Și a fost...

La mulți ani tuturor! Asta întâi de toate.

Iar acum să încerc să-mi aduc aminte cum au fost sărbătorile din anul ăsta.  Ca primă impresie, nu-mi place perioada asta pentru că mă ține departe de Nora. Alergătura, cumpărăturile, goana după cadouri, gătitul, nebunia generală, curățenia, și tot restul îmi răpesc din timpul de stat cu ea. Iar atunci când stau, sunt cu gândurile vraiște și preocupată de ce mai am de făcut.

Ca să pot să-mi văd de treburile astea și totuși s-o las în siguranță acasă, am făcut un experiment: l-am chemat pe tatăl ei să stea cu ea în zilele de dinainte de Crăciun. Mare greșeală. Nora n-a pățit nimic, dar eu m-am enervat cumplit. N-a mers și m-am jurat că nu mai fac. Eu m-am enervat, Nora s- a enervat și ea că eu eram nervoasă și am ținut-o numa' într-o mârâială și tensiune.

În a doua zi de Crăciun, Nora a făcut diaree, febră și s-a iritat ca niciodată la popou. Nici acum nu s-a vindecat complet, atât de rău a fost. După două zile și Nurofen + Panadol la 4 ore, a cedat febra. După patru zile și Smecta + Furazolidon + regim, am scăpat și de diaree. Am consumat un tub de Cicalfate, dar fundulețul e din nou roz de bebeluș.

Bradul a fost o mare dezamăgire. Adică nu bradul în sine, cât lipsa ei de reacție la el. L-am ancorat bine de masă, să nu cumva să și-l tragă în cap, dar nu i-a dat nici o atenție. Nu știu cum poate ignora 2 metri de pom. Cel mai de succes cadou e o broască de la Chicco, care orăcăie și cântă. În rest, antemergătorul (arată ca un cadru din ăla pentru bătrâni, doar că are roți și e pentru copii), abacul, mocârcile (adică păpușile și plușurile), nu sunt de interes. Dar cum vede vede broscoiul, apasă cu degețelele pe buton, și apoi o ia în brațe și îi mănâncă roțile. Iar pe pufoase le strânge în brațe și le iubește nevoie mare.

Sincer, m-am bucurat că a trecut Crăciunul. M-am relaxat abia după. Am avut timp să o giugiulesc pe maimuță, m-am liniștit cu nervii capului și a fost mai bine.

Revelionul a trecut extrem de repede. După două zile de prăjiturit, m-am trezit că-i 10 seara pe 31 decembrie, am trezit copilul, am coborât la soră-mea și iaca, s-a făcut 2010. Azi am dormit până târziu amândouă, apoi am dormit și după masă, d-aia n-am eu somn acum și ea miorțăie în pătuț.

M-am gândit mult la toți cei pe care îi cunosc, la ce fac, la cum sunt, la ce vor face. La cum le-a fost anul și ce le doresc pentru cel nou. N-am apucat să le spun tuturor nici 1% din cât am gândit. Ușurel, că mai e timp. Anul e de abia la început.