Ce mai face Nora

N-am fost niciodată de acord cu împărțirea dezvoltării copilului în perioade de vârstă. Nu înțelegeam ce ar face diferit un copil de 11 luni față de unul de un an și o săptămână.  Și totuși... Iată, de când a împlinit un an, face câte ceva nou și diferit aproape în fiecare zi. Ori e într-o perioadă de plin avânt într-ale cunoașterii, și împlinirea anului e doar o coincidență, ori au oamenii ăia dreptate. Dar, în altă ordine de idei, în afară de faptul că mă încântă pe mine în fiecare clipă, Nora face următoarele:

• Stă în picioare. Consider că este cel mai mare progres al ei. Nu stă în picioare mult timp, doar câteva secunde, dar stă! Îi place de nu mai poate, chiuie de bucurie, dă din mâini, și uite așa se dezechilibrează. În seara asta a stat cel mai mult, așa, preț de 10 secunde și apoi a coborât pe vine cu spatele perfect drept, fără să se bâțâie necontrolat. E mortală când o văd cum face acest exerciții cu o tenacitate spectaculoasă. Face mereu genuflexiuni să-și întărească mușchii, sau stă cât mai mult în picioare sprijinindu-se cu o mână.  Altfel, merge în patru labe prin casă și se ridică pe orice: picioare de mobilă, picioarele mele, foaia de ușă. Merge susținută de brațe.
  
• A început să deschidă sertare și să scotocească înauntru. De fapt, scoate ce găsește acolo. Uneori mai pune și la loc.
•  Știe să scoată obiecte dintr-un recipient. Bucățele de mandarină din pahar, carduri din portofel, obiecte diverse din geantă.
  
•  Are 4 dinți. Rari și simpatici. Două măsele. Sus, una pe stânga, cealaltă pe dreapta. Deocamdată sunt în stadiul de colțișori. Se pare că iese un canin. Nu sunt sigură și mi se pare și cam devreme. Ca și primii dinți, și măselele au ieșit pe nesimțite, cel puțin pentru mine. De bălit, bălește de când s-a născut. Roade tot ce prinde, deci nimic nou. E cu mâna în gură și se pipăie la gingii.  Am descoperit colțul de măsea când încercam să-i extrag ceva din gură. Când am dat-o cu Calgel, am dat-o pe toate gingiile și așa am descoperit că iese și în partea cealaltă. Poate un semnal de alarmă la dinți noi e că mușcă cu furie. Dar nici atunci nu știu dacă e vârsta, nervu' sau dintele.
• Bea ser fiziologic. Perforează cu dinții ăia mici fiolele din plastic și suge conținutul. Eu sunt de vină, pentru eu i le-am dat ca s-o țin ocupată cât o schimb, pentru că e tare îndărătnică și nu vrea să stea pe spate la schimbat.
• Întinde mâinile și picioarele la îmbrăcat și e destul de cooperantă. Mai nou, contribuie și la dezbrăcat, dar nu-i e foarte clar cum vine treaba și uneori dă să se îmbrace la loc. Își scoate șosetele în continuare. Dar a acceptat căciula, atâta timp cât nu i-o pun în casă. Dacă o pișcă frigul afară, nu zice nici pâs. 
• Zăpada are gust bun, dar e prea rece pentru ea. Am scos-o pe balcon, înfășurată în pături, ca atunci când era bebeluș, cu o mână liberă. A pipăit zăpada, a gustat-o, dar n-a mai vrut să pună mâna și a doua oară pe ea. Și părea destul de bulversată de peisajul hibernal. Astăzi când am ieșit din nou, era mult mai relaxată și n-a părut deranjată de frig, deși era un super ger și ei îi înghețase nasul.
• Vorbește cu jucăriile. Până acum, dimineața când se trezea, gângurea puțin și apoi începea să scâncească a chemare. Acum mă trezesc în sporovăiala ei. Are un urs de pluș care îi veghează somnul și lui îi povestește dimineața ce-a visat, ce planuri are peste zi, i se plânge că o doare gingia, ce i-o spune lui acolo. E o adevărată plăcere s-o aud. Stau înfășurată în pături și trag cu urechea la poezia ei matinală. Zâmbesc din tot sufletul și o simt atât de dragă...
• Și totuși nu spune nimic. Nimic cu sens. Tisi e în continuare pisi dar și cam orice altceva. Nu repetă nimic din tot ce-i spun, chiar dacă îi țip ca la surzi sau îi vorbesc sacadat. Se uită cu atenție la mine și atât. Îmi spun că va fi un "late bloomer" și că va vorbi mai încolo, corect și cu multe cuvinte. Va recita Eminescu din prima.
• Mușcă. De drag, cel mai probabil. Dar mușcă rău. Apucă puțin, cu dințișorii ei mici și ascuțiți și capsează. Sormea zice că s-o țin de nas când mușcă, dar în chinurile alea nu găsesc niciodată butonul ei de nas. Care apropo, e julit. 
• Face singură "bau". Cu orice. Perdeaua, o carte, o șosetă, o jucărie. O ridică în dreptul ochilor și o dă repede la o parte. Când îi spun bau râde de se prăpădește. Oricum, are un râs de tot râsul. Râde sacadat, de parcă n-are suficient aer. Am zis mereu că o înregistrez, dar sunt atât de prinsă de bucuria ei, încât nu mă pot desprinde de ea ca să instalez aparatura.
• Bate din palme. A învățat să țină pălmuțele drepte, ca să facă plici. Bate din palme și cu palmele mele, fie ținându-mă de degete și ghidându-mi mișcarea, fie bate cu pălmuța ei peste palma mea. 
• Mănâncă de toate, dar nu se omoară cu mâncarea. Ar mânca numai chestii dulci, dacă ar fi după ea. Oricum, eu am o teorie despre ciocolată. Copiii au un simț special cu care detectează ciocolata. Nu tot ce am în mână de mâncare o tentează. Uneori vrea să guste, alteori nici nu se uită de două ori înspre ce mănânc. Dar dintre toate chestiile maro pe care le-aș putea mânca, ciocolata o atrage irezistibil. Se agață de picioare și are o față de miloagă de mori de dragul ei. Dacă mănânci în altă cameră, te miroase. Deci tot se prinde și ia fața de milog. Și nu pot să-i rezist, oricâtă teorie aș ști. 
• Rupe mâncarea în bucăți. Oricât ar fi de mici, ea le mai rupe o dată.
  
