Eu am privit, şi privesc încă, actul alăptării ca fiind unul extrem de firesc, în care nu există „nu se poate”.
În timpul sarcinii, întrebată cum o să nasc, am răspuns de fiecare dată, „dacă se poate, natural”, iar la întrebarea rostită cam cu o jumătate de gură „o să alăptezi?”, am răspuns dsec, "cât o să pot". Deşi de regulă, am obiceiul să studiez îndelung subiectele care mă interesează, în ceea ce priveşte alăptatul, am trecut cu destulă uşurinţă peste subiect. Nu din indifenţă sau ignoranţă, dar speriată că nu voi duce nici această sarcină până la capăt, m-am abţinut să mă gândesc la ce va urma după cele nouă luni.
Când eram însărcinată în luna a cincea, a născut sora mea. Ea a avut de tras o mulţime după naştere şi printre alte probleme, s-a lovit şi de o alăptare dificilă. Soficu a avut icter, prin urmare mai mult dormea decât mânca, apoi soră-mea s-a internat din nou în spital şi o săptămână s-a muls şi făceam naveta între casă şi spital să hrănim bebica cu biberonul, apoi când s-au reunit, s-a depresat soră-mea şi n-a mai avut lapte. Timp de trei luni s-a chinuit aşa şi până la urmă a renunţat.
În tot acest timp, am citit site-ul şi forumul LLL şi pe faţă şi pe dos, doar, doar, s-o pot ajuta cumva. Cam atunci am aflat eu tot felul de chestii interesante despre alăptat. Că de exemplu, stomacul bebeluşului la naştere e cât o mărgică de sticlă, deci nu-i trebuie 60-90 ml de lapte, ci îi ajunge o linguriţă. Tot de acolo am aflat că în cazuri grave, pentru restaurarea producțţei, metoclopramidul face minuni. Luate în doză masivă, porneşte lactaţia la femeile care înfiază şi vor să alăpteze. Sau că nu e bine să bei ceaiuri stimulante înainte de a porni lactaţia propriu zisă şi de a fi desfundate canalele, că uite aşa se face mastita din om sănătos.
Apoi am născut eu.
Într-o luni dimineaţă, la 6 şi un sfert. Pe la 9, când am putut să mă ridic şi să umblu de colo-colo, m-am dus să-mi văd odoru’. La neonatologie, o mulţime de mămici, aşteptau copiii. M-am aşezat şi eu la coadă, că oi căpăta şi eu ceva stând acolo. Când mi-a venit rândul, am bâguit că eu am venit s-o văd, că am născut de dimineaţă şi n-am apucat s-o văd şi să ştiu dacă e bine. A, păi luaţi-o, că e ora de alăptat. Am luat boţul ciufulit şi m-am dus cu paşi neîncrezători spre camera de alăptat, sau mă rog, în direcţia în care se îndreptau toate celelalte mămici cu puii în braţe, Am avut timp de o poză pe hol, fi-mea dormea dusă.
Mă duc la şezătoare (cam aşa arătam cu toatele), lapte ioc, fi-mea dormea tun. Am profitat de timpul ăla ca să mă uit la ea şi să mă minunez de cât e de frumoasă. La fel de zâmbitoare am dus-o înapoi, cu promisiunea că revin la 12 şi poate nu mai doarme. Vezi să nu. Lemn. La 3 la fel. La 6 am cerut să-i facă ceva s-o trezească. A desfăşat-o, a ciupit-o de nas, a deschis un ochi supărat, s-a culcat la loc. La 9 a prins prima dată sânul. M-a durut până în adâncuri. A tras puţin, nu cred că a înghiţit ceva, dar nu m-am împacientat Ştiam că ne vom descurca. Orice ar fi.
Va urma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu