marți, 24 august 2010

Înţărcare ca la carte

Deşi a trecut ceva vreme de atunci, mă tot ţin să povestesc cum s-a înţărcat Nora.

Pe la un an şi patru luni a început să refuze masa de dimineaţă, singura mai consistentă în lapte. Când o duceam în braţe spre dormitorul meu, se agita, voia jos din braţe şi striga papa, papa. Ok, fără lapte, atunci. După micul dejun, sugea puţin, sau sugea combinat cu banană sau fructe.

joi, 19 august 2010

Vulcanul - continuare

Femeia s-a trezit buimacă de visul ameţitor ce-l avuse. Stătea ghemuită la rădăcina unui copac şi încă nu se dezmeticise prea bine.

Nu visase chiar tot: în jurul ei erau tot fum, cenuşă, lavă, abur, fulgere, pucioasă. 

Nu-i era clar dacă visase sau chiar fusese acolo sus. Senzaţia aceea de cunoaştere a tuturor sentimentelor din lume era extrem de reală şi o tulbura cumplit. Acum ştia, văzuse, dar nu putea să nu se întrebe dacă nu cumva este doar imaginaţia ei. Nu, nu şi-ar fi putut imagina niciodată aşa ceva.

S-a ridicat şi a plecat. Primii paşi i-a făcut repede, să nu cumva să se răzgândească. Apoi s-a oprit brusc şi a început să calce cu paşi mărunţi, în ritmul lacrimilor ce cădeau domol spre pământul încins. Plângea de dor, de teamă, de ciudă, de furie, de neputinţă. Simţea că-l trădează. Simţea că se trădează pe sine. În sufletul ei era un vârtej infernal. Şi totuşi mergea mai departe. Cu paşi mici, că poate el o va vedea şi o va opri. Dar destul de mari ca să se depărteze. 

S-a uitat în urmă de câteva ori, întâi doar o privire, apoi s-a întors cu totul. Ca să-l mai vadă o dată, să nu-l uite, să îi râmână imprimată imaginea lui. A tot sperat  că o va vedea şi el şi va încerca să o oprească. Dar printre norii de fum nu se vedea nimic. Cu fiecare speranţă deşartă plângea mai tare şi ritmul paşilor creştea.

De-acum alerga. În mintea ei se învălmăşeau toate: şi pădurile verzi, şi aburul dintre pietre şi cântcele  păsărilor şi imaginile acelea fantastice din inima vulcanului şi conversaţiile nesfârşite şi cenuşa şi lava şi tunetele...

În urma ei, vulcanul exploda. Printre zgomotele de infern, i s-a părut că îl aude spunând Îmi pare rău. A tresărit o clipă, dar în haosul acela, nu putea fi decât imaginaţia ei...

joi, 5 august 2010

Un copil fără curaj e ca o noapte fără stele

E o replică din filmul Annie, dar e o vorbă de-a lui Buddha. Doar asta mi-a venit azi în gând când am văzut-o pe Nora în apă. 

Până astăzi, Nora nu intra în apă decât în braţele mele. Se ţinea strâns şi se încolăcea în jurul meu. Chiuia, bătea apa cu mânuţele, se lăsa pe spate, gusta apa de mare, dar nu şi-ar fi dat drumul pentru nimic în lume. Am încercat s-o fac să plutească, pe burtă sau pe spate, am încercat cu colacul, nimic. Lipită strâns de mine şi orice încercare de a o dezlipi era taxată imediat cu ţipete şi încordare.

marți, 3 august 2010

Vama Veche după 7 ani


Da, suntem în Vama Veche. Nu pot să spun că suntem în vacanţă, că cine a fost cu copilul mic la mare ştie că numai vacanţă nu poate fi. 

Am vrut să vin aici pentru că dintre toate staţiunile pe care le-am încercat de-a lungul vremii, aici m-am simţit cel mai bine.