Help 1 și help 2 - alăptare și pantofi

Sunt la nevoie. 

Am nevoie de un sfat și de un serviciu. Desigur că aș putea apela la forumuri să găsesc soluții, dar am cam depășit faza aceea. Prefer să îmi întreb prietenele mai apropiate, care știu mai mult despre mine, copilul meu și legătura dintre noi.

Să începem cu sfatul, că ăsta mă doare cel mai tare. Dacă ați mai citit, mă plângeam că Nora nu mănâncă. Mai nimic. Toate ale le ascund prin mâncăruri pe care le agreează, o fugăresc prin casă cu mâncarea, uneori mă enervez, alteori plâng, dar de cele mai multe ori o iau de la capăt. Mă așez lângă ea, ne jucăm cu ceva și reușesc să-i mai strecor ceva în gură. Preferă să sugă. Ceea ce mă aduce la problema mea. Nu vreau s-o înțarc, dar nu sunt convinsă că laptele meu îi mai ajunge la ceva. Poate de sete, dar uneori îmi lasă impresia că nici setea nu și-o potolește, pentru că apoi poate să bea și o cană întreagă de  apă/suc. 

Programul ei de supt e următorul: dimineața, la primul trezit suge bine și apoi încă o repriză de somn. Când se trezește, suge iar. Ce-o mai găsi pe-acolo numai ea știe. Apoi, în timpul mesei de prânz, când nu deschide gura nici cu rugăciuni, vrea în brațe și caută sânul. Dacă o las, suge de 2 ori și gata. Dacă n-o las, face un scandal monstru. Trebuie să precizez că n i-am refuzat sânul niciodată până acum. Am mai amânat-o cu apă, gândindu-mă că îi e sete. Dar dacă nu sunt acasă cu ea o zi întreagă, nu face scandal că n-are țâță. Și a mai fost o zi când n-a vrut să sugă deloc. Am fost cu ea la birou și deși era obosită maxim, n-a vrut să sugă deloc. De abia când am ajuns acasă, după 8 ore, a vrut lapte. 

Să reluăm. După prânz, dacă mă prinde, adică dacă o iau în brațe și o iubesc puțin, nu doar o transport, suge iar, semn că-i e somn. Când se trezește, suge iar. Peste ceva vreme, la masa de seară episodul de la masa de prânz se repetă. Am ajuns să fug din bucătărie când mănâncă (!) doar ca să nu mă mai vadă și să nu vrea la mine. Întrucât nu se omoară cu masa de seară, stă grămadă pe mine și suge la răstimpuri. Până la ora de culcare, nu cred că mai e nimic în sâni, că doar a lipăit toată ziua.

În concluzie, ar suge tot timpul. Dacă nu suntem acasă, nu face așa. Caută sânul doar când îi e somn.  În rest e cuminte și civilizată, nu trage de haine cu disperare, cum face acasă. 

Știu că nu e ok, dar nici nu știu cum să procedez să o reglez cumva. Nu m-ar deranja comportamentul ei dacă ar mânca peste zi. Așa, mă gândesc că își ostoiește foamea cu 3 picături de lapte și nu-i mai trebuie mâncare. Aș vrea să îi dau numai dimineața și seara, iar în timpul zilei să mănânce mâncare. Bine, hai, și înainte de somnul de prânz :D. 

Întrebările mele sunt: cum să fac să reglez copilul și credeți că e necesar să-i bag formula? Adică atunci când îi dau să sugă, să îi completez cu formula. Din experiența de până acum, nu îi place nici laptele de vacă nici formula lu' Sofi. Se joacă cu tetina, dar nu se omoară cu laptele din sticlă. Mă gândesc să-i suplimentez ca să fiu convinsă că bea măcar lapte calumea. Nu știu, sunt tare încurcată. 

Repet, nu vreau s-o înțarc și demersul meu nu este o cale ocolită de a ajunge în acel punct. Acum, dacă din experiențele voastre, credeți că asta ar fi soluția, voi spuneți-o, nu mă menajați, și oi găsi eu cale de mijloc. 

Problema numărul doi - serviciul. Am nevoie de cineva cu rude/prieteni/cunoștințe în Franța. Nu vreau să se îndatoreze nimeni pentru mine, că nu face. Nu io nu fac, ci pantofii de care m-am amorezat (alții) nu merită un lanț al slăbiciunilor. 

Pârdalnicii care mă țin pe jar:

Sunt de pe www.laredoute.fr, unde costa 11 euro. Sunt și pe site-ul românesc, dar costă 170 de ron, adică de 3,5 ori mai mult. De banii ăștia mi-am luat cizme! Plus că e principiul la mijloc. Prefer să plătesc transport decât să dau cât nu face pe o pereche de pantofi.

