea înainte de a se trezi ea. Fie că era de 8 sau de 2 ori pe zi. Mă trezeam şi ascultam. Încă la mine în pat, după uşile închise, aşteptam semnalul de chemare. La început, era absolut matematic; acum, mare fiind, mai sunt momente când mă trezeşte ea din somn. Dar e normal să fie aşa. Nevoile ei nu mai sunt la fel de acute ca în bebeluşie.</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Când a început să gângurească, gângurea.</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Mai târziu, când a început să vorbească pe limba ei, ţinea conferinţe cu mocârcile, cum le spun eu găştii de pluşuri cu care doarme în pat. Stăteam în pat şi o ascultam şi râdeam de una singură. Le vorbea cu atâta convingere, le povestea chestii nemaiauzite. A fost o perioadă minunată, mă trezeam în fiecare dimineaţă cu un zâmbet larg şi fericit pe faţă.</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">După, a descoperit că poate să mă cheme direct. Mama, mami şi interesantul mami-co, spus exact aşa, cu pauză, şi fără diacritice. Mamiii-co! În pat, dincolo de uşi mă bufnea râsul. De unde i-o fi venit ei mamic-co, nu ştiu, că a putea să pronunţe foarte bine şi m<b>ă</b>mico. </span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Apoi a apărut Mariana. Trădare! Când se trezea, nu mă mai striga pe mine, ci striga Manana! tare, răspicat, să nu cumva să rămână neauzită. Nu ştiu cum reuşeste să-şi dea seama că e weekend şi atunci n-o mai strigă pe ea, ci pe mine. </span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Pe măsură ce şi-a dezvoltat vocabularul, chemările au devenit explicite: Mami, bino! adică să vin. </span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">De-a lungul timpului m-au binedispus şi relaxat chemările ei matinale, dar de surprins, nu m-a mai surprins de mult. Evolua, dar evolua într-un sens previzibil, în funcţie de dezvoltarea limbajului. </span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Cea mai nouă, ultima descoperire în domeniu este: </span><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><b>Alexandra, binooo dă jos din pat la mine. </b></span><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Ce poţi să mai zici, am râs pe înfundate cu nasu-n perne, şi până n-a strigat mami nu m-am dus. </span><br />
<span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span><br />
<span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">L.E. Undeva, între momentele descrise mai sus, a mai fost o etapă: cea în care bătea în perete. Se ridica în picioare în pătuţ şi bătea cu palma în perete. Funcţiona foarte bine, că mă trezeam sigur de la bubuituri.</span></div>Aléhttp://www.blogger.com/profile/00098256574651228032noreply@blogger.com6tag:blogger.com,1999:blog-2280598602787550215.post-79197853716121004492011-02-15T21:14:00.000+02:002011-02-15T21:14:00.233+02:00No strings attached<div style="text-align: justify;"><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"></div><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"></div><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"></div><br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjnI8-Js0ju-CIA_UQUtH-gWePXF8dWOrhMBCuQSQdhO2z7x-hd846Kpfl5F4GPz7SUo2Tnlc1o_jua9khBy-cnDpq9WHDJ0NddGeh5PrYwABfNou0xE5wER3UWRRR3IC9CUG4plVQ-U5DD/s1600/200515860-001.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="266" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjnI8-Js0ju-CIA_UQUtH-gWePXF8dWOrhMBCuQSQdhO2z7x-hd846Kpfl5F4GPz7SUo2Tnlc1o_jua9khBy-cnDpq9WHDJ0NddGeh5PrYwABfNou0xE5wER3UWRRR3IC9CUG4plVQ-U5DD/s400/200515860-001.jpg" width="400" /></a></div><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span><br />
<span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Am fost la film. <i>Fără obligaţii</i>, cum a fost el tradus în română. De Valentine's day, coincidenţă sau nu, nu mi-e încă lămurit.</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Gustul pregnant care mi-a rămas este că nu e film de văzut într-o zi destinată declaraţiilor şi promisiunilor. Cam tot ce s-a spus şi făcut într-o zi ca asta e pus brusc sub un nemilos semn al întrebării. </span><br />
<a name='more'></a></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Filmul e simpatic şi cu happy end, dar depinde cum îl priveşti.</span><br />
<span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span><br />
<span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">De regulă, când te uiţi la un film, te regăseşti într-unul dintre personaje, sau măcar vrei să te regăseşti fie pe tine, fie pe cel de lângă tine. E, la filmul ăsta e un du-te vino de "aş vrea, n-aş vrea". E vorba de o fată care nu-şi doreşte o relaţie şi refuză să se ataşeze de un bărbat; iar bărbatul în cauză e sensibil, atent şi romantic şi spre deosebire de ea, îşi doreşte o relaţie. Fix invers decât se întâmplă în realitate, unde de regulă bărbaţii sunt cei cu probleme de ataşament. De altfel, personajele sunt oarecum stereotipuri caracteristice celuilat sex în viaţa reală.</span><br />
<span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span><br />
<span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Ea propune o relaţie bazată doar pe sex, el acceptă, dar la un moment dat, năzuieşte la mai mult. Ea îl respinge şi apoi îşi dă seama că de fapt îl vrea, crede că l-a pierdut şi apoi se regăsesc triumfător. Clasic.</span><br />
<span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span><br />
<span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Sala de cinema era plină de studenţi. Şi studente. Care erau ca o conştiinţă colectivă a întregului film. Oftau la unison, râdeau la unison, tăceau la unison. Gândeau, probabil la unison. După reacţiile lor, păreau că gândesc aşa:</span><br />
<br />
<ul><li><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Toate fetele îşi doreau să aibă sângele rece pe care îl avea personajul feminin, să reuşească să nu se ataşeze ca să nu aibă de suferit de pe urma vreunui prostănac.</span></li>
<li><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Aceleaşi toate fetele şi-ar fi dorit ca băiatul de lângă ele (la propriu) să-i semene personajului masculin. Romantic, atent, lăcrimos.</span></li>
<li><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Toţi băieţii şi-ar fi dorit ca fata de lângă ei să vrea fix aceleaşi chestii ca fata din film. Adică numai sex, fără alte implicaţii.</span></li>
<li><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Toţi băieţii l-au privit cu compasiune şi oarecare condescendenţă pe bietul lăcrimos la nunţi şi înmormântări şi şi-au şoptit în gând că ei nu vor jeli după vreo fată timp de 8 luni.</span></li>
<li><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Toate fetele au visat că o relaţie bazată pe sex poate evolua într-o relaţie adevărată.</span></li>
<li><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Toţi băieţii şi-au spus că o relaţie poate rămâne bazată pe sex atâta timp cât ei hotărăsc asta (pentru că în film, personajul masculin e cel care s-a "sucit")</span></li>
</ul><div><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">A fost cam amar filmul, în concluzie. Nu se poate fără strings attached şi mai devreme sau mai târiziu, lucrurile se cern. Până atunci, doar ne facem că ne facem.</span></div><div><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Oricum, la sfârşitul filmului, după liniştea din sală, deşi tocmai fusese happy-end-ul, cu siguranţă toţi cei de-acolo au reevaluat relaţia în care sunt. Cum e, cum ar trebui să fie, cum şi-ar dori să fie şi nu e. Me included.</span></div></div>Aléhttp://www.blogger.com/profile/00098256574651228032noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-2280598602787550215.post-30145056111328057022011-02-01T23:38:00.001+02:002011-02-01T23:42:49.939+02:00Status quo prius<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjFkbn1CqpVYX0mTPBmoXYNNoPvq7EEpeAYBhHWL9HqjCCOGyasDU9dCt9CXGLz8TPa3wskIqPVRWmZIb1jjRSnJF7cPUdBCydZJx0XAVey8s3NUXp_-LSAEXzzeSle466-m3JOcA-DWS1O/s1600/bigstockphoto_closeup_of_balance_scale__flipped_c334.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="266" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjFkbn1CqpVYX0mTPBmoXYNNoPvq7EEpeAYBhHWL9HqjCCOGyasDU9dCt9CXGLz8TPa3wskIqPVRWmZIb1jjRSnJF7cPUdBCydZJx0XAVey8s3NUXp_-LSAEXzzeSle466-m3JOcA-DWS1O/s400/bigstockphoto_closeup_of_balance_scale__flipped_c334.jpg" width="400" /></a></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Acum câteva zile m-a tulburat rău <a href="http://www.injoaca.ro/in-joaca/plan-de-ac%C8%9Biune-pentru-oamenii-afla%C8%9Bi-in-prag-de-divor%C8%9B/">postarea Adei, cea despre divorţ</a>. A făcut să sune din asta o chestie ce poate fi abordată managerial. Planificare, organizare, coordonare şi control. Desigur că în prag de divorţ trebuie să existe şi o latură pragmatică a problemei ce nu poate fi deloc ignorată, dar nu e numai atât.</span></div><a name='more'></a><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Culmea e că, fix aceste elemente de pragmatism ne împiedică pe noi, femeile, să facem pasul, atunci când luăm această decizie într-un moment dramatic. Întrebări de genul unde mă duc cu copilul după mine, din ce bani trăiesc, cu cine îl las dacă am nevoie... aoleu, dacă mă îmbolnăvesc, încep să ne macine hotărârea care părea de nestrămutat cu un minut în urmă. De multe ori, lipsa unui răspuns imediat la oricare dintre aceste întrebări taie orice elan al unei femei în suferinţă. Că să fim serioşi, în toate cazurile pe care le cunosc, femeia a fost cea care a avut de suferit, fie că a fost înşelată, părăsită, agresată, ignorată, abuzată, etc. </span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Mai bine mai suport/ trec (şi) peste asta/ mă fac că uit pentru încă o vreme, decât să rămân în stradă sau să mă duc la mama. Şi ce să fac, las copilul fără tată? Şi cine o să mă mai ia pe mine? Mai bine nu mai fac nimic... </span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Unele dintre noi, fie că au mai puţine probleme practice, au o casă, au un job, au un sistem de suport pe care să se poată baza, fie sunt mai calculate sau pur şi simplu mai curajoase, fac pasul. Nu divorţul în sine este greu: în cazul meu, când am depus actele sau când am ieşit din tribunal după pronunţare, n-am simţit nimic. Nimic, nimic. Eram neînsufleţită ca o piatră. Acum procedura este şi mai scurtă, se poate divorţa de azi pe mâine. </span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Dar de-abia apoi urmează greul. Pentru ca perioada pe care Ada o numeşte "timp să mă adun" se petrece de regula, în singurătate. Şi cu cât trece timpul, singurătatea creează o nouă rutină pe care cu greu vei mai <b>putea </b>să o schimbi. Da, şi eu mi-am propus, ca Ada, să îmi refac viaţa. Dar e cu mult mai greu decât dacă aş fi fost doar single, nu single mum.</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Eu n-am avut ocazia să am o familie de trei. Timpul în care am avut o căsnicie aparent normală după ce s-a născut Nora a fost extrem de scrut, de ordinul săptămânilor. În afară de vise, n-am avut nimic. Nu pot fi acuzată că într-o relaţie cu un bărbat nou, voi încerca să umplu un gol lăsat de fostul meu soţ, pentru că golul acela n-a apucat să fie umplut niciodată. Eu am avut rara ocazie să o iau de la zero cumva. Bucură-te ca Nora e mică, tu eşti tânără, etc - aşa mi s-a tot spus. Nora nu mai e aşa mică şi nici eu aşa tânără... Timpul trece şi trece în gol.</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Şi în tot timpul ăsta pui în balanţă beneficiile şi neajunsurile vieţii pe care o ai acum, singură fiind. Desigur că cele mai multe lucruri se pot face de una singură, fără ajutor, sau că există surori, mame, prietene, prieteni, dar sunt lucruri pe care numai EL le poate face, numai de la el le aştepţi şi accepţi. Un EL inexistent, o fiinţă imaginară, deopotrivă impregnată de răul pe care l-ai trăit şi de visele şi aşteptările neîmplinite încă...</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"> De exemplu, o banală excursie la cumpărături cu copilul atârnă concomitent cam aşa:</span></div><div style="text-align: justify;"></div><ul><li style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><b>E bine</b> că nu te mai grăbeşte nimeni să termini cumpărăturile când tu nici n-ai trecut pragul - <b>E rău</b> că trebuie să urci singură baxul de apă plată în căruţ</span></li>
<li style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><b>E bine</b> că poţi pierde oricâtă vreme studiind cutiile cu cereale - <b>E rău</b> că n-are cine să te ajute să iei o decizie</span></li>
<li style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><b>E bine</b> că poţi proba orice vrei fără să-ţi bată nimeni nerăbdător la uşa cabinei - <b>E rău</b> că nu poţi întreba cum îţi stă</span></li>
<li style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><b>E bine</b> că găteşti mai puţin, cumperi mai puţină mâncare, cheltuieşti mai puţin</span><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"> şi nu-ţi mai baţi capul o dată la două zile cu întrebarea ce fac de mâncare - <b>E rău</b> că nu mai există bucuria de a găti pentru cineva (nu, copilul nu se pune). Nu mai există emoţia aceea de dinaintea primei furculiţe de mâncare şi nerăbdarea de a auzi mmm, ce bun e...</span></li>
<li style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><b>E bine<span class="Apple-style-span" style="font-weight: normal;"> că poţi lăsa copilul în voie pe la rafturi fără să-ţi spună nimeni încrâncenat că e un copil scăpat de sub control pentru că pune chiloţi în coş (!) - </span>E rău</b></span><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"> că n-ai lângă cine să priveşti înduioşat la micul omuleţ care spune fericit <i>chioloţii mea, mami</i></span></li>
<li style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><b><span class="Apple-style-span" style="font-weight: normal;"><b>E bine <span class="Apple-style-span" style="font-weight: normal;">că poţi permite copilului mici răsfăţuri interzise - </span>E rău</b></span></b></span><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"> că nu e nimeni să spună blând <i>doar o pungă de bomboane, Nora, nu cinci</i></span></li>
