De fapt, nimic nu e vechi. Totul e nou.
Știu, n-am mai scris de mult și nu prea am scuze. Să zicem că am avut alte preocupări :D.
Să încep cu Nora. Nora mea face tot ce mă îngrijoram eu că nu face destul de devreme sau de bine.
Merge. Pe 10 martie, la un an și trei luni, a pornit. A străbătut toată bucătăria, vreo 5 metri cu tot cu curbe, așa, dintr-o suflare, ca și când ar fi fost cel mai firesc lucru din lume. Fără încurajări, fără "hai, mami", fără urale de teamă să n-o sperii. Încă merge cu mâinile în sus ca să se echilibreze. La început râdea cu totă gura când pornea în excursie.
Vorbește. Vocabularul ei nu e deloc bogat, în afară de Bela, pisi, miau, au apărut mama, hopa, pa și bravo. Și oia, care e ori Nora, ori Sofia, nu-mi dau seama încă. Dar vocalizează. Vorbește bebelușească veritabilă toată ziua. Vorbește cu intonație și expresivitate. Mă aștept ca încet, încet, să mai spună câte un cuvânt. De fapt, cam așa și face. Îi spun acum un cuvânt oarecare, uneori îl repetă imediat, alteori deloc, și peste ceva vreme, pot trece și zile întregi, o aud măcănind brusc.
Mănâncă. Nu se omoară, dar e mai bine. I-am făcut analizele și au ieșit bine, i-am făcut și o geardia preventiv că a lins mulți papuci și roți de căruț până acum și iar n-are nimic. Are 74 de cm și 9 kg la un an și patru luni. Și i-a crescut piciorul fantastic. Până nu demult avea o lăbuță mititică și îngustă, avea la un an pantofi de 0-6 luni. Acum se lăfăie în 19 ca o prințesă.
E o iubitoare și o alintată. A început să pupe, cam cu dinți și bale, dar reacționează când îi ceri un pupic. Vine, se bagă în brațe, se lipește toată de mine sau de alții, râde și se joacă. Îmi dă de mâncare, îmi înghesuie în gură diverse obiecte, comestibile sau nu.
Scorbolește în buzunarele sacourilor, pune lucruri prin sertare, (cine știe pe unde o fi cablul meu de transfer de date din telefon), știe să pună la loc ce-i ceri, știe denumirea majorității obiectelor, le caută dacă nu sunt chiar la vedere. E spaima tuturor obiectelor cu filet, pixuri, șuruburi, cosmeticale de-ale mele. Nimic nu-i scapă. Toboganul din parc e interesant doar pentru că are șuruburi mari, lucitoare. Trage fermoare. Nu mai vrea să mănânce decât în scaun. Evident, nu al ei. Scaun normal, de adulți. Când ii e foame, se agață de scaun s-o urc. Chiar dacă eu încă pregătesc, ea stă cuminte acolo. Bea din pahar normal de sticlă, fără să verse pe ea și îl pune și pe masă. Știe să bea din sticlă. A început să nimerească mâncarea cu furculița. Cred că e ambidextră. Furculița sau pixul le ține cu dreapta, dar atunci când îi ofer ceva, ia cu stânga, deși nu-i e tocmai comod.
În continuare gustă toate ale, adică bagă tot în gură ca bebelușii. Acum e în perioada soluții de curățat. A băut din toate gelurile de duș și acum se dă lupta pentru Cif și alte produse de curățat. Să nu credeți că o încurajez în demersurile ei, dar la baie își linge spuma de pe mâini. Ia de pe corp și bagă în gură. Ce pot să-i fac? Știe că n-are voie s bage chestii în gură și atunci a dezvoltat mișcarea rapidă din cot. Duce mâna la gură cu super viteză că știe că nu-i bine ce face, dar să nu mai ai timp să o ții. Așa făcut cu nisipul din parc. S-a uitat, l-a studiat și pac, l-a îndesat în gură cu o privire semivinovată și ghidușă.
Ce să mai, face în fiecare zi câte ceva nou și mi-e dragă până peste poate. E fetița mea.
Iar eu... ce să zic... Bijutericale n-am mai facut, pe net n-am mai intrat, am fost o leneșă. De fapt, n-am fost. Am preferat să-mi petrec serile cu o persoană din ce în ce mai dragă mie. Cu care mi-e bine, mi-e călduț de primăvară.
Deci numai noutăți.