• Se spală pe dinți. Ca să n-o chinui și/sau stresez cu spălatul, cât îi fac toaleta, îi dau periuța ei de dinți năclăită cu pastă. Ea roade de zor la ea și la sfârșit, o apuc bine de ceafă, și o spăl eu, adică îi perii dinții mai cu nădejde. Dar morfolitul ăsta o ajută să se familiarizeze cu obiectu', și nu-i pare așa invaziv când i-l bag în gură.
• Mănâncă de pe jos. De unde porecla de scavenger. În timpul mesei mai pică sau mai aruncă diverse chestii. Pe care chestii, dacă nu le strâng în timp util sau nu le mănâncă pisica, le recuperează mai târziu, când trece pe acolo. O bucățică de pâine, o rondea de morcov, o fărâmă de măr.
• Plânge la baie. Ea, care era cea mai bună prietenă a apei, acum sunt certate rău. Nu m-am lămurit încă de ce, dar  insist. Ori nu-i place apa, o fi prea caldă sau prea rece, or nu-i place dușul, deși am încercat să-i scot pălăria aia care împrăștie apa și o clătesc doar cu furtunul. Spălatul pe cap e un chin. Urlă, îi intră apă în gură, în ochi, de urechi nici nu mai zic. O spăl într-o viteză fantastică, mai repede decât atunci când era bebeluș. Bea apă caldă.
• Râde și e prietenoasă cu toată lumea. A început însă să își ia un timp de analiză. Dacă până acum nu făcea diferența între apropiați și străini, acum are vreo 5 minute de gândire, după care se poartă cum se poartă ea de obicei, adică râde cu toți dinții.
• Dansează.
• E fericită. 

Iar eu îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dăruit-o și mă rog să pot s-o țin așa fericită ca acum.