<li style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><b>E bine</b> că te autoeduci să fii cumpătată - <b>E rău</b> că nu-ţi mai poţi pemite mici nimicuri nefolositoare, dar atât de frumoase, sau în cazul meu, o surubelniţă nouă, că galbenă n-aveam. E rău că nu-ţi mai face nimeni nici o bucurie.</span></li>
<li style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><b>E bine</b> să ai confirmarea faptului că odrasla nu te scapă din ochi şi nu se depărtează mai mult de trei metri - <b>E rău</b> să n-ai o pereche de ochi în plus</span></li>
<li style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><b>E bine</b> când vezi familii nervoase şi absente, pe principiul ce bine c-am scăpat - <b>E rău</b> când vezii pe alţii fericiţi pentru că tu n-ai m-ai simţit pacea aceea de mult</span></li>
</ul><div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Şi ăsta e doar un exemplu... Trăieşti continuu o frământare chinuitoare... În toate situaţiile cântăreşti cum e şi cum ar fi fost dacă... În parc, pe stradă, seara după ce copilul adoarme, când copilul progresează, când face prostii, când ai cu cine, când n-ai cu cine, mereu şi mereu... Nu vreau să dezvolt genul ăsta de raţionament înspre partea afectivă, că e previzibil de trist.</span></div></div><div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div></div><div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Nu regret că am divorţat. Dar divorţul ESTE sfârşitul lumii, ca să o contrazic pe Ada. Este sfârşitul lumii aşa cum o ştiai şi cum ţi-o imaginai pentru viitor. Apoi intri într-o lume necunoscută, eliberatoare şi în acelaşi timp neprimitoare, căreia trebuie să-i supravieţuieşti cumva. </span></div></div><div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div></div><div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">De abia atunci e greu.</span></div></div>Aléhttp://www.blogger.com/profile/00098256574651228032noreply@blogger.com11tag:blogger.com,1999:blog-2280598602787550215.post-30384094587608988752011-01-27T23:27:00.002+02:002011-01-28T00:35:45.801+02:00Zână? Nu, mulţumesc...<div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Astăzi am pus umărul la o faptă bună. Nu pot să-mi asum nici un credit, <a href="http://www.injoaca.ro/in-joaca/zanele-de-pe-scara-mea/">ideea</a> n-a fost a mea, <a href="http://www.carnaval-party.ro/">rezolvarea</a> n-a fost a mea, eu doar am înlesnit comunicarea între părţi, să zic aşa. Dar contextul este zguduitor. </span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Eu nu sunt genul care să vrea să se lase impresionată de cazurile umanitare. În sensul că nu mă hrănesc cu suferinţa oamenilor. </span><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">N-am cunoscut pe nimeni care să treacă prin aşa ceva, nici dintre cei apropiaţi, nici măcar cunoştinţa unei cunoştine. </span><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">La campaniile umanitare la care am donat până acum, de regulă pentru copii, am citit transversal informaţiile, şi atunci când am avut de unde, am dat un bănuţ. Nu am vrut să văd filmuleţe, reportaje TV, acte medicale, fotografii sau să citesc cu sufletul la gură ultimele noutăţi. Poate, de fapt sigur, face parte dintr-un sistem de auto-protecţie. Să nu trăiesc ce-am trăit azi.</span><br />
<a name='more'></a></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Prietena mea, L. m-a rugat ieri să promovez şi eu cum pot, cazul <a href="http://www.mariaeva.ro/">Evei</a>. Fratele Evei este cel mai bun prieten al fiului ei. O cunoaşte şi pe Eva şi pe părinţii ei. Vestea a căzut peste toţi ca un trăznet. De două zile, L., care e zen mai tot timpul, oftează şi suspină în spatele monitorului. Fiul ei a uitat brusc de toate răsfățurile pre-adolescentine. Noi, fetele din birou, suntem mute. </span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Am rugat-o pe <a href="http://www.injoaca.ro/">Ada</a> să scrie ceva la <a href="http://www.ziarulcopiilor.ro/">ziar</a>. Azi am văzut pe blogul ei că o mai rugase cineva să promoveze cazul. Vestea s-a răspândit în spaţiul virtual cu o repeziciune incredibilă. De necrezut, sincer. Poate aşa se întâmplă de fiecare dată, dar pentru că eu nu vreau să cunosc detaliile niciodată, nu urmăresc parcursul acestor campanii.</span><br />
<span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span><br />
<span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">De când am născut, mulţumesc lui Dumnezeu că Nora e sănătoasă şi refuz să mă gândesc la ce s-ar putea întâmpla rău.</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">De două zile mă abţin să nu plâng. Astăzi, după ce L. a vorbit cu mama Evei despre <a href="http://www.injoaca.ro/in-joaca/zanele-de-pe-scara-mea/">surpriza </a>pe care i-o pregăteam, ne-a spus că plângea. Logic, cumva, dar refuzasem până la acel moment să mă gândesc la suferința parinţilor, cu atât mai puţin să caut o dovadă palpabilă. N-am mai putut să mă abţin. Lacrimile curgeau şiroaie şi nu mă puteam gândi decât la Nora în locul Evei.</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Am întrebat-o pe L. cum au aflat părinţii, ce simptome a avut înainte de a îi face analize. Răspunsul ei m-a bulversat complet şi definitiv. N-avea nimic, era doar palidă. Nu se mai înroșea în obraji când ieșea afară. Atât?! Atât.*</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Cum adică, azi ai un copil sănatos, care mănâncă, se joacă, doar un pic palid, şi mâine ai un copil împănat cu branule şi cu diagnosticul de cancer?? Da.</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Ai cum să te fereşti? Nu prea. Familia aceasta a avut noroc. Au aflat la timp. Şi au mai avut noroc cu toată comunitatea virtuală care e dispusă să-i ajute. Pronosticul, conform teoriei, e bun. </span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Dar dacă eu nu voi vedea că Nora e mai palidă? Dacă o să mi se pară că e doar răsfăţată când se plânge că-i obosită? Sau dacă nu mănâncă, n-o să cred că e doar mofturoasă? Şi dacă, şi dacă, şi dacă... </span><br />
<span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Am o singură speranţă: că ochii ei vor da de gol orice suferinţă. Nu expresia, cât cearcanele. Cum se simte mai rău, răceală sau burtică supărată, Norei îi apar cearcăne, suficient de evidente cât să mă facă să exclam <i>oh, mami, nu arăţi prea bine... </i>Dar dacă n-o să le văd? Dacă o să tărăgănez decizia de a o duce la analize? În parte de teamă, în parte pentru că nu am nici un motiv real, deci de ce să înţep copilul inutil... Oare cum o s-o privesc atunci când o să ştiu că are ceva? Dar cum o să mă privească ea? Oare celulele alea stem or fi bune la ceva? Oare o să am nevoie de bani? Oare o să se ducă la fel vestea? Oare o să-i trimită şi ei cineva o zână? </span><br />
<span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span><br />
<span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Nu. Până aici. Nu vreau să ajung vreodată să <i>am nevoie</i> de bani, atotputernicul internet, reţea socială extinsă la maxim, sau să trimită Ada vreo zână. Refuz să mă gândesc. Punct. Nu mă mai gândesc.</span><br />
<span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span><br />
<span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Am plâns în baie şi apoi am sunat-o pe Nora. Mi-a spus că a făcut pişu la oliţă şi că Mariana a luat varză de la Maria în castonul roşu să facă sarmale. Vocea ei cristalină, inocenţa şi bucuria ei m-au făcut să mă simt vinovată pentru gândurile negre ce-mi trecuseră prin cap. Nu ştia nimic din zbaterea mea.</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">*Între timp am aflat că Eva a avut şi un episod prelungit de febra şi se plângea de oboseală.</span><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"> </span></div>Aléhttp://www.blogger.com/profile/00098256574651228032noreply@blogger.com5tag:blogger.com,1999:blog-2280598602787550215.post-34827145586877702112011-01-26T21:45:00.001+02:002011-02-03T09:52:11.095+02:00Vorbeşte Nora<div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><object height="344" width="425"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/K5F0I1BD7BQ?hl=ro&fs=1"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/K5F0I1BD7BQ?hl=ro&fs=1" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="425" height="344"></embed></object></span><br />
<span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">De mult îmi doresc să scriu despre dezvoltarea limbajului la Nora. Dar lucrurile se petrec atât de rapid, încât am ajuns sa fac exerciţii de memorie să ţin minte tot ce spune sau cum a spus la un moment dat.</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Nora a început să vorbească târziu, avea aproape doi ani. Lucru destul de îngrijorător pentru mine, şi nu neapărat pentru ca nu verbaliza, dar nici nu repeta nimic din ce-i spuneam. Se uita la buzele mele, la felul în care pronunţ, dar din guriţa ei nu ieşea nici un sunet. Avea un vocabular destul de limitat, spunea numai cuvinte uzuale, şi acelea în cea mai simplă formă: mama, papa, apa, brum la maşină sau avion, am pentru ham, miau, buni, etc. Cel mai mare beneficiu al vorbirii este dispariţia frustării. Chiar dacă nu înţeleg din prima, repetă cu calm până mă prind ce vrea. E mare lucru. Până să verbalizeze, era cu mult mai agitată şi mai nervoasă pentru că sunetele ei n-avea nici cap nici coadă şi nu înţelegeam nimic.</span></div><a name='more'></a><br />
<div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Şi-apoi, dintr-o dată, ca pe cel mai firesc lucru din lume, a strigat-o pe soră-mea. Maiia. Era în baie cu Sofi şi tocmai ce-o strigasem eu să vină să ne aducă prosoape. Aproape instantaneu, s-a auzit ecoul firav, cu o tonalitate proprie, plin de bucuria descoperirii. Mai-ia. Chemător, frumos, cristalin. Nora. </span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Apoi a urmat "gât". Avem o cărticică cu obiecte de îmbracăminte. Când vedea pozele, îmi arăta cu mânuţa unde se poartă fiecare obiect. Pe muţeşte. Recunoştea toate obiectele şi pe unele le şi numea, într-un fel foarte propriu: ciocete pentru şosete, pantaloni şi pantofi - ireproductibil. Ca multe dintre cuvintele ei, erau o înşiruire de sunete care <i>aduceau</i> cu ce trebuiau sa fie. Nici măcar nu începeau cu p în cazul de faţă. Iar scoase din context, n-ai fi înţeles niciodată ce zice. E, cu fularul aveam o problemă. Îmi arăta că se pune pe cap. Şi tot corectând-o, am ajuns să spun gât mai mult decât oricare altă parte a corpului.</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Cărticica s-a rătăcit o vreme şi când a regăsit-o şi a ajuns la fular, nu numai că n-a mai încurcat capul cu gâtul, dar a spus cât se poate de clar "gât". Am fost extrem de uimită, pentru că nu făcuse nici repetiţie prealabilă. Nu se străduise nici un pic. Nu-l stâlcise câtuşi de puţin. Aşa, dintr-o dată.</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Şi încet, încet, a început să numească lucrurile, să repete ce aude, chiar dacă nu se vorbeşte cu ea. Acum le poceşte în cel mai adorabil mod. Apropo de asta, pentru ca Sofia a vorbit şi devreme şi foarte corect (acum mai are doar probleme cu literele V şi F, cu acodurile şi pluralele), sormea se temea că n-o să apucăm să ne distrăm cu vorbitul copiilor. Las' că ne face Nora norma de distracţie la poceala de cuvinte. </span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Acum e într-o fază în care îl înlocuieşte pe M cu P. Deşi mama e mama şi nu are probleme în a-l rosti pe M, la început de cuvânt, M e întotdeauna P. Astfel, pasă, pacale, paşină, pusi înseamnă pe rând masă, mâncare, maşină şi muci. Murdar e bidal. Mango e bpango. </span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Portocala a avut o evoluţie interesantă: pitită, pocaie şi acum pocală, uşor de confundat cu mâncarea. </span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">La fel şi cerealele de seară: de la duo (?!) la teleale. </span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Şi mai face ceva: majoritatea cuvintelor sunt de genul feminin: cutita (cutitul), căuta (căruţul), </span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">E atentă la nuanţe şi la diminutive şi le foloseşte ca atare: pe vecinul nostru cel mic îl cheamă Vlad, zis Vladuţ (dăduta). Deşi pe tatăl Sofiei îl cheamă tot Vlad, nu i-a zis niciodată Vlăduţ şi pe el nici n-a încercat să-l feminizeze. Apa a devenit apică, deşi zău că eu nu i-am spus aşa niciodată.</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">De curând a prins pronumele posesiv. Totul este al ei. Într-o unică formă, mia. Cu varianta scurtă mami-ia, adică mama mea. Cutita mia este în traducere, cuţitul meu, Kitty mia, bebe mia, pisica mia, etc. Dacă îi spun Nora, zi carte, ea zice cartea mea.</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Altele, tot aşa simpatice: opaleta - salopeta, cocolata - ciocolata, budă - bluză, dolama - deodorant, teton - telefon, Tona (Tom alu' Jerry), vestitul apaţi ani (la mulţi ani, învăţat de revelion), abare - răbdare, nu ba da - care înseamnă nu, pacac - capac, adedele - la revedere, cacatolu - calculator, tetita - fetiţa, dade - trage, pinge - împinge, gura - ura, bac - îmbrăcat/dezbrăcat, taci - ce faci, dedor - televizor, patate - publicitate, coluţi - chiloţi, bădele - mărgele, ungule - unghii (va urma)</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Spune corect: dinţi (cu accent pe ultimul i), curat, boboane (bomboane), dene (desene), aurt - iaurt, cântă, căţel, pisică, pisicută, bateiia - bateria, nu pot, nu mai e, bani, mall, ikea, gata (gata nani înseamnă că s-a trezit), de ce, Nora (cu R), Totia (Sofia), Luija (Luiza), iina (Irina), papuci, balonul (cu obsesiva 'a part baionu - s-a spart balonul), unde e, uite, nu e doie - nu e voie.</span><br />
<span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span><br />
