marți, 8 decembrie 2009

La mulți ani, Nora

Nora împlinește astăzi un an. Acum un an, pe la ora asta, mă întrebam serios dacă nu cumva durerile sunt pe bune și nasc. Avem 39 de săptămâni și 4 zile. Era timpul.

Sunt foarte emoționată când îmi aduc aminte toate astea, și nu îmi prea găsesc cuvintele. Mi se înghesuie în cap imagini, cuvinte și senzații de atunci, și nu le pot așterne coerent. Povestea nașterii e aici.

A fost un an plin. Plin ochi. Nu numai pentru că a existat Nora, ci datorită tuturor evenimentelor care au avut loc. Dar măsura în toate a fost și este Nora.


Acum un an avea un căpșor brunet, mic, mic, cât o portocală. Cand o alăptam, era cât brațul meu. Acum are o minune de căpșor blond și stă răsfrântă la pieptul meu. Răsfrântă adică cu picioarele peste corpul meu. Ce mică era. Ce mare e acum. Ce frumoasă era. Ce frumoasă este.

Are 7,99 kg (uf, nu văd și eu 8-ul ăla, odată) și vreo 70 de cm. O măsor mâine, pe ușa camerei ei. Merge în picioare pe lângă mobile. Stă în genunchi și a început să înainteze așa. Se așează pe vine când vrea să ia ceva de jos. Merge susținută de brațe. Se bucură și râde cu poftă că se poate deplasa așa. Mă urmărește de-a bușilea prin toată casa. Dansează când aude muzică.

Mănâncă cam de toate (nu brânză, nu roșii), mai cu mofturi sau mai cu poftă, după caz. Bea apă din pahar și a început să și-l țină singură. Deocamdată gol, că altfel îl varsă pe ea. Mânuiește lingurița.

A început să arate semne de afecțiune. Se lipește de fața mea sau se lasă pe spate s-o pup. Se trântește ostenită pe canapea. Stă sprijinită ca un om mare. Îmi dă degețelul să-l pup. Mă mușcă cu drag de bărbie. Vorbește și râde cu sânul în gură. Cântâ când îi cânt. Se uită ghiduș. Face singură bau și râde de nu mai poate.

Are 8 dinți. Nu vorbește. Adică nimic cu înțeles. Face lucrurile altfel decât mă aștept. Râde și  emereu veselă.

Dar... astea sunt doar memento-uri cu ce făcea sau nu făcea Nora la un an.

E miraculoasă în fiecare zi. M-a schimbat iremediabil. M-a învățat dragostea adevărată. Mi-a antrenat răbdarea. Am redescoperit natura și lucrurile frumoase din jur. Mi-a redat zâmbetul în cele mai triste momente.  Mi-a oferit cel mai nobil scop al vieții.

Nora este visul implinit, copilul asteptat, mangaierea suferintei, raspunsul la intrebari si rugaciuni, dovada ca exista minuni si ca nu degeaba cred eu ca toate lucrurile se intimpla cu un scop...

27 de comentarii:

  1. La multi ani, Nora! Sa fiti fericite si o echipa la fel de frumoasa ca pana acum.

    RăspundețiȘtergere
  2. La Multi Ani NORA!!! Sa fii sanatoasa, viata sa-ti fie presarata cu bucurii si impliniri, iar mami si tati sa se bucure de tine

    RăspundețiȘtergere
  3. La Multi Ani, draga Nora! La Multi Ani, mami de Nora (ca doar azi e si ziua ta un pic)!
    Sa crestesti frumos si senin impreuna ca si pana acum!
    Si va mai urez de noroc, sanatate si bine in toate, pentru ca meritati!

    RăspundețiȘtergere
  4. la multi ani! Sa va traiasca, sa fie sanatoasa si sa va bucurati de ea!

    RăspundețiȘtergere
  5. La Multi Ani, Nora! La Multi Ani mamica de Nora :-) Sunteti frumoase si sanatoase si vesele...asa sa fiti mereu :-)

    RăspundețiȘtergere
  6. Frumos Ale! Sa iti traiasca Nora! O foarte frumoasa declaratie de dragoste de la o mamica pentru puiul ei ;)

    RăspundețiȘtergere
  7. La multi ani Nora! Cu sanatate si noroc si numai impliniri!

    RăspundețiȘtergere
  8. Nora iubita, la multi ani, sa fii sanatoasa, norocoasa si plina de farmec, cum esti deja!
    Va pupam cu mare drag pe amandoua si va iubim foarte mult.

    RăspundețiȘtergere
  9. Ale, sa iti traiasca puiuta, sa te bucuri de ea si ea de tine, sa fiti fericite si norocoase! La multi ani, Nora!

    RăspundețiȘtergere
  10. La multi ani, Nora!
    Imbratisari si pupaturi:-)

    RăspundețiȘtergere
  11. Draga Nora,
    Acum ca esti deja fetita mare, pot sa-ti spun lucruri pe care nu le puteai tu intelege cand erai bebe. Sa stii ca mamica ta e printre cele mai curajoase femei din lume. Si ca a avut multa rabdare si multa grija pana te-ai nascut tu. Te-a visat, te-a dorit si te-a asteptat cum nu foarte multi copii sunt visati, doriti si asteptati pe lumea asta.
    Sa cresti mare, Nora. La multi ani! Sa fii frumoasa si desteapta ca Mama ta. Sa fii buna ca ea. Si s-o inveti pe mama sa rada la fel de des ca tine. La multi ani, Ale!
    Va imbratiseaza, cu drag, Ada

    RăspundețiȘtergere
  12. La multi ani Nora! si sa cresti la fel de frumoasa ca mami!

    Nu imi vine sa cred ca a trecut asa repede timpul. Am cunoscut-o la verde cafe, avea opt luni atunci si era absolut dementiala, cu doi dinti si parul ala care sfida gravitatia. si cu fata luminoasa (amandoua de fapt erati la fel de luminoase!). Si uite ca bebelusa de opt luni acum are un an!

    La mai mare!

    RăspundețiȘtergere
  13. La multi multi ani, draguta Nora!
    eu v-am citit din umbra ceva timp, dar asa eveniment trebuia sa ma scoata de acolo.

    RăspundețiȘtergere
  14. La multi ani Nora! Sa fii mereu asa vesela si zambitoare cum te vad in majoritatea pozelor postate de mami! Felicitari Ale pentru ca ... esti asa cum esti... o femeie puternica!

    RăspundețiȘtergere
  15. Pe ultima sută de metri...

    La Mulţi Ani dragă Nora, mulţi şi fericiţi, cu mult calm, s-o înveţi pe mama ta tot ce ştii!

    RăspundețiȘtergere
  16. La multi ani, Nora! Nu-mi vine sa cred cand a trecut timpul, iar bebelusa de 6 luni care statea pe masa la Verde Cafe si lingea o zarzara are acum un an!

    Ale, sa-ti traiasca fetita, sa te bucuri de ea si sa va bucurati impreuna de minunile vietii!

    RăspundețiȘtergere
  17. La multi ani, Nora! O pupam cu drag si pe mami, va dorim la amandoua numai bine si o vita alinistita!

    RăspundețiȘtergere
  18. Va multumesc tuturor pentru urari.M-m simtit tare speciala vazand cum va ganditi la mine.

    Am serbat cu tort cu lumanarica, cu cantat de la multi ani si multe pupaturi si rasfateala.

    Nora si-a mancat felia de tort cu