marți, 27 septembrie 2011

Peter Pan




Am recitit de curând Peter Pan. După vreo 10 ani, cred. Poate şi pentru că Nora este în perioada desenelor animate cu Degeţica, cărticica mică mi-a atras atenţia din bibliotecă. Îmi aminteam ceva, dar nu chiar tot, şi oricum, nu mică mi-a fost surpriza să constat că acum, cu ochi de mamă, o văd cu totul altfel.

Peter Pan nu e copil. Sau nu e numai copil. E de fapt un adult care nu vrea să fie adult şi face pe copilul. Pentru un puşti cu "toţi dinţii de lapte" are nişte reacţii sau expresii care nu sunt de copil: "Eu sunt tinereţea, sunt bucuria, sunt un pui care şi-a spart singur oul.".

Toţi copiii vor să crească, pentru că aşa le e firea, să se facă mari, să facă lucrurile pe care acum nu au voie sau nu pot să le facă. N-au suficientă conştienţă de sine cât să-şi dea seama de statutul lor privilegiat de copil, vor doar să crească. Să rămână mici e aproape tragedie. 

E, Peter Pan nu vrea să crească. Ştie el de ce. Are uneori gândirea unidirecțională, naivă şi răzbunătoare a unui copil. Când s-a întors la mama lui, la un moment dat după ce a zburat de acasă, a găsit gratii la fereastră şi un bebeluş nou în camera lui. De aici a tras concluzia ca mamele sunt rele, sau mă rog, nu sunt bune. Nu i-a trecut nici o secundă prin minte că mama lui a pus gratii la ferestre să nu zboare şi celălalt copil. 

Şi totuşi, caută o mamă, de aceea o aduce pe Wendy, să le fie mamă băieţilor rătăciţi. Dar se pare că mama foloseşte la spus poveşti, cârpit şosete, pus la culcare, gătit şi dat doctorii.

Într-un fel, mă sperie ideea că doar asta văd copiii în mamele lor. Refuz să cred că sunt doar "caregiver" în ochii Norei şi că ar putea să mă uite, aşa cum băieţii şi-au uitat mămicile. 

Şi totuşi Peter Pan e adult. Uneori. E conştient că băieţii au nevoie de o mamă. Nu, nu şi el, doar băieţii. Pentru că el se comportă ca un tată. Îi apără, îi învaţă, are autoritate asupra lor, are grijă de ei. Când îşi aduce aminte. Pentru ca Peter Pan uită cam tot ce nu-i convine. Sau spontan, devenind "unreliable". Că doar e copil.

Trăieşte într-un Neverland, fugind de lumea reală, mai mult singur de fapt, fără să-şi asume nimic. Nici viaţa de copil, nici pe cea de adult.

Sunt destul de tulburată după o lectură ce trebuia să fie amuzantă şi uşoară. E plin de Peter Pan-i printre noi.