<span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Sunt foarte multe cuvinte pe care nu mi le amintesc. Promit sa reeditez de câte ori o mai aud cu câte ceva nou.</span></div>Aléhttp://www.blogger.com/profile/00098256574651228032noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2280598602787550215.post-38176405934759608242011-01-24T22:44:00.009+02:002011-01-24T22:50:28.297+02:00Unităţi de măsură<div style="text-align: justify;"><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"></div><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjJf7Lo6BmXByVwOWjU7VHXLggr-WHs6dCb2roxyPVQsb9x6y4t_pk6h-qjOjtn96P86iuUqBDmJMLEfoKX_F4eUPzR5NYPz_9mtfv0iKaR6vfXUZADl9F9qNDwvnelvG4bjhK8d2bTyKLu/+%25282%2529.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="250" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjJf7Lo6BmXByVwOWjU7VHXLggr-WHs6dCb2roxyPVQsb9x6y4t_pk6h-qjOjtn96P86iuUqBDmJMLEfoKX_F4eUPzR5NYPz_9mtfv0iKaR6vfXUZADl9F9qNDwvnelvG4bjhK8d2bTyKLu/+%25282%2529.jpg" width="380" /></a></div><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Timpul se măsoară în secunde, minute, ore, zile, săptămâni, luni, ani. Aşa zice la carte. Eu cred că timpul se măsoară în unităţi speciale, personalizate pentru fiecare dintre noi, la un moment dat în viaţă. Şi aşa cum o lume întreagă a convenit asupra măsurătorii standard şi are nevoie de ea, aşa şi eu am nevoie de propriile mele măsurători. Unitatea de măsură se schimbă mereu, evoluează, dar este unică într-o anumită perioadă, nu are subunităţi. </span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">De exemplu, când eram copil la şcoală, timpul se măsura din 5 în 5 zile. De luni până vineri. În vacanţe, cum era cea de vară, fiecare zi era importantă şi timpul se măsura în perioade mai mari - cât stăm la bunici, cât stăm la mare, câte săptămâni mergem la bazin.</span><br />
<a name='more'></a><br />
<span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">La liceu, din trimestru în trimestru. Acelea erau unităţile reale.</span><br />
<span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">După şcoală, a început lucrul. Spre deosebire de perioadele anterioare, săptămâna era doar sâmbătă şi duminică. Iar anul nu mai era împărţit nicicum. Sâmbătă şi duminică, la nesfârşit...</span><br />
<span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span><br />
<span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">În perioada în care încercam să rămân însărcinată, timpul se măsura din două în două săptămâni: ovulaţie, test de sarcină, speranţă, tristeţe. Câţiva ani. Apoi, în timpul sarcinilor, săptămâna începea în ziua în care încheiam o săptămână de sarcină. Lunea a devenit marţi, joi şi apoi şi-a revenit la luni. Vreo doi ani.</span><br />
<span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span><br />
<span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">O schimbare majoră a intervenit după ce am născut. Timpul a devenit subunitar zilei. Mai exact, era divizat în fracţiuni mici, de aproximativ 3 ore. Apoi, în perioadele de somn şi trezie ale Norei. 12 ore somn, 4 ore trează, 4 ore somn, 4 ore trează. Metronomic. Până nu demult.</span><br />
<span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span><br />
<span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Acum timpul meu e amestecat. Un conglomerat dintre toate cele de mai sus. Anul e egal, săptămâna are doar sâmbătă şi duminică, iar ziua se împarte între 9 ore lucru, 4 ore cu Nora, 4 ore pentru mine, 7 ore somn.</span><br />
<span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span><br />
<span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Sunt un pic bulversată. Mi-e dor de ritmicitatea aceea molcomă, fără subunităţi, care nu cerea coregrafie cu timpii mici.</span></div>Aléhttp://www.blogger.com/profile/00098256574651228032noreply@blogger.com4tag:blogger.com,1999:blog-2280598602787550215.post-71186658450681234082011-01-18T23:09:00.025+02:002011-01-23T12:19:05.812+02:00Apaţi ani, mami!<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhVXAA0udMqJSwp4nqX-74HlKdWOLMwmfGr-0L6vZ71nt7dZufeAlPhc9BDY_fm-phH0BenCKXRTXJilfRRpEL3wJObgbWaEjpopdukXRSo_GQ-L_pyjonSJJmq3WqofidEutkcdzFynoqQ/s1600/freesia.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhVXAA0udMqJSwp4nqX-74HlKdWOLMwmfGr-0L6vZ71nt7dZufeAlPhc9BDY_fm-phH0BenCKXRTXJilfRRpEL3wJObgbWaEjpopdukXRSo_GQ-L_pyjonSJJmq3WqofidEutkcdzFynoqQ/s320/freesia.jpg" width="320" /></a></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Aşa mi-a spus Nora când am ajuns acasă de ziua mea. Era proaspăt trezită din somn, ciufulită, călduţă de somn, nerăbdătoare să de examenul pentru care o pregătise Mariana toată ziua. </span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Uşor împleticită, mi-a oferit freziile cumpărate de aceeaşi Mariana, şi-a spus dintr-o suflare </span><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><b>Apaţiani, mami!</b></span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">M-a strâns de după gât cu mânuţele ei mici, m-a pupat ud pe obraz, şi apoi mi-a spus, extrem de firesc, </span><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><b>Bec, mami. </b></span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Şi eu te iubesc, Nora.</span></div>Aléhttp://www.blogger.com/profile/00098256574651228032noreply@blogger.com4tag:blogger.com,1999:blog-2280598602787550215.post-88884498632996903102010-11-26T13:32:00.002+02:002011-01-23T12:32:18.800+02:00Copilul, clanţa, cheia<div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Acesta este un post despre ce se poate întâmpla când (nu) sunteţi acasă. </span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Eu cu sora mea locuim în acelaşi bloc, una deasupra celeilalte, la etaje diferite. Amândouă fetele au bone şi pe mine acasă pentru încă vreo două săptămâni.</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">În această dimineaţă, onor Sofia (2 ani şi 3 luni) a închis-o pe Marga, bona ei, pe balcon, uşa de la balcon neavând clanţă decât pe dinăuntru. Situaţia se prezenta aşa: uşa de la casa încuiată cu cheia, cheia în uşă, copilul în casă, bona exilată pe balcon. Tuşi, aka eu, două etaje mai sus, în partea cealaltă a casei, imposibil de auzit biata Marga cum striga de pe balcon. </span><br />
<a name='more'></a></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Ceasu' bun îl aduce pe un nene care trebuia să-mi aducă nişte sertare de la service şi care o vede pe Marga agitată şi plânsă, stând ca o Julietă la fereastră. Bun, să demarăm operaţiunea de salvare. Cu copilul şi bona din dotare plus cheie de rezervă, ne înfiinţăm la uşa lor. </span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">În casă se auzea Sofia care plângea de mama focului după Marga, după mami, după suzi. Pentru că uşa era încuiată şi cheia în broască, eu nu puteam s-o deschid din afară. Am strigat-o pe Sofi şi i-am zis să-şi aducă scăunelul de la baie (d-ăla de la IKEA) şi să scoată cheia din broască. A fost, a adus, s-a suit, a întors cheia în broască înainte înapoi, dar nu total, deci n-a putut s-o scoată. Apoi linişte. Fără plânset de Sofi, fără nimic. De abia în momentul ăsta m-am panicat eu. Nu se auzise nici o căzătură, bufnitură sau altceva. Doar linişte. Din aia de care nu vrei sa auzi niciodată dincolo de o uşă încuiată.</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Nenea cu sertarele, tătic la rândul lui, deci în cunoştinţă de cauză de gravitatea situaţiei, zice: sunt nişte unii de la RDS în parcare, poate au o scară, ceva, să întrăm prin balconul din spate. Zis şi făcut. Când eu eram la parter şi îi spuneam Margăi să o trimită pe Sofia la uşa de la intrare, că a plecat şi n-o mai aud deloc, Marga zice uşurată, gata, s-a rezolvat. Nenea cu sertarele (fie el sănătos o sută de ani), intrase în casă şi deschisese tot ce era de deschis. </span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Unde era Sofi? În pătuţ. Epuizată, probabil de plâns şi spaimă, se băgase la somn. Nu mai plângea, era liniştită în pătuţ. Când s-a reunit cu Marga a început din nou să plângă şi plângeau amândouă de sărea cămaşa de pe ele. </span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Apoi ne-am liniştit cu toţii. Am îmbrăcat-o pe Sofi în rochiţa de gală, să se simtă bine, şi încet, încet, au încetat şi suspinele şi totul s-a stins.</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă la noi nu era nimeni acasă. </span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Ce-am învăţat din asta şi vă recomand şi vouă, în caz de Doamne fereşte: </span></div><div style="text-align: justify;"></div><ul><li style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Dacă copilul ajunge la clanţă şi ştie să tragă de ea în jos, trebuie învăţată să tragă de ea şi în sus (la alea termopan). I-am făcut acest instructaj Sofiei după aceea.</span></li>
<li style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Învăţaţi copilul să răspundă fără mofturi la comenzi simple: adu scunul, urcă-te pe el, învârte cheia. Sofia le-a făcut, chiar şi în condiţii de stres, dar nu a reuşit să deschidă până la urmă.</span></li>
<li style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Învăţaţi copilul cum e cu cheia. Lor oricum le place să se joace la chei şi broaşte, deci vor fi foarte fericiţi să înveţe să facă toată manevra.</span></li>
</ul><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">Restul de sfaturi sunt pentru adulţi, bone sau părinţi: nu lăsaţi cheia în uşă, ţineţi mobilul în buzunar, faceţi cumva să nu vă izolaţi complet de copil</span><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">, </span><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">aveţi o bună relaţie cu vecinii, mai ales pe cei pe care îi ştiţi acasă în timpul zilei. Şi există întotdeauna 112. </span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;"><br />
</span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family: 'Trebuchet MS', sans-serif;">E posibil ca voi să vă fi gândit deja la toate astea, dar uite, se întâmplă chestii cu toată prevederea. </span></div>Aléhttp://www.blogger.com/profile/00098256574651228032noreply@blogger.com8tag:blogger.com,1999:blog-2280598602787550215.post-74696455268332116472010-11-09T22:35:00.001+02:002011-01-24T23:22:35.770+02:00Nu uitaţi să vă bucuraţi<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi77QEKXZ173hqJrdBjqdi4-33kz4UCJ7H5iah_PKcclTMxi4hRJCY03RvNq7EbKKu-yCxxXWuemu1CJRr3ldjqMa1Qjn7JdthytL-QnutG6HKaR7ZEiCQcrbudKhO1mtxmPQPLbRwsjmOP/s1600/Image1189.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="480" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi77QEKXZ173hqJrdBjqdi4-33kz4UCJ7H5iah_PKcclTMxi4hRJCY03RvNq7EbKKu-yCxxXWuemu1CJRr3ldjqMa1Qjn7JdthytL-QnutG6HKaR7ZEiCQcrbudKhO1mtxmPQPLbRwsjmOP/s400/Image1189.jpg" width="360" /></a></div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Mai am puţin şi mă întorc la serviciu. Foarte puţin. A mai rămas mai puţin de o lună. Dacă acum un an sau doi mi se părea infinită perioada asta de doi ani, astăzi mă întreb când au trecut atâtea zile şi mă uit cu groază cât de puţine au mai rămas. </div><div style="text-align: justify;"><br />
<a name='more'></a><br />
</div><div style="text-align: justify;">Nu de job mi-e groază, ci de lipsa Norei din viaţa mea. Mă îngrozeşte că o să petrec cu ea atât de puţin timp după ce am petrecut atât de mult. Am nişte mustrări de conştiinţă imense că au fost momente în care m-a scos din minţi şi îmi venea să fug în lume, să fug de ea, de fapt. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Acum mi se pare că nu-mi mai ajunge ziua. De o săptămână avem şi bonă, deci timpul meu cu ea e şi mai scurt, că o mare parte din zi stă pe afară. Mi-e dragă tare şi parcă din ce în ce mai dragă. Bine, e şi într-o perioadă în care face mereu câte ceva nou, vorbeşte lucruri noi şi mă încântă cu o mulţime de lucruri. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Nu ştiu dacă reuşesc să transmit zbaterea din sufletul meu. N-am decât un mesaj pentru cele care au privilegiul să stea acasă cu copiii lor, măcar până la doi ani. <b>Nu uitaţi să vă bucuraţi.</b> Zilele acestea privilegiate nu se mai întorc. Astea sunt şi sunt finite. Apoi începe iureşul şi echilibristica cu timpul.<br />
<br />
Nu vom mai avea dimineţi ciufulite decât în weekend, n-o să mai punem rufe la spălat, nu vom mai citi din cărticica jumulită, nu mă va mai mâna la frigider adormită încă, să-i dau papa... N-o să mai mergem la piaţă, la magazin sau la farmacie, aici în cartier... N-o să ne mai plimbăm în miezul zilei într-o toropeală plăcută. N-o să mai am seninătatea că n-am nimic altceva de făcut decât să fiu mamă. <br />
<br />
Şi n-o s-o văd atâtea ore... N-o să văd "prima dată" din multe chestii. O să-mi traducă bona ce spune şi o să o laude cu ce a mai făcut, nu ca acum, când aproape numai eu o înţeleg şi sunt singura martora la progresele ei...<br />
<br />
E trist. Oricât ar fi greu, nu uitaţi să vă bucuraţi. Şi când vă lasă nervii şi puterile, gândiţi-vă la tristeţea mea de acum.</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: center;">*</div><div style="text-align: center;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">În altă ordine de idei, îmi caut de lucru. În condiţiile în care salariul de la stat este mult diminuat, îmi va fi greu spre imposibil să mă descurc cu banii oferiţi de onor instuţia parlamentară. Dacă aveţi cunoştinţă de vreun job de HR şi nu numai, plătit decent, vă rămân recunoscătoare dacă îmi veţi da şi mie de veste.</div>Aléhttp://www.blogger.com/profile/00098256574651228032noreply@blogger.com11tag:blogger.com,1999:blog-2280598602787550215.post-1453631584153617352010-10-09T00:10:00.006+03:002010-11-02T13:05:02.684+02:00Nora la un an şi 10 luni<div style="text-align: justify;"><i>Am început să scriu asta în ziua în care Nora împlinise un an şi 10 luni. Nu l-am terminat şi nu l-am mai publicat. Dar ar fi fost păcat. Azi e altfel. </i><br />
<br />