Și cum cei din Franța nu livrează în România, nu pot decât să găsesc pe cineva de-acolo care să mi-i trimită. Că mi s-a pus pata rău. I-am văzut din toamnă, dar mi-a fost jenă să scriu pe blog. Am mai stat, i-am mai admirat, am găsit alții și mai scumpi, m-am codit, m-am învârtit și până la urmă am scris, că poate am noroc și pe urmă aș fi regretat că n-am făcut-o.

Deci doamnelor, dacă aveți posibilitatea, vă rog eu, ajutați un biet suflet de mamă al cărei copil  nu mănâncă să-și aline suferința cu o pereche de balerini. Vă mulțumesc.

Inelul de regină

Așa cum am promis, inelul de regină. Zis și inelul de operă. Mie-mi place foarte mult, dar nu toată lumea agreează genul.

E făcut după un model de Eni Oken din sârmă argintată, mărgele de nisip mov, charlotte (adică mărgele fațetate) din argint și Fimo ("piatra").

Ce mai facem

Nici nu știu cu ce să încep mai întâi.

Cu Nora. E la fel de frumoasă și de veselă și în ultimul timp, cam plângăcioasă. Încă nu merge singură, dar merge din ce în ce mai bine ținută de mânuță. Merge agățată de picioarele mele. Dacă mă opresc, mă împinge să pornesc din nou.

E în greva foamei. Mănâncă puțin și rar, iar eu mă oftic de mor pe lângă ea. Încă suge.

Are 8.600 kg și 72 de cm. Asta pentru mamele complexate de copii babani. Ia poftim, a mea e cea mai mică. Are 8 dinți și 4 măsele.

Ieri a căzut în nas în tipul operațiunii de îmbrăcare și acum are o dungă vânătă pe față. Bănuiesc că știți ce cantitate imensă de mustrări de conștiință mi-am făcut și încă îmi mai fac.

Tot nu vorbește. Nu repetă nimic și uneori mă ignoră cu desăvârșire când o strig. Totuși înțelege ce îi spun, pentru că execută comenzi simple, de genul dă-mi jucăria, închide ușa, pune lucrurile la loc, pune aici, vino și alte d'astea. Spune nu, un soi de ne, de fapt și miam miam la mâncare. Nu zice mama.

Se joacă de pleznește toată ziua și a început să interacționeze mai mult cu Sofi. De fapt, amândouă s-au schimbat și se joacă împreună. Se aleargă și se ascund și râd cu gurile până la urechi.

Iar eu... eu sunt cam tristă. Dacă mă uit în toate postările de pe blog, în toate am fost tristă/ depresată. Deci nu am doar perioade, ci așa sunt eu, doar că uneori sunt mai adâncită în tristeți și nefericire. Dacă mă întrebi, nu știu să spun ce mă supără sau mă face nefericită. Am încercat să aflu și mi-am dat seama că aș fi exact la fel, chiar dacă s-ar rezolva sau schimba diverse lucruri.

Toate bucuriile pe care le am sunt efemere. Mă bucur o clipă și apoi revin la starea mea de absență. Să nu vă imaginați acum că lâncezesc toată ziua pe canapea și privesc deznădăjduită în gol. Nu, doar că nu am o stare generală de bine. Nu mă trezesc zâmbind că a început o nouă zi.

Fac cu disperare bijutericale, țopăi de una sigură când îmi iese ceva frumos și spun că ma las atunci când nu-mi iese cum am vrut sau primesc critici negative. Am o mulțime de gânduri când fac ceva pentru altcineva (adică majoritatea) - o să-i placă cu adevărat sau o să fie doar politicos? Dar mă chinui, nu așa, superficial... Apoi sunt într-o căutare continuă de complicățenii. Nuuuu. Nu mă mulțumesc cu lucruri simple, îmi trebuie cele mai complexe proiecte. Care u sunt însă și cele mai frumoase, și dup'aia iar sufăr că n-a ieșit frumos...

Uneori n-am chef nici de astea. N-am chef să scriu pe blog pentru că simt că nu am nimic de spus. Iar să mă plâng că-s deprimată? asta vreau eu să rămână consemnat? Nu. Și atunci prefer să nu scriu. 

Nici măcar sfânta terapie prin shopping nu funcționează. Azi mi-am luat pe pereche de cizme pe care mi le-am dorit toată iarna. M-am bucurat atunci, apoi încă puțin și cam gata... Și o poșetă. În care n-am făcut încă transferul. Asta ca să vă dați seama cât de gravă e situația.

Ce-am mai meșterit:

Brățară cu Fimo mov cu sclipici și sârmă argintată 

  Inelul tip bomboană

  Strugurașul tip dudă. A ieșit foarte frumos, doar că mai degrabă semăna a dudă decât a strugure, pentru că am făcut bobițele prea mari și prea egale.

Gogoșică.

  Inelul meu preferat, cu Fimo perlat și sârmă argintată.

3 inele colorate, Fimo perlat și sârmă aurită.

P.S. M-am amorezat de o pereche pe pantofi, dar nu-și merită prețul. Sunt 270 de RON și sunt de satin roșu. Zici că sunt condurii lui Dorothy.