N-am mai scris de multă vreme ce face Nora. Poate prea ocupată cu rutina asta zilnică care a ajuns să-mi tocească nervii şi răbdarea...</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Să începem cu lucrurile bune. A început să vorbească. Cuvinte clare: mama, apa, papa, miau, ham, ou, ceai, baie, caca, bebe, dă-mi, mie, jos, braţe, şosete şi poşetă. În rest, a dezvoltat un vocabular paralel, fără prea mare legătură cu obiectul denumit: petite - portocală, au - telefon (probabil o formă de alo), gluglu- lingură/ linguriţă, pepe - pepene sau pipi, după caz, Deia - Vera, Totia - Sofia, Bui - Buni (dar numai uneori), cece - ţiţi, Nenia/Nona - Nora (cred că asta înseamnă, deşi dacă îi arăt o poză cu ea spune că acolo e bebe) piiţi - pufuleţi, brum-brum - maşină sau avion şi o mulţime de sunete ireproductibile care denumesc banană, pâine, periuţă de dinţi, şi cam orice altceva ce recunoaşte.</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">E frustrant şi pentru mine şi pentru ea că nu reuşim să ne înţelegem omeneşte. Dar am reuşit să-i prind cât de cât limbajul ăsta şi mă descurc, chit că le iau prin încercări. Deşi încerc să o corectez şi să-i pronunţ cât mai clar cuvântul, ea o ţine pe a ei. Nu că n-ar putea să reproducă toate sunetele, pentru că pe limba ei, când vorbeşte, le spune pe toate, dar nu-i ies în cuvânt. Puterea exemplului nu funcţionează pentru ea: în condiţiile în care Sofia vorbeşte aproape perfect, fiind cu 4 luni mai mare, de Nora nu se lipeşte nimic.</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Apoi, lucrurile care nu s-au schimbat. Este în continuare lipită de mine ca marca de scrisoare. Tot timpul. În braţe de preferat. Dacă mă las pe vine şi o îmbrăţişez, se trage, mă apucă de mână şi mă face să mă ridic să o iau în braţe. Când mă revede după vreo 5 minute de lipsă, se bucură şi chiuie de parcă nu m-a văzut o săptămână. Asta are părţi bune şi părţi rele. Uneori mă bucură şi mă flatează ataşamentul ei, alteori mă oboseşte cumplit. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Doarme în continuare fără probleme toată noaptea şi ziua cam 3-4 ore. Rar de tot are zile când nu doarme dupămasa dar şi zile când se culcă la 17.00 şi se mai trezeşte a doua zi dimineaţă la 9.00. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Avem aceleaşi probleme cu mâncarea. Nu mănâncă şi pace. De vreo lună a făcut pasiune pentru ouă. Când se trezeşte, după ce semnează condica la Bela, se duce glonţ la frigider şi repetă ou, ou, ou, obsesiv. Ia două ouă din carton şi le dă drumul uşurel în ibricul cu apă. Şi cât aşteaptă să se fiarbă, o schimb, se spală pe dinţi (e un fel de-a spune, că de fapt mănâncă pasta de dinţi şi roade periuţa). Apoi la masă ea decojeşte un ou, iar eu pe-al doilea. Îi place să-l mănânce cu linguriţa direct din coajă. Dacă îl tai, nu mănâncă gălbenuşurile. Le aruncă la gunoi. Şi cam aşa face cu orice nu vrea să mănânce. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Tot nu mănâncă lactate; mai scapă din greşeală câte o linguriţă de iaurt, o bucăţică de mozzarela, dar destul de rar. Mănâncă cu mare plăcere cam orice fructe, mai ales astea de sezon acum: prune, struguri, mere. După ce vreo săptămână a înghiţit sâmburii de prună, acum a învăţat să-i scoată şi să-i arunce la gunoi. </div>Aléhttp://www.blogger.com/profile/00098256574651228032noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-2280598602787550215.post-32483054608232284742010-08-24T22:29:00.001+03:002011-01-24T23:21:59.727+02:00Înţărcare ca la carte<div style="text-align: justify;">Deşi a trecut ceva vreme de atunci, mă tot ţin să povestesc cum s-a înţărcat Nora. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Pe la un an şi patru luni a început să refuze masa de dimineaţă, singura mai consistentă în lapte. Când o duceam în braţe spre dormitorul meu, se agita, voia jos din braţe şi striga papa, papa. Ok, fără lapte, atunci. După micul dejun, sugea puţin, sau sugea combinat cu banană sau fructe.<br />
<a name='more'></a></div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">În timpul zilei sugea când îşi aducea aminte sau când îi era somn sau era supărată. Dar să mănânce, nu. Doar aşa, de alint. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Niciodată, de când s-a născut, eu nu i-am băgat sânul în gură. Dacă vrea, cere. Şi ştia să ceară şi să se facă înţeleasă la orice vârstă. Când era mică urla şi căuta sânul cu guriţa, apoi când a mai crescut, căuta cu mâna, iar acum, mare, ştia să dezbrace şi pe sus şi pe jos. Eu n-am apucat să prind perioada în care Nora să-mi ceară ţiţi. Nici acum nu zice ţiţi calumea, iese un fel de <i>tice.</i></div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Pe la un an jumate cred că a renunţat cu totul. Nu pot să spun o dată exactă, pentru că treceau câteva zile bune până să mai sugă oricât de puţin. Dar până n-a renunţat de tot, nu puteam să spun, gata, s-a înţărcat. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Mi-am spus asta când am fost la mare. M-a văzut mult cu sânii dezgoliţi si n-a făcut decât să le dea un pupic şi să plescăie fericită în amintirea vremurilor de altă dată. Un fel de <i>ce bun era, mami. </i></div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Mi-a fost frică de momentul înţărcării. Eu nu i-am refuzat sânul niciodată şi n-aş fi vrut să ajung să o fac. Iată că n-a fost nevoie. Ea a ştiut mai bine. Experienţa alăptării a fost minunată pentru mine. Nu mi-a fost cumplit de greu la început, iar pe parcurs nu s-au întâmplat decât lucruri frumoase. Iar felul în care s-a înţărcat n-a fost traumatizant pentru nici una dintre noi. Nu m-am simţit neglijată (da, da, io) şi nici eu n-am frustrat-o pe ea. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Sincer, doresc tuturor mămicilor să le fie cum mi-a fost mie şi să li se întâmple exact la fel. A fost aşa cum trebuie, tot. De la început la sfârşit.</div>Aléhttp://www.blogger.com/profile/00098256574651228032noreply@blogger.com6tag:blogger.com,1999:blog-2280598602787550215.post-85505864311088117152010-08-19T23:21:00.001+03:002011-01-24T23:09:15.874+02:00Vulcanul - continuare<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjdvqjH53iDrt7r7gWdj-ZLT4UEMxMfQuseD8sURqhguvBNsXcuwT1vL3q-RsFEDhmnm3u_4qEL1xeorC5SJCPTWnkrPC3gIQYH7BwQ2W2wq01Bd98bN-93vhenZYxFnDgIOiZW10yIGgGk/s1600/LUIHcLqTPlRUZawZKx.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="266" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjdvqjH53iDrt7r7gWdj-ZLT4UEMxMfQuseD8sURqhguvBNsXcuwT1vL3q-RsFEDhmnm3u_4qEL1xeorC5SJCPTWnkrPC3gIQYH7BwQ2W2wq01Bd98bN-93vhenZYxFnDgIOiZW10yIGgGk/s400/LUIHcLqTPlRUZawZKx.jpg" width="400" /></a></div><div style="text-align: justify;"><a href="http://pimperlino.blogspot.com/2010/06/vulcanul.html"><i>De aici.</i></a></div><div style="text-align: justify;">Femeia s-a trezit buimacă de visul ameţitor ce-l avuse. Stătea ghemuită la rădăcina unui copac şi încă nu se dezmeticise prea bine. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Nu visase chiar tot: în jurul ei erau tot fum, cenuşă, lavă, abur, fulgere, pucioasă. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Nu-i era clar dacă visase sau chiar fusese acolo sus. Senzaţia aceea de cunoaştere a tuturor sentimentelor din lume era extrem de reală şi o tulbura cumplit. Acum ştia, văzuse, dar nu putea să nu se întrebe dacă nu cumva este doar imaginaţia ei. Nu, nu şi-ar fi putut imagina niciodată aşa ceva. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">S-a ridicat şi a plecat. Primii paşi i-a făcut repede, să nu cumva să se răzgândească. Apoi s-a oprit brusc şi a început să calce cu paşi mărunţi, în ritmul lacrimilor ce cădeau domol spre pământul încins. Plângea de dor, de teamă, de ciudă, de furie, de neputinţă. Simţea că-l trădează. Simţea că se trădează pe sine. În sufletul ei era un vârtej infernal. Şi totuşi mergea mai departe. Cu paşi mici, că poate el o va vedea şi o va opri. Dar destul de mari ca să se depărteze. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">S-a uitat în urmă de câteva ori, întâi doar o privire, apoi s-a întors cu totul. Ca să-l mai vadă o dată, să nu-l uite, să îi râmână imprimată imaginea lui. A tot sperat că o va vedea şi el şi va încerca să o oprească. Dar printre norii de fum nu se vedea nimic. Cu fiecare speranţă deşartă plângea mai tare şi ritmul paşilor creştea. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">De-acum alerga. În mintea ei se învălmăşeau toate: şi pădurile verzi, şi aburul dintre pietre şi cântcele păsărilor şi imaginile acelea fantastice din inima vulcanului şi conversaţiile nesfârşite şi cenuşa şi lava şi tunetele...</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">În urma ei, vulcanul exploda. Printre zgomotele de infern, i s-a părut că îl aude spunând <i>Îmi pare rău</i>. A tresărit o clipă, dar în haosul acela, nu putea fi decât imaginaţia ei...</div>Aléhttp://www.blogger.com/profile/00098256574651228032noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2280598602787550215.post-27801666825326972872010-08-05T23:10:00.001+03:002010-08-19T23:26:54.407+03:00Un copil fără curaj e ca o noapte fără stele<div style="text-align: justify;">E o replică din filmul <a href="http://www.imdb.com/title/tt0083564/">Annie</a>, dar e o vorbă de-a lui Buddha. Doar asta mi-a venit azi în gând când am văzut-o pe Nora în apă. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Până astăzi, Nora nu intra în apă decât în braţele mele. Se ţinea strâns şi se încolăcea în jurul meu. Chiuia, bătea apa cu mânuţele, se lăsa pe spate, gusta apa de mare, dar nu şi-ar fi dat drumul pentru nimic în lume. Am încercat s-o fac să plutească, pe burtă sau pe spate, am încercat cu colacul, nimic. Lipită strâns de mine şi orice încercare de a o dezlipi era taxată imediat cu ţipete şi încordare. <br />
<a name='more'></a></div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Ei... astăzi ceva s-a schimbat. A vrut la mal. Acolo unde se sparg valurile. Mă ţinea doar de deget şi chiuia toata când era împroşcată cu spumă. Încet, încet, am tras-o mai în larg, adică la 40 cm, unde valurile erau numai bune de joacă şi nici n-o mai umpleau de nisip şi scoici. Am ţinut-o de subţiori şi am îndemnat-o să ridice picioarele, sa plutească şi ea un pic. Nu vă puteţi imagina bucuria acestei descoperiri. Când valul întârzia să vină, se uita în spate cu nerbadare; cum simţea c-o ia pe sus, râdea cu toata fiinţa ei mică. Când avea timp, îmi mai dădea câte un pupic plin de apă. Aşa, de mulţumesc şi de bucurie. Nu-mi venea să cred cât de încântată poate fi, deşi până atunci nici n-a vrut să încerce. </div><div style="text-align: justify;"></div><div style="text-align: justify;">Dar ăsta a fost doar începutul.</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">După-masă ne-am trezit în zgomot de valuri furioase. Când ne-am apropiat de mare, valurile erau imense, albe şi redesenaseră ţărmul. Am privit cu jind, gândindu-mă că probabil e şi rece, nu numai vălurită. Dar după vreo jumătate de oră de prăjituri de nisip, a venit, m-a luat de mână şi m-a dus spre apă. Am zis că-şi înmoaie şi ea lăbuţele şi ne întoarcem. Dar nu. Nora avea planuri mari. Era de joacă. Valurile la mal aveau cam 70 de cm de spumă supărată. Nu mai puteam face jocul cu plutitul, ca nu plutea, era doar purtată de apă. De abia o ţineam să n-o scap. Chiuia şi râdea şi era în culmea fericirii. Numai eu de-abia mă mai ţineam pe picioare, în încercarea de a sparge valul cu corpul meu, să n-o expun pe ea. La un moment dat, am căzut şi am scăpat-o. A căzut cu faţa în jos în plină apă. Repet, eram la mal, unde apa în retragere are două palme, dar valurile alea făceau o învolburare mult mai mare. Am ridicat-o imediat şi nu zicea nimic. Mi-am zis că-i liniştea de dinaintea plânsului, atunci când stă cu gura deschisă, nu iese nici un sunet, dar urletul e pe drum. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Ei, bine, nu. Nu urla, nu se speriase, era doar deranjată că i se udase părul. Nu mi-a venit să cred. Am luat-o în braţe, am pupat-o, ea avea treabă. "Djos, djos" cu zbaterea aferentă. Dar n-am mai avut eu curaj. Am dus-o în larg, unde puteam sa sărim frumos pe valuri şi să ţipăm şi noi în rând cu lumea. La mal acolo, prea mă trântea apa pe mine şi nu puteam s-o ţin.</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">În larg, acolo unde poţi vedea cum vine valul şi sări în sus când eşti chiar în el, a fost delir. Nu ştia ce să facă mai întâi, să râdă, să mă strângă mai tare, să se uite după val, să chiuie, să îşi ridice bărbia deasupra apei. Nu că ar fi avut vreo problemă cu apa în gură, dar eu aşa îmi lungeam gâtul, deci trebuia să facă şi ea. Râdea şi dădea in picioare. A încercat de vreo două ori să se desprindă de mine, ca să plutească, dar mi-a fost frică să-i dau drumul. Am ţopăit prin valuri vreo oră. cred. Erau când mai mari, când mai mici, mai cu spumă, mai fără, dar o încântare toate. Evident că ne-a intrat apă şi în gură şi în urechi, am mai ratat săriturile şi ne-a mai izbit apa în plină figură. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Dar n-a zis nimic, nimic. Eu eram aşa stresată şi ea era super încântată. Când am ieşit şi m-am uitat în urmă, mi-am dat seama că era singurul copilaş din apă. Doar de pe la 6-7 ani în sus, cu colace. Eram năucă de toată experienţa asta. Sunt şi acum. Când eram în apă şi ţopăiam de zor, o doamnă mi-a spus "Ce curajoasă este". Într-adevăr, curajul nu-i lipseşte. Şi nici mie.</div>Aléhttp://www.blogger.com/profile/00098256574651228032noreply@blogger.com7tag:blogger.com,1999:blog-2280598602787550215.post-20261817177018429242010-08-03T23:45:00.002+03:002011-01-24T23:09:44.049+02:00Vama Veche după 7 ani<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEho-1UGjXsh2pZIj1lM36mRhmSLNk-SENha8JlsMIv3NNE6bZcI4qOArBPvSGI6nWXQ7MJgGbxI0ZVeMak1V12FSvRTesDpuPiCLebspydT5BpiEUMDyywWLbGSz1ce7YNkDkD8i1yt1eAh/s1600/Image1035.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="300" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEho-1UGjXsh2pZIj1lM36mRhmSLNk-SENha8JlsMIv3NNE6bZcI4qOArBPvSGI6nWXQ7MJgGbxI0ZVeMak1V12FSvRTesDpuPiCLebspydT5BpiEUMDyywWLbGSz1ce7YNkDkD8i1yt1eAh/s400/Image1035.jpg" width="400" /></a></div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Da, suntem în Vama Veche. Nu pot să spun că suntem în vacanţă, că cine a fost cu copilul mic la mare ştie că numai vacanţă nu poate fi. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Am vrut să vin aici pentru că dintre toate staţiunile pe care le-am încercat de-a lungul vremii, aici m-am simţit cel mai bine. </div><a name='more'></a><div style="text-align: justify;">Nu că aş face parte din vamaioţii cu state vechi, ba dimpotrivă. Când am descoperit eu VV era proaspat invadată de nou formata generaţie de corporatişti, disperaţi să iasă din rigori. Nu m-am identificat nici cu ei, nici cu ce am găsit aici (puştime scăpată de sub control). Dar spectacolul era frumos. Mixul ăsta neobişnuit era mai frumos ca în orice altă parte. N-am dormit la cort, n-am băut de n-am mai ştiut de mine, de fapt, n-am băut nimic, n-am fumat ce se fuma, nu m-am destrăbălat în nici un fel. Am stat pe margine şi am admirat priveliştea. Şi m-am bucurat să văd că există astfel de oameni, care pot trăi atât de liber.</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">M-am întors după 7 ani, deşi am tânjit toţi anii ăştia să revin. Am venit cu Nora. Am adus-o pe Nora în Vamă, să se bucure şi ea de privelişte.</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">N-o să fac acum marile comparaţii de tip ghid turistic între ce a fost şi ce e acum. Şi nevoile şi felul meu de-a fi s-au schimbat de atunci. Au apărut hoteluri mai spălate, cică de trei stele, unde poţi să locuieşti civilizat. Serviciile sunt proaste, şi nu pentru că nu sunt eu hippie. Sunt proaste şi atât. Nu pot să-i acord circumstanţa de "Vamă", pentru că nu mai e cazul. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Pentru ieşirea asta am optat să mâncăm la mic dejun fructe aduse de acasă, urmând ca mesele de peste zi să le luăm la terasele de aici. N-am vrut la pensiune ca să stau eu să gătesc, să mă car cu tigăi şi tigăiţe, recipiente, ingrediente, etc. Nu regret decizia, dar nici prea bine nu mi-e. La prânz, după plaja, Nora e deja obosită, mârâită, plângacioasă, nerabdatoare. Seara, la fel. În toate restaurantele in care am mâncat până acum, durează de la o veşnicie în sus să-ţi aducă mâncarea. Într-un grup de tineri care flecăresc şi au vreme de pierdut, merge, dar când copilul e chinuit de somn şi de foame, nu mai merge.</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">iar mâncarea... ah, mâncarea... La frontieră am comandat ciorbă de văcuţă si frigăruie de pui cu cartofi cu rozmarin. Pentru că ăştia nu erau de la pungă. Ciorba bunicică, cu de toate, dar cumplit de sărată. După o oră vine şi frigăruia, o ţepuşă imensă (evident, de mare atracţie pentru un copil) cu cartofi prăjiţi. Fac ochii mari şi tânăra duduie îmi spune că nu mai au de ceilalţi. I-am reproşat că trebuia să mă anunţe, pentru că Nora nu mănâncă brânză (erau bine acoperiţi cu brânză rasă). A dispărut cu frigăruie cu tot și peste vreo 20 de minute apare cu cartofii cu rozmarin. Fără scuze, fără explicaţii, nimic. Ce să-i mai dau Norei să mănânce, era deja zombie. Am înghiţit ceva pe fugă, a mai durat vreun sfert de oră să aducă nota. Nu mai calc.</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Astăzi la prânz am fost la Bibi. Fiasco. Toate preparatele din peşte sunt din peşte îngheţat, la fel şi cele din pui. Nu, mersi. Am luat paste. Un milion de ani, evident. Le-am luat la pachet şi le-am mâncat în cameră. Asta după ce Nora a fost în mari crize de-mi venea să plec la Bucureşti pe jos. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Acum pe seară, am fost la galerie. Primul loc unde mi s-a zâmbit. Şi unde întrebările mele de mamă iscoditoare n-au deranjat. A fost bun. Păcat că Nora n-a mâncat nimic. Azi s-a hrănit cu pepene şi covrigei. Şi nisip. Atât.</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">În altă ordine de idei, e frumos la mare. Cât suntem pe plajă sau în apă, Nora e un copil minunat. Am zis că ne mutăm acolo şi îi aduc mâncarea la pachet. Dacă n-ar fi soarele atât de arzător, aş şi culca-o pe plajă, pentru că în cameră face super circ. Ea nu-i obişnuită să doarmă cu audienţă şi plânge ca atunci când era bebeluş până adoarme. Şi oftează în somn de ţi se rupe sufletul.</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Pe plajă se joacă în nisip fără să mai ştii de ea. Mai vrea să plece la plimbare din când în când, să caşte gura pe la turişti sau să scormonească în alt nisip. În apă, la mine în braţe, e cea mai fericită. Chiuie, mă pupă de drag, se bălăceşte. Dar nu se dezlipeşte de mine. Stă agăţată ca o maimuţă. Bea apă de mare şi nu se sperie deloc dacă mai ia câte un val în plină figură.</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">În rest, e super maxi dependentă de mine. Deşi suntem cu buni, parcă nici nu există. Mami, mami, mama, mami, mama. Cu lacrimi şi disperare. Nu se pune problema să plec de lânngă ea, dar se întâmplă să o mai iau înainte, să râmân în urmă sau să mă duc până la mal să spăl jucăriile. Parcă plec pe veci, aşa se jeleşte. Uneori e frumos să ştiu că are nevoie de mine şi că mă caută, dar alteori mă extenuează. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Deocamdată atât din jurnalul de vacanţă. Mai stăm. Mai scriem.</div>Aléhttp://www.blogger.com/profile/00098256574651228032noreply@blogger.com4tag:blogger.com,1999:blog-2280598602787550215.post-35915951109689678822010-06-30T22:35:00.004+03:002010-08-19T23:26:37.693+03:00We strive. But keep failing<span style="font-size: small;"></span><br />
<div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><span style="font-size: small;">Noi, femeile, adică.</span></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><span style="font-size: small;">Eu cred că feminismul e praf în ochi. Toată viaţa ne străduim să demonstrăm că putem. Nouă însene, părinţilor, prietenilor, femeilor din jurul nostru şi duşmanilor ancestrali, bărbaţilor.</span></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><br />
<a name='more'></a><br />
</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><span style="font-size: small;">Suntem crescute să demonstrăm că putem să ne depăşim condiţia, chiar dacă această educaţie e subţire şi fragilă ca un balon de săpun. Cum să-i spui copilului tău de sex feminin că trebuie să fie puternic şi să înfrunte toate obstacolele vieţii, când tu, ca mamă, faci exact pe dos? Nu reuşeşti decât să transmiţi nenorocitul ăsta de mesaj: trebuie să te străduieşti să... diverse, e scopul tău în viaţă, dar nu vei reuşi, uită-te la mine.</span></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><span style="font-size: small;"><br />
</span></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><span style="font-size: small;">Am văzut azi un videoclip. Mesajul, motivant, de altfel.</span></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><span style="font-size: small;"><object height="360" width="580"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/XVWA5avUI-0&hl=en_US&fs=1&rel=0&border=1"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/XVWA5avUI-0&hl=en_US&fs=1&rel=0&border=1" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="580" height="360"></embed></object></span></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><br />
</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><span style="font-size: small;">Pe naiba, fată! Zău? Pe cuvântu' tău că eşti "on a mission and stronger than ever"?? Eu nu cred. Şi nu că am ceva cu ea sau cu cântecul. E genul de clişeu pe care ni-l autoservim când suntem mai rău decât alte dăţi. Suntem frumoase, minunate, puternice, cele mai ce... Când în realitate, totul se prăbuşeste pe interior... Desigur, luate la rece, am avea cu ce să ne lăudăm... Cariere, realizări, copii crescuţi frumos, chestii materiale... dar nu ne sunt de-ajuns. Pentru că noi continuăm să ne străduim. </span></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><br />
</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><span style="font-size: small;">Ne străduim să credem că ce ni s-a întâmplat bun chiar merităm, când noi de fapt, nu prea merităm. Nu că nu am fi importante în valoare absolută, dar nu suntem educate să credem asta. Noi ne.. străduim.</span></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><span style="font-size: small;"><br />
</span></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><span style="font-size: small;">Ne străduim să ne mulţumim părinţii care nu vor fi de fapt, niciodată mulţumiţi de vieţile si alegerile noastre.</span></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><br />
</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><span style="font-size: small;">Ne străduim să ne arătăm nouă însene că e frumos şi bine ce facem, şi că de fapt, nu ne străduim deloc.</span></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><br />
</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><span style="font-size: small;">Ne străduim să ne facem cariere pentru care nu vom avea recunoaştere pentru că deh, suntem femei.</span></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><br />
</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><span style="font-size: small;">Ne străduim să ne convingem că e cel mai minunat lucru din lume să faci un copil.</span></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><br />
</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><span style="font-size: small;">Ne străduim să ne convingem că putem să schimbăm şi robinete, şi becuri, şi roţi la maşină, să umflăm baloane, să reparăm jucării, să schimbăm scutece, să gătim, să călcăm şi de regulă, toate o dată.</span></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><br />
</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><span style="font-size: small;">Ne străduim să înţelegem bărbaţii de lângă noi. Citim cărţi, vedem filme educative, ne reprimăm gânduri şi sentimente ca să dovedim că avem înţelegere, domne'!</span></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><span style="font-size: small;"><br />
</span></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><span style="font-size: small;">Ne străduim să ne mulţumim cu puţin şi atunci când cerem mai mult, suntem puse repede la punct că întrecem măsura.</span></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><br />
Ne străduim să credem că dragostea adevărată nu există decât în filme. Remember <a href="http://pimperlino.blogspot.com/2010/04/lacrimi-amare.html">Gerry</a>.<br />
<br />
</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><span style="font-size: small;">Ne străduim să ne convingem că nu avem nevoie de reunoaşterea celor din jur. Asta e cea mai mare iluzie. Pentru toate micile şi marile gesturi aşteptăm recunoaştere. Nu, nu recunoştinţă.<i> Iat-o, priviţi-o, a făcut nu-ştiu-ce. Şi-a depăşit condiţia originară de femeie.</i></span></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><br />
</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><span style="font-size: small;">Din fiecare greutate trecută, noi ieşim cu adevărat mai puternice, dar pentru noi nu e decât o mică bătălie câştigată în lupta cu condiţia femeii. Suntem captive în acest cerc vicios. Cu toate ştim asta. Ne învăţăm una pe alta să ne străduim în continuare. Să continuăm jocul. Să ne furăm căciula.</span></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><span style="font-size: small;"><br />
</span></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><span style="font-size: small;">N-am soluţie. E cerc.</span></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><span style="font-size: small;"></span></div>Aléhttp://www.blogger.com/profile/00098256574651228032noreply@blogger.com7tag:blogger.com,1999:blog-2280598602787550215.post-19767698875216542242010-06-05T01:39:00.006+03:002011-01-24T23:10:08.900+02:00Vulcanul<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjKAAM3BuQE43iRP0UbnZAgD3MHkM_Hq2h11o9DVs60C0UqiDNzE5SEJdf7uofdoCnDLHpxDAWOrZiywztloAcVYdAZEdQPq5ZRwBmYWiAVB9pz96qR_ip5iFqKP5g7SPOVza6IoD5zslcX/s1600/LUIHcLqTPlRUZawZKx.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="265" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjKAAM3BuQE43iRP0UbnZAgD3MHkM_Hq2h11o9DVs60C0UqiDNzE5SEJdf7uofdoCnDLHpxDAWOrZiywztloAcVYdAZEdQPq5ZRwBmYWiAVB9pz96qR_ip5iFqKP5g7SPOVza6IoD5zslcX/s400/LUIHcLqTPlRUZawZKx.jpg" width="400" /></a></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><br />
</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;">A fost o dată un vulcan. Frumos, măreţ, ca toţi vulcanii. Avea păşuni înverzite la poale, păduri dese pe abrupturi, pârâuri limpezi printre pietre, izvorând parcă de niciunde. Doar sus, spre vârf, era golaş, neprimitor, doar bolovăniş şi stânci ascuţite. <br />
<a name='more'></a></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><br />
</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;">De la depărtare, părea liniştit. Doar măreţ şi impunător şi atât. Aşa, ca un monument al naturii, o dovadă a puterii inimaginabile pe care o are planeta. Era brăzdat adânc de crevase lungi şi şerpuite, cioturi de stâncă, coaste abrupte, prăpăstii fără fund, toate dovezi ale unui trecut greu şi zbuciumat. Aproape de vârf, dintre stânci şi bolovani, răsăreau invizibile fire de abur; dacă l-ai fi atins cu palma, i-ai fi simiţit tremurul. Dar vârful era sus şi nu era drum până acolo.</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><br />
</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;">Înfipt în pustietate, vulcanul era singur. Solitar. Unic în lumea lui. Într-o zi, vulcanul a văzut o femeie. Şi i-a plăcut. I-a plăcut mult. Sătul de turiştii care veneau, făceau poze cu frumuseţile lui şi apoi plecau fără să se uite înapoi, a invitat-o să stea. Să stea mai mult. I-a oferit o pajişte frumoasă, lângă pădure şi lângă lac, şi a invitat-o să rămână. </div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><br />
</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Hai stai, rămâi cu mine. Sunt tare singur. Şi e frumos aici.</i></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Da, e frumos, dar... tu... tu eşti... un vulcan... </i>răspunse nesigură femeia<i><br />
</i></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Da... sunt un vulcan...</i> şi plecă ochii cu tristeţe</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Dacă... hmmm... erupi? Ştii tu, cenuşă, lavă, pietre împroşcate, cutremure, treburi de-astea de vulcan...</i></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Mda, ce pot să zic... Da, poate o să răbufnesc într-o zi... poate nu... nu ştiu nici eu... Lasă, mai bine nu rămâne, du-te... Nu vreau să-ţi fac rău... Du-te şi tu cum s-au dus atâţia...</i></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Ei, hai, nu vorbi aşa... e frumos aici la tine... îmi place mult... voi rămâne. </i>Îi răspunse femeia zâmbind.<i><br />
</i></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Bine, tare mă bucur... Hai să-ţi arăt împrejurimile, </i>spuse vulcanul vesel şi voios.</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><br />
</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;">Femeia era încântată de toate câte i se ofereau. Era minunat pe vulcan. Tot ce avusese natura mai bun şi mai frumos, pusese acolo. Şi flori, şi arbori şi păduri întregi, şi animale, şi vevriţe şi cerbi şi brazi şi meri şi peşti şi păsări şi de toate. Era ca-n rai. Vulcanul era fericit că cineva îl vedea cu totul, că-i străbătea pădurile şi-i admira pajiştile, îi mângâia animalele şi-i făcea cărări. Erau fericiţi ei doi, el vulcan şi ea om.</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><br />
Într-o zi, avântându-se mai sus ca de obicei, femeia se opri la umbra unei stânci. În faţa ei, la nici doi paşi, a tâşnit din pământ o coloană de abur. Au atins-o pe faţă doar câţiva stropi fierbinţi, dar suficienţi cât să o sperie nespus. </div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i><br />
</i></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Hei, ce faci?!</i> i-a strigat revoltată<i><br />
</i></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Hmm, nimic... Mi-a scăpat,</i> îi răspunse el încurcat.</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Cum să-ţi scape? Era să... A fost atât de aproape...</i></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- N-am vrut... sunt un vulcan, doar ştii... nu pot controla treburile astea</i> i-a spus oarecum îmbufnat.</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Mda, eşti un vulcan. Uneori mai uit,</i> răspunse ea cu tristeţe...</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Mai bine nu mai încerca să urci. E mai bine pentru tine, acolo, jos, la poale, unde ţi-am arătat. Ai ce să vezi şi-acolo. Nu mai urca!</i> Vocea îi devenise severă şi rece. Nu mai era vulcanul care îi şoptise vânturi calde şi păduri fremătate. </div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Bine, cum zici tu. </i>Şi coborî, simţindu-se pentru prima dată speriată şi nesigură.</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><br />
</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;">Zilele frumoase au continuat, cu plimbări lungi împreună şi minunăţii la tot pasul... Dar dorinţa ei de a urca şi interdicţia lui atât de fermă îi măcina pe amândoi. Uneori erau absenţi, priveau în gol, tăceau îndelung şi amândoi ştiau de ce.</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;">Într-o dimineaţă, ea stătea împietrită lângă lac. </div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><br />
</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Hei, ce-i cu tine? </i>o întrebă el temător.</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Nimic. Vreau să ma laşi să ajung în vârf.</i></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Nu. De ce vrei asta? N-ai destul aici?</i></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Vreau să mă uit în tine.</i></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Nu se poate. Nici gând. Nici să nu te gândeşti. O să mori.</i></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- N-o să mor. Lasă-mă, te rog.</i></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Nu!</i> răspunse el tunător şi se cutremură tot. <i>Am spus nu!</i></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><br />
</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;">Undeva spre vârf, se prăvăliră pietre şi jerbe de foc se înălţară în aer. Se cutremură din nou şi mugi din adâncuri. Femeia nu s-a speriat, simţea că-l înfuriase. Doar era un vulcan, ce era să facă decât să arunce flăcări şi pietre.</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><br />
</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;">O vreme nu şi-au vorbit. Scurtă, însă. El era prea frumos, iar ea era singura lui companie şi-l iubea mult. Dar nu mai era la fel. Amândoi ştiau ce se întâmplase şi nu puteau uita. </div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><br />
</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;">În timp, cutremurele s-au înteţit. Probabil provocate de furia de mai demult, râurile lui fierbinţi începură să se umfle. Răsăreau tot mai des arcuri de foc şi coloane de abur. Erau zile când ea nu putu să se plimbe nicăieri. Stătea ghemuită lângă lac, strângându-şi genunchii cu braţele, cu ochii închişi, visând la vulcanul cel bun şi liniştit, care-i şoptise atâtea triluri de păsări. Nu îndrăznea nimic. Nici să se ridice, nici să plece, nici măcar să deschidă ochii. Dacă ar fi plecat, ar fi simţit că-l trădează. Dacă rămânea, ar fi putut muri. </div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><br />
</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;">Într-o zi mai liniştită, l-a întrebat:</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><br />
</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- O sa răbufneşti, nu-i aşa?</i></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Nu ştiu... poate... probabil... nu ştiu...</i></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Vrei să plec?</i></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Tu vrei?</i></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Nu. Dar... uită-te în jur... Soarele nu se mai vede de la cenuşa ta, copacii s-au uscat... păsările au zburat... cerbii au fugit la câmpie... toate apele îţi fierb... peştii au murit... pajiştile îţi sun pârjolite...</i></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Faci cum vrei. Aşa sunt eu. Un vulcan. Şi ştiai de la început.</i></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Da, ştiam... dar atunci voiai să râmân, acum mă goneşti...</i></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Nu te gonesc. Aşa sunt eu. Nu pot altfel. </i></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Bine... O să mai rămân, </i>rosti resemnată.<i><br />
</i></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><br />
</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;">Pajiştile s-au uscat de tot, lacul aproape a secat de tot, totul era un pârjol şi-o zbatere. Fum, funingine, arşiţă, cutremurături, focuri dese, fire de lavă străluceau în noapte, sus, spre vârf. Iad. </div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><br />
</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;">Cu ultimele puteri şi aprinsă de o dorinţă nebună de a-l salva, femeia porni spre vârf. În primele două treimi de drum el nici n-a văzut-o. Era prea chinuit de propriile focuri ca să mai ştie exact unde e şi ce face. Simţea doar că e încă acolo, cumva. Nu-şi mai vorbiseră de mult, prea ocupaţi de propriile trăiri.</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i><br />
</i></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Ce faci? </i>Răsună furios în vazduh.</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Urc. Şi nu mă poţi opri.</i></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;">El s-a cutremurat cât a putut de tare, stânci au căzut cu totul, lavă incandescentă a sărit în aer, cenuşa fierbinte a învăluit totul ca într-un giulgiu.</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Tot urc, să ştii. Chiar de-ar fi ultimul lucru pe care îl voi face.</i></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Femeie, opreşte-te! </i>a tunat.</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Nu. Toată viaţa mea era aici, la poalele tale. N-a mai rămas nimic. Dacă am o şansă să le am din nou, o să merg până la capăt.</i></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Şi ce-o să faci? </i></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- O să ajung în vârf şi lacrimile mele te vor stinge. O să plâng în tine. Te vei opri şi totul va renaşte. </i></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Nu poţi să mă stingi. Sunt un vulcan. Şi vei muri.</i></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i>- Nu. Eu urc.</i></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"><i><br />
</i></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;">Şi a urcat.<i> </i>Oricât a cutremurat-o, oricât a ars-o cu cenuşă, oricât a dat-o îndărăt, ea a urcat. Când a ajuns la marginea vintrelor lui, priveliştea aceea a fost cel mai minunat lucru pe care îl văzuse vreodată. Atâta forţă, atâta zbatere, atâta furie gemând în el. Lacrimile au început să-i curgă pe obraji. De dragoste, de furie, de neputinţă, de durere, de uimire, de emoţie, de speranţă, de fericire... Toate sentimentele din lume, şi bune şi rele, agonie şi extaz, le-a simţit doar o clipă. Când primele ei lacrimi l-au atins în adâncuri, toata lava lui fierbinte a mugit dureros şi s-a ridicat învolburată către cer, inghiţind-o.</div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"></div><div style="font-family: "Trebuchet MS",sans-serif; text-align: justify;"></div>Aléhttp://www.blogger.com/profile/00098256574651228032noreply@blogger.com5tag:blogger.com,1999:blog-2280598602787550215.post-28944656587119135152010-04-13T00:15:00.002+03:002010-04-13T00:20:59.060+03:00Toate-s vechi și nouă toate<div style="text-align: justify;">De fapt, nimic nu e vechi. Totul e nou. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Știu, n-am mai scris de mult și nu prea am scuze. Să zicem că am avut alte preocupări :D. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Să încep cu Nora. Nora mea face tot ce mă îngrijoram eu că nu face destul de devreme sau de bine. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Merge. Pe 10 martie, la un an și trei luni, a pornit. A străbătut toată bucătăria, vreo 5 metri cu tot cu curbe, așa, dintr-o suflare, ca și când ar fi fost cel mai firesc lucru din lume. Fără încurajări, fără "hai, mami", fără urale de teamă să n-o sperii. Încă merge cu mâinile în sus ca să se echilibreze. La început râdea cu totă gura când pornea în excursie.<br />
<br />
<object height="344" width="425"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/j3OY_t12oAE&hl=en&fs=1"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/j3OY_t12oAE&hl=en&fs=1" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="425" height="344"></embed></object> </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Vorbește. Vocabularul ei nu e deloc bogat, în afară de Bela, pisi, miau, au apărut mama, hopa, pa și bravo. Și oia, care e ori Nora, ori Sofia, nu-mi dau seama încă. Dar vocalizează. Vorbește bebelușească veritabilă toată ziua. Vorbește cu intonație și expresivitate. Mă aștept ca încet, încet, să mai spună câte un cuvânt. De fapt, cam așa și face. Îi spun acum un cuvânt oarecare, uneori îl repetă imediat, alteori deloc, și peste ceva vreme, pot trece și zile întregi, o aud măcănind brusc. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Mănâncă. Nu se omoară, dar e mai bine. I-am făcut analizele și au ieșit bine, i-am făcut și o geardia preventiv că a lins mulți papuci și roți de căruț până acum și iar n-are nimic. Are 74 de cm și 9 kg la un an și patru luni. Și i-a crescut piciorul fantastic. Până nu demult avea o lăbuță mititică și îngustă, avea la un an pantofi de 0-6 luni. Acum se lăfăie în 19 ca o prințesă.</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">E o iubitoare și o alintată. A început să pupe, cam cu dinți și bale, dar reacționează când îi ceri un pupic. Vine, se bagă în brațe, se lipește toată de mine sau de alții, râde și se joacă. Îmi dă de mâncare, îmi înghesuie în gură diverse obiecte, comestibile sau nu. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Scorbolește în buzunarele sacourilor, pune lucruri prin sertare, (cine știe pe unde o fi cablul meu de transfer de date din telefon), știe să pună la loc ce-i ceri, știe denumirea majorității obiectelor, le caută dacă nu sunt chiar la vedere. E spaima tuturor obiectelor cu filet, pixuri, șuruburi, cosmeticale de-ale mele. Nimic nu-i scapă. Toboganul din parc e interesant doar pentru că are șuruburi mari, lucitoare. Trage fermoare. Nu mai vrea să mănânce decât în scaun. Evident, nu al ei. Scaun normal, de adulți. Când ii e foame, se agață de scaun s-o urc. Chiar dacă eu încă pregătesc, ea stă cuminte acolo. Bea din pahar normal de sticlă, fără să verse pe ea și îl pune și pe masă. Știe să bea din sticlă. A început să nimerească mâncarea cu furculița. Cred că e ambidextră. Furculița sau pixul le ține cu dreapta, dar atunci când îi ofer ceva, ia cu stânga, deși nu-i e tocmai comod. </div><div style="text-align: justify;">În continuare gustă toate ale, adică bagă tot în gură ca bebelușii. Acum e în perioada soluții de curățat. A băut din toate gelurile de duș și acum se dă lupta pentru Cif și alte produse de curățat. Să nu credeți că o încurajez în demersurile ei, dar la baie își linge spuma de pe mâini. Ia de pe corp și bagă în gură. Ce pot să-i fac? Știe că n-are voie s bage chestii în gură și atunci a dezvoltat mișcarea rapidă din cot. Duce mâna la gură cu super viteză că știe că nu-i bine ce face, dar să nu mai ai timp să o ții. Așa făcut cu nisipul din parc. S-a uitat, l-a studiat și pac, l-a îndesat în gură cu o privire semivinovată și ghidușă.</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Ce să mai, face în fiecare zi câte ceva nou și mi-e dragă până peste poate. E fetița mea.</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Iar eu... ce să zic... Bijutericale n-am mai facut, pe net n-am mai intrat, am fost o leneșă. De fapt, n-am fost. Am preferat să-mi petrec serile cu o persoană din ce în ce mai dragă mie. Cu care mi-e bine, mi-e călduț de primăvară. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Deci numai noutăți. </div><div style="text-align: justify;"></div><div style="text-align: justify;"><br />
</div>Aléhttp://www.blogger.com/profile/00098256574651228032noreply@blogger.com8tag:blogger.com,1999:blog-2280598602787550215.post-71085641607500519492010-02-27T02:41:00.003+02:002010-02-27T02:44:36.139+02:00Help 1 și help 2 - alăptare și pantofi<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"></div><div style="text-align: justify;">Sunt la nevoie. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Am nevoie de un sfat și de un serviciu. Desigur că aș putea apela la forumuri să găsesc soluții, dar am cam depășit faza aceea. Prefer să îmi întreb prietenele mai apropiate, care știu mai mult despre mine, copilul meu și legătura dintre noi.</div><div style="text-align: justify;"></div><div style="text-align: justify;"><br />
Să începem cu sfatul, că ăsta mă doare cel mai tare. Dacă ați mai citit, mă plângeam că Nora nu mănâncă. Mai nimic. Toate ale le ascund prin mâncăruri pe care le agreează, o fugăresc prin casă cu mâncarea, uneori mă enervez, alteori plâng, dar de cele mai multe ori o iau de la capăt. Mă așez lângă ea, ne jucăm cu ceva și reușesc să-i mai strecor ceva în gură. Preferă să sugă. Ceea ce mă aduce la problema mea. Nu vreau s-o înțarc, dar nu sunt convinsă că laptele meu îi mai ajunge la ceva. Poate de sete, dar uneori îmi lasă impresia că nici setea nu și-o potolește, pentru că apoi poate să bea și o cană întreagă de apă/suc. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Programul ei de supt e următorul: dimineața, la primul trezit suge bine și apoi încă o repriză de somn. Când se trezește, suge iar. Ce-o mai găsi pe-acolo numai ea știe. Apoi, în timpul mesei de prânz, când nu deschide gura nici cu rugăciuni, vrea în brațe și caută sânul. Dacă o las, suge de 2 ori și gata. Dacă n-o las, face un scandal monstru. Trebuie să precizez că n i-am refuzat sânul niciodată până acum. Am mai amânat-o cu apă, gândindu-mă că îi e sete. Dar dacă nu sunt acasă cu ea o zi întreagă, nu face scandal că n-are țâță. Și a mai fost o zi când n-a vrut să sugă deloc. Am fost cu ea la birou și deși era obosită maxim, n-a vrut să sugă deloc. De abia când am ajuns acasă, după 8 ore, a vrut lapte. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Să reluăm. După prânz, dacă mă prinde, adică dacă o iau în brațe și o iubesc puțin, nu doar o transport, suge iar, semn că-i e somn. Când se trezește, suge iar. Peste ceva vreme, la masa de seară episodul de la masa de prânz se repetă. Am ajuns să fug din bucătărie când mănâncă (!) doar ca să nu mă mai vadă și să nu vrea la mine. Întrucât nu se omoară cu masa de seară, stă grămadă pe mine și suge la răstimpuri. Până la ora de culcare, nu cred că mai e nimic în sâni, că doar a lipăit toată ziua.</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">În concluzie, ar suge tot timpul. Dacă nu suntem acasă, nu face așa. Caută sânul doar când îi e somn. În rest e cuminte și civilizată, nu trage de haine cu disperare, cum face acasă. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Știu că nu e ok, dar nici nu știu cum să procedez să o reglez cumva. Nu m-ar deranja comportamentul ei dacă ar mânca peste zi. Așa, mă gândesc că își ostoiește foamea cu 3 picături de lapte și nu-i mai trebuie mâncare. Aș vrea să îi dau numai dimineața și seara, iar în timpul zilei să mănânce mâncare. Bine, hai, și înainte de somnul de prânz :D. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;"><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"></div>Întrebările mele sunt: cum să fac să reglez copilul și credeți că e necesar să-i bag formula? Adică atunci când îi dau să sugă, să îi completez cu formula. Din experiența de până acum, nu îi place nici laptele de vacă nici formula lu' Sofi. Se joacă cu tetina, dar nu se omoară cu laptele din sticlă. Mă gândesc să-i suplimentez ca să fiu convinsă că bea măcar lapte calumea. Nu știu, sunt tare încurcată. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Repet, nu vreau s-o înțarc și demersul meu nu este o cale ocolită de a ajunge în acel punct. Acum, dacă din experiențele voastre, credeți că asta ar fi soluția, voi spuneți-o, nu mă menajați, și oi găsi eu cale de mijloc. </div><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"></div><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"></div><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"></div><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"></div><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhjMHIN92_XSwVZ4g1kOk04RNK4KeMLVsh8h2gEooeYlMdm_tEk_Eyjhor0kIuTI_KONw5KeRfaJjOEuEeMMnAxYES6Oaf0TVg8jbDfXwl82nqauNJ4uuXgskDz0_30caCKb6XmJBziGB-_/s1600-h/IMG_6337_" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="267" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhjMHIN92_XSwVZ4g1kOk04RNK4KeMLVsh8h2gEooeYlMdm_tEk_Eyjhor0kIuTI_KONw5KeRfaJjOEuEeMMnAxYES6Oaf0TVg8jbDfXwl82nqauNJ4uuXgskDz0_30caCKb6XmJBziGB-_/s400/IMG_6337_" width="400" /></a></div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"></div><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"></div><div style="text-align: justify;">Problema numărul doi - serviciul. Am nevoie de cineva cu rude/prieteni/cunoștințe în Franța. Nu vreau să se îndatoreze nimeni pentru mine, că nu face. Nu io nu fac, ci pantofii de care m-am amorezat (alții) nu merită un lanț al slăbiciunilor. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Pârdalnicii care mă țin pe jar:</div><div style="text-align: justify;"></div><div style="text-align: justify;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhfhs5gZZbZlTUj18jh-cGQdFbOswux-vG7mAUnucJy0KpM7Fmw_CZhExCYWFg_eYiGq63M5xQEztgWYM6YnhIfRpLPewHym8flGLO-DQV7JSUYp1ECg1bok4nIEpATpzebfmKw-qJs8j95/s1600-h/324163583.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhfhs5gZZbZlTUj18jh-cGQdFbOswux-vG7mAUnucJy0KpM7Fmw_CZhExCYWFg_eYiGq63M5xQEztgWYM6YnhIfRpLPewHym8flGLO-DQV7JSUYp1ECg1bok4nIEpATpzebfmKw-qJs8j95/s400/324163583.jpg" width="400" /></a></div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"></div><div style="text-align: justify;">Sunt de pe www.laredoute.fr, unde costa 11 euro. Sunt și pe site-ul românesc, dar costă 170 de ron, adică de 3,5 ori mai mult. De banii ăștia mi-am luat cizme! Plus că e principiul la mijloc. Prefer să plătesc transport decât să dau cât nu face pe o pereche de pantofi. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Și cum cei din Franța nu livrează în România, nu pot decât să găsesc pe cineva de-acolo care să mi-i trimită. Că mi s-a pus pata rău. I-am văzut din toamnă, dar mi-a fost jenă să scriu pe blog. Am mai stat, i-am mai admirat, am găsit alții și mai scumpi, m-am codit, m-am învârtit și până la urmă am scris, că poate am noroc și pe urmă aș fi regretat că n-am făcut-o.</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Deci doamnelor, dacă aveți posibilitatea, vă rog eu, ajutați un biet suflet de mamă al cărei copil nu mănâncă să-și aline suferința cu o pereche de balerini. Vă mulțumesc.</div>Aléhttp://www.blogger.com/profile/00098256574651228032noreply@blogger.com25tag:blogger.com,1999:blog-2280598602787550215.post-23717473789645218012010-02-23T03:07:00.000+02:002010-02-23T03:07:54.878+02:00Inelul de reginăAșa cum am promis, inelul de regină. Zis și inelul de operă. Mie-mi place foarte mult, dar nu toată lumea agreează genul.<br />
<br />
E făcut după un model de <a href="http://www.enioken.com/jewelry/ornatering-037.html">Eni Oken</a> din sârmă argintată, mărgele de nisip mov, charlotte (adică mărgele fațetate) din argint și Fimo ("piatra").<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjdWCtqwd-IYt_j15qSdTHGk_m-TFjF3HCqyBNCSL4499G5BDbmnj_hjI5xlCqn60sVNIz7NNrTw5PAgqE7xUnNlCE_tPWJMHknb9qmk6XW9J6aUbZ55lyTch_TB9LSRqgLbkmUhztc406T/s1600-h/regina.JPG" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="300" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjdWCtqwd-IYt_j15qSdTHGk_m-TFjF3HCqyBNCSL4499G5BDbmnj_hjI5xlCqn60sVNIz7NNrTw5PAgqE7xUnNlCE_tPWJMHknb9qmk6XW9J6aUbZ55lyTch_TB9LSRqgLbkmUhztc406T/s400/regina.JPG" width="400" /></a></div>Aléhttp://www.blogger.com/profile/00098256574651228032noreply@blogger.com8tag:blogger.com,1999:blog-2280598602787550215.post-76328556632808319672010-02-19T23:34:00.004+02:002010-02-19T23:42:36.156+02:00Ce mai facem<div style="text-align: justify;">Nici nu știu cu ce să încep mai întâi.</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Cu Nora. E la fel de frumoasă și de veselă și în ultimul timp, cam plângăcioasă. Încă nu merge singură, dar merge din ce în ce mai bine ținută de mânuță. Merge agățată de picioarele mele. Dacă mă opresc, mă împinge să pornesc din nou.</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">E în greva foamei. Mănâncă puțin și rar, iar eu mă oftic de mor pe lângă ea. Încă suge. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Are 8.600 kg și 72 de cm. Asta pentru mamele complexate de copii babani. Ia poftim, a mea e cea mai mică. Are 8 dinți și 4 măsele. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Ieri a căzut în nas în tipul operațiunii de îmbrăcare și acum are o dungă vânătă pe față. Bănuiesc că știți ce cantitate imensă de mustrări de conștiință mi-am făcut și încă îmi mai fac.</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Tot nu vorbește. Nu repetă nimic și uneori mă ignoră cu desăvârșire când o strig. Totuși înțelege ce îi spun, pentru că execută comenzi simple, de genul dă-mi jucăria, închide ușa, pune lucrurile la loc, pune aici, vino și alte d'astea. Spune nu, un soi de <i>ne</i>, de fapt și <i>miam miam</i> la mâncare. Nu zice mama. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Se joacă de pleznește toată ziua și a început să interacționeze mai mult cu Sofi. De fapt, amândouă s-au schimbat și se joacă împreună. Se aleargă și se ascund și râd cu gurile până la urechi. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Iar eu... eu sunt cam tristă. Dacă mă uit în toate postările de pe blog, în toate am fost tristă/ depresată. Deci nu am doar perioade, ci așa sunt eu, doar că uneori sunt mai adâncită în tristeți și nefericire. Dacă mă întrebi, nu știu să spun ce mă supără sau mă face nefericită. Am încercat să aflu și mi-am dat seama că aș fi exact la fel, chiar dacă s-ar rezolva sau schimba diverse lucruri. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Toate bucuriile pe care le am sunt efemere. Mă bucur o clipă și apoi revin la starea mea de absență. Să nu vă imaginați acum că lâncezesc toată ziua pe canapea și privesc deznădăjduită în gol. Nu, doar că nu am o stare generală de bine. Nu mă trezesc zâmbind că a început o nouă zi.</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Fac cu disperare bijutericale, țopăi de una sigură când îmi iese ceva frumos și spun că ma las atunci când nu-mi iese cum am vrut sau primesc critici negative. Am o mulțime de gânduri când fac ceva pentru altcineva (adică majoritatea) - o să-i placă cu adevărat sau o să fie doar politicos? Dar mă chinui, nu așa, superficial... Apoi sunt într-o căutare continuă de complicățenii. Nuuuu. Nu mă mulțumesc cu lucruri simple, îmi trebuie cele mai complexe proiecte. Care u sunt însă și cele mai frumoase, și dup'aia iar sufăr că n-a ieșit frumos...</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Uneori n-am chef nici de astea. N-am chef să scriu pe blog pentru că simt că nu am nimic de spus. Iar să mă plâng că-s deprimată? asta vreau eu să rămână consemnat? Nu. Și atunci prefer să nu scriu. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Nici măcar sfânta terapie prin shopping nu funcționează. Azi mi-am luat pe pereche de cizme pe care mi le-am dorit toată iarna. M-am bucurat atunci, apoi încă puțin și cam gata... Și o poșetă. În care n-am făcut încă transferul. Asta ca să vă dați seama cât de gravă e situația.</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Ce-am mai meșterit:</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh60sNgtWbd-Mq-_HQrGBMmQGDEbAk6NdrECzs47soTuayuSHx5NSy3aeseska_bMgp2Bam1VeRzSzmhYl_Xz8HmE2MiBxQcHdw8NLvPFARi9ybkLFU6xC1AQxxo9CppnXBYSLvXgreUnKc/s1600-h/IMG_6615.JPG" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="267" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh60sNgtWbd-Mq-_HQrGBMmQGDEbAk6NdrECzs47soTuayuSHx5NSy3aeseska_bMgp2Bam1VeRzSzmhYl_Xz8HmE2MiBxQcHdw8NLvPFARi9ybkLFU6xC1AQxxo9CppnXBYSLvXgreUnKc/s400/IMG_6615.JPG" width="400" /></a> Brățară cu Fimo mov cu sclipici și sârmă argintată </div><div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;"><br />
</div><div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjjhYZwngUNcqBakcBnBWKgW8_UhofvAwpexN_S6cufe02ueuKIxxh2yyW0w8ZKEeSG4r0ybktHvpQEgxjRtINDGb0MwaqIZf5rGIj2m3Q2K7olYa39Zyt5Ko6wNKRCMb5XnSSZaz5PDZqF/s1600-h/IMG_6616.JPG" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="267" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjjhYZwngUNcqBakcBnBWKgW8_UhofvAwpexN_S6cufe02ueuKIxxh2yyW0w8ZKEeSG4r0ybktHvpQEgxjRtINDGb0MwaqIZf5rGIj2m3Q2K7olYa39Zyt5Ko6wNKRCMb5XnSSZaz5PDZqF/s400/IMG_6616.JPG" width="400" /></a> Inelul tip bomboană </div><div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiKsxymCamk3ytf8oZLW8XZTr4IJCy-tkhPws1P-SNQGRGGIc-762jps0WA_sQe5jG6Bo_jOUXGFOSWQdVX4vRAATYzxK29iW0GFFajhSvG5uWHW7BbRBQYTh6y9-TSSZav2zKaPb_ItZ5X/s1600-h/IMG_6620.JPG" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="267" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiKsxymCamk3ytf8oZLW8XZTr4IJCy-tkhPws1P-SNQGRGGIc-762jps0WA_sQe5jG6Bo_jOUXGFOSWQdVX4vRAATYzxK29iW0GFFajhSvG5uWHW7BbRBQYTh6y9-TSSZav2zKaPb_ItZ5X/s400/IMG_6620.JPG" width="400" /></a> Strugurașul tip dudă. A ieșit foarte frumos, doar că mai degrabă semăna a dudă decât a strugure, pentru că am făcut bobițele prea mari și prea egale. </div><div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh9yTdJH9xEVjbcmDpy9Srlui_sc4U9OlmZMvZuOq2IbtCZsaWBd_Boz1u_fCppf_oykq16WZcwyTdt60cqpmhMkiPmP2wWWSPTxUCdNs_RLK_w2zoilKLbG_Qx6KGwPOK8Bn7Q8zCZfzyL/s1600-h/IMG_6624.JPG" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="267" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh9yTdJH9xEVjbcmDpy9Srlui_sc4U9OlmZMvZuOq2IbtCZsaWBd_Boz1u_fCppf_oykq16WZcwyTdt60cqpmhMkiPmP2wWWSPTxUCdNs_RLK_w2zoilKLbG_Qx6KGwPOK8Bn7Q8zCZfzyL/s400/IMG_6624.JPG" width="400" /></a></div><div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;">Gogoșică. </div><div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh3_jUFEW4Ev1086tbiTKcIabZASr-UljQ3RP2Sw3Tkoq-Ju3pQ6ymwnQ72hvlVFqbxSdSqlxsimF9AznIJHk0WgqRZ3SHTTGeMxB43TfnW8z0yaBkUnnJwiLpNHi03M615TROffWv8r7h7/s1600-h/IMG_6633.JPG" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="243" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh3_jUFEW4Ev1086tbiTKcIabZASr-UljQ3RP2Sw3Tkoq-Ju3pQ6ymwnQ72hvlVFqbxSdSqlxsimF9AznIJHk0WgqRZ3SHTTGeMxB43TfnW8z0yaBkUnnJwiLpNHi03M615TROffWv8r7h7/s400/IMG_6633.JPG" width="400" /></a> Inelul meu preferat, cu Fimo perlat și sârmă argintată. </div><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjTm6je1gr32WiIWRmTJA5yH4vKdnplPNqVuetgkZn9H6SjCpXFk3q0X4ArfjpIVYuKQ6n32YKBR_NxcTz_nbSCUcC15MGUIJ-JnYHcBgFq9bfsyAmoN6Eb_uEo0ciWZU9u9jbucHmBPTlu/s1600-h/IMG_6660.JPG" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="267" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjTm6je1gr32WiIWRmTJA5yH4vKdnplPNqVuetgkZn9H6SjCpXFk3q0X4ArfjpIVYuKQ6n32YKBR_NxcTz_nbSCUcC15MGUIJ-JnYHcBgFq9bfsyAmoN6Eb_uEo0ciWZU9u9jbucHmBPTlu/s400/IMG_6660.JPG" width="400" /></a><br />
<br />
3 inele colorate, Fimo perlat și sârmă aurită.<br />
<br />
P.S. M-am amorezat de o pereche pe pantofi, dar nu-și merită prețul. Sunt 270 de RON și sunt de satin roșu. Zici că sunt condurii lui Dorothy. <br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj6gCpPGIWsisIP0SS0WhNrLO-YtO7CO5a79QJ9EtlIKRrVYut3_SmCGeUXpMxOGRWRGJuL91X9MhlBrIHG1bLTgoO03K_GBKq6eK1Xcsd2pnXPYwIy0to7rLeLeUr1OQ5MsuYQE6vSPpeA/s1600-h/camper-yoox-shoes-boots-wedge.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj6gCpPGIWsisIP0SS0WhNrLO-YtO7CO5a79QJ9EtlIKRrVYut3_SmCGeUXpMxOGRWRGJuL91X9MhlBrIHG1bLTgoO03K_GBKq6eK1Xcsd2pnXPYwIy0to7rLeLeUr1OQ5MsuYQE6vSPpeA/s400/camper-yoox-shoes-boots-wedge.jpg" width="314" /></a></div>Aléhttp://www.blogger.com/profile/00098256574651228032noreply@blogger.com14tag:blogger.com,1999:blog-2280598602787550215.post-41422624281252093062010-01-18T03:03:00.003+02:002010-01-18T03:16:35.042+02:0030<div style="text-align: justify;">Gata, am schimbat prefixul. Anii 20 s-au dus. Cum ziceam acum câteva zile, mă simt mai degrabă tristă. Motive, multe.<br />
</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Am avut mereu o teamă de anii 30. Zugrăviți ca fiind "floarea vârstei" unei femei, mie mi s-a părut că nu sunt altceva decât o mare gogoașă, glazurată frumos cu "cei mai frumoși ani", "floarea" sus numită și alte d'astea.<br />
<a name='more'></a><br />
</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Nu mă simt altfel decât ieri. Arăt în continuare de 20 de ani, ba uneori nu-mi dai mai mult de 18 - și aici nu mă laud, dar nemachiată, în blugi și tricou, mi s-a spus că ce soră frumoasă are Nora. Dar dacă te uiți de aproape, se vede... Au început să se vadă ridurile, pielea nu mai e cum a fost, netedă și întinsă, sarcina și 17 kg în plus au lăsat semne.<br />
</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Dar în suflet, mă simt bătrână și nelalocul meu. Eu cred că m-am născut bătrână. Bătrânicioasă, mai corect spus. Conservatoare (rău), schimbarea, și mai ales aceea neplanificată mă scoate de pe șine. Nu m-am distrat niciodată cu adevărat. Am luat viața în piept cu mult înainte de vreme. N-am fugit de 1 mai la mare, n-am urcat munții, n-am văzut nici țara nici restul lumii. N-am fost la chefuri, n-am fost la întâlniri cu tipi trăzniți.<br />
</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Dar am consolarea că am evoluat, am învățat, mi-am făcut o carieră (care e pe punctul de a se nărui, dar prefer să nu mă gândesc la asta). Dacă ar fi să o iau de la capăt, aș face la fel. Din păcate. Pentru că așa sunt eu. N-am pierdut nopțile pentru că a doua zi aveam școală/ servici.<br />
</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Îmi doresc imens să o învăț pe Nora să se distreze. Să se bucure de tot ce o înconjoară și să guste din toate. Îmi doresc să fac cu ea ce n-am apucat să fac eu, și nu pentru că m-aș fi sacrificat pentru cine știe ce cauză, ci pentru că nu m-am lăsat eu. Acum am pretextul că e pentru ea și poate așa să fiu mai indulgentă. Îmi doresc să fim amândouă somnoroase și cu zgură în ochi în dimineața de doi mai când ne-om duce la școală și la servici. Și să-mi spună în mașină "Mami, mă ustură pielea de mor, mi-e somn de pic, dar ce frumos a fost!". Evident, mi-e teamă să n-o încurc, să n-o stânjenesc, și să vrea să mă ia și pe mine cu ea la mare. <br />
</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">După școli și cariere, am început să clădesc familia. Care acum e ciuntă, ciobită și care de fapt, nu e. Suntem o mamă cu copilul ei. Și nu, nu ține figura cu "ai o fetiță minunată, bucură-te de ea". Da, e minunată și bineînțeles că mă bucur de ea. Dar... Nu așa trebuia să fie.<br />
</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Apropo de asta, proverbiala încăpățânare a Capricornului are nenumărate valențe. De exemplu asta, cu "nu așa trebuia să fie". Acum ceva vreme, mi-am format în minte imaginea mea din viitor. Soț bun, copil frumos, restul familiei aproape. Când neprevăzutul mi-a stricat imaginea aia idilică, m-am blocat. Pentru că eu nu știam decât una și bună. Fără plan B, ce-mi trebuia mie plan B, când totul era așa bine planificat? Și de atunci, am făcut șanț pe placa cu "nu așa trebuia să fie" până s-o toci de tot.<br />
</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Dar, la cum mă cunosc, o să-mi treacă. Brusc, într-o după-masă. N-o să mă ma cramponez de cum trebuia să fie viața mea și nu e. Asta e. <br />
</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Am și lucruri de care să mă bucur, dar ca tot omul, nu le apreciază până când nu mai sunt:<br />
</div><div style="text-align: justify;">Sunt sănătoasă și Nora la fel.<br />
</div><div style="text-align: justify;">Avem bani cât să ne fie bine.<br />
</div><div style="text-align: justify;">Am o casă a mea, mare, utilată și loc de parcare în garaj<br />
</div><div style="text-align: justify;">O am pe soră-mea două etaje mai jos; Nora o are pe Sofia (mare lucru, povestesc eu altădată).<br />
</div><div style="text-align: justify;">Ai mei sunt sănătoși și ne pot ajuta.<br />
</div><div style="text-align: justify;">Mama vine și mă ajută în mod practic, destul de puțin, dar lacrimile din ochii ei când o vede pe Nora ridicându-se singurică în picioare și bucuria de pe fața Norei când o vede, fac mai mult decât orice ajutor material;<br />
</div><div style="text-align: justify;">Am prieteni care ma iubesc și pe care îi iubesc.<br />
</div><div style="text-align: justify;">Am internet și acces la informație.<br />
</div><div style="text-align: justify;">Am telefon mobil să pot vorbi cu prietenii.<br />
</div><div style="text-align: justify;">Am timp să fac ce-mi place.<br />
</div><div style="text-align: justify;">Am posibilitatea să evoluez ca individ.<br />
</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Am o viață frumoasă, de fapt. Și multe lucruri pentru care să fiu recunoscătoare.<br />
</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Ce-mi doresc de ziua mea? Ca cele de mai sus să nu se schimbe. Sau să fie și mai bune. <br />
</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Am 30 de ani. Of. Eu propun să spun că am 27.<br />
</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Și acum să vă arăt ce cadou mi-am făcut. Am distrus o brățară pe care am primit-o de ziua mea acum câțiva ani, dar n-am purtat-o niciodată că îmi era mică. Chiar m-am bucurat că am făcut așa, pentru că am primit-o de la o prietenă dragă și m-am simțit oarecum vinovată că n-am purtat cadoul de la ea. Sunt tare mândră, așa că mă aștept să mă mințiți frumos dacă nu vă place:<br />
</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEirUc-Bp_gr3QkJmrzg7_TYL46xtBA95sRWFXREW4Ewm0Dixp-9bTb__jJQuANGSyU2VoeK_vt7tJcolR0vt2ZIQXxN7GcbgNrhelaF14goqIiH5HPeWfNQtX5fJwKTYx8wk9P5xKA0VP98/s1600-h/IMG_6577.JPG" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEirUc-Bp_gr3QkJmrzg7_TYL46xtBA95sRWFXREW4Ewm0Dixp-9bTb__jJQuANGSyU2VoeK_vt7tJcolR0vt2ZIQXxN7GcbgNrhelaF14goqIiH5HPeWfNQtX5fJwKTYx8wk9P5xKA0VP98/s400/IMG_6577.JPG" /></a><br />
</div><div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;">Și așa vine pe mână:<br />
</div><div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi1EhtU5xaUlUttZNuiiH7GP3xfRAB-7_2494Fl9vq4xjHsuMmZe07_jWaucHr9N9kJ5txHQWFFc3h_M9dVyktuFkJqzD9XOaMf2tK7e4E0vNH2gct0G81p0F_f0Z73uLDQTTIXUAQ0SoKp/s1600-h/IMG_6579.JPG" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi1EhtU5xaUlUttZNuiiH7GP3xfRAB-7_2494Fl9vq4xjHsuMmZe07_jWaucHr9N9kJ5txHQWFFc3h_M9dVyktuFkJqzD9XOaMf2tK7e4E0vNH2gct0G81p0F_f0Z73uLDQTTIXUAQ0SoKp/s400/IMG_6579.JPG" /></a><br />
</div><div style="text-align: justify;"><br />
În altă ordine de idei, prințesa se ridică în picioare. Fără sprijin adică. Din fund pe vine și apoi în picioare. Era să leșin când am văzut-o prima dată. N-a făcut nici un exercițiu pregătitor, nimic. Așa, brusc și pur și simplu, ca și când ar fi fost cel mai natural lucru din lume.<br />
<br />
Și miaună. A învățat de la Sofi. Miaună fără M, adică un fel de "ieauu". Miaună de zor când o vede pe Bela, mâtza miaună și ea (de spaimă, cred), miaun și eu de încurajare, și iese un mieunat general. Poate nu vi se pare un lucru așa extraordinar, dar în condițiile în care Nora nu numește nimic, oricât de stâlcit, pentru mine a fost o imensă bucurie să o aud că vorbește logic, chiar dacă a ales pisiceasca. <br />
</div>Aléhttp://www.blogger.com/profile/00098256574651228032noreply@blogger.com21tag:blogger.com,1999:blog-2280598602787550215.post-60345575445397747992010-01-13T03:10:00.005+02:002010-01-13T03:22:12.309+02:00Absent motivat<div style="text-align: justify;">Mi-am pierdut mințile, recunosc. De când cu vizita la târgul de handmade, ăia cu MacBookurile, m-am gândit eu că nu se poate să fiu io chiar așa netalentată la nimic.<br />
<a name='more'></a><br />
</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Am început pașnic și oarecum pragmatic, cu căsuțele de turtă dulce pe care le-am dăruit de Crăciun. Din lipsă de fonduri și listă lungă de oameni dragi, am zis că să fac cadouri handmade de mine. În ton cu sărbătorile, căsuțe. Daaaarrrrr, ceea ce părea un simplu proiect, a dat în dambla. Mi-a ieșit un întreg cartier de case, decorate toate. Am constatat că n-am scule suficiente, așa că moșul mi-a adus un dispozitiv din ăla de scris pe torturi, făcut petale, frunze și alte decorațiuni. Iată cartierul:<br />
</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiUpUZ-sCmyZo5F6_uqU8ddLJMrbCTYw7TLUwkyMKUz0CPkbWrfwhDzqCKYd7nWcTsLy-qJfoXIBsJkw2ZDPnznmxQ4w4h0Getshi8TMYFAH3wJBHloxt2wNoizWcaJVSROR6jHDSFAojXM/s1600-h/IMG_6423.JPG" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiUpUZ-sCmyZo5F6_uqU8ddLJMrbCTYw7TLUwkyMKUz0CPkbWrfwhDzqCKYd7nWcTsLy-qJfoXIBsJkw2ZDPnznmxQ4w4h0Getshi8TMYFAH3wJBHloxt2wNoizWcaJVSROR6jHDSFAojXM/s400/IMG_6423.JPG" /></a><br />
</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Am aflat rețeta royal icing-ului și pastei de zahăr, respectiv cea a pastei de lapte praf. Ceea ce m-a împins la noi nebunii.<br />
</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Primul trandafir făcut din caramele tip Sugus: <br />
</div><div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgZsZLCHrlxaTKl1TFXS6XoTMRsfuB0T7Jg9w1KwZ1Dp074BO8v7fSag2lpIFEIkWbWVRANwrKIJhCa4QjoFKwrhe36wjwO4u3j0fXWBHfZ0Ku1LJU3rw_4qwrCIeyC_f6E1ZBb3DFrD_Km/s1600-h/IMG_6518.JPG" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgZsZLCHrlxaTKl1TFXS6XoTMRsfuB0T7Jg9w1KwZ1Dp074BO8v7fSag2lpIFEIkWbWVRANwrKIJhCa4QjoFKwrhe36wjwO4u3j0fXWBHfZ0Ku1LJU3rw_4qwrCIeyC_f6E1ZBb3DFrD_Km/s400/IMG_6518.JPG" /></a><br />
</div><div style="text-align: justify;"><br />
Apoi, de anul nou, după ce am găsit toate ingredientele, am făcut pasta de zahăr (e pasta aceea albă sau colorată cu care se îmbracă torturile la cofetărie și mint cofetarii zicând că-i marțipan). Rezultatul:<br />
<br />
</div><div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhSI77HPio1E_uJo-whT0AoryBBuoc_nFChtDF1gBNx1qgtnOouZMr4gj2xAyVS0aDVZqlHr0MXF7IqnN4oT-Bz4CMZ0YkJ-hMQy8H1iYnmGy063E91KYt8OAfuS8MwNHSHjBeAGOdUeUM5/s1600-h/IMG_6524.JPG" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhSI77HPio1E_uJo-whT0AoryBBuoc_nFChtDF1gBNx1qgtnOouZMr4gj2xAyVS0aDVZqlHr0MXF7IqnN4oT-Bz4CMZ0YkJ-hMQy8H1iYnmGy063E91KYt8OAfuS8MwNHSHjBeAGOdUeUM5/s400/IMG_6524.JPG" /></a><br />
</div><div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;"><br />
</div><div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;">Acum m-am apucat de făcut chestii din Fimo. Am la activ vreo 20 de mărgele și o plăcuță, asta de mai jos, cu care nu m-am hotărât încă ce pot să fac (ăla cu roșu e brelocul meu, ca să aveți idee de mărime).<br />
</div><div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;"><br />
</div><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgqI5urJs3Src0WIFckwk_9xuPqB13t3s4d83dEb-4HvDKv_RInSuJPHcyu0Mu06fT6q61MKV2_EacQtorbHAr5CeA5rL597d-vToxMvrELEsy61EksD0BWxr1reCvX8egwn0AF0o-dObh9/s1600-h/IMG_6562.JPG" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgqI5urJs3Src0WIFckwk_9xuPqB13t3s4d83dEb-4HvDKv_RInSuJPHcyu0Mu06fT6q61MKV2_EacQtorbHAr5CeA5rL597d-vToxMvrELEsy61EksD0BWxr1reCvX8egwn0AF0o-dObh9/s400/IMG_6562.JPG" /></a><br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;"><br />
</div><div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;">Să nu cumva să credeți că e așa, de moft. Nu. Fiecare activitate este precedată de ore bune petrecute pe internet, urmărind tutoriale, citind review-uri, rețete, greșeli frecvente, tips&tricks, how-to și așa mai departe. Ore întregi, cu răbdare de chinez bătrân. Apoi îmi cumpăr materiale și scule. De abia după aceea mă apuc de lucru. Și de ce să nu recunosc, sunt mândră de ce iese din mâinile mele. Așa netalentată cum mă cred.<br />
</div><div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;"><br />
</div><div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;">Deci d-aia nu scriu. Că fac alte cele. În altă ordine de idei, suntem bine. Nora face progrese cu statul în picioare, iar eu mă depresez că fac 30j de ani. Dacă îmi administrez mai bine timpul, scriu mâine despre cum simt io că îmbătrânesc.<br />
</div>Aléhttp://www.blogger.com/profile/00098256574651228032noreply@blogger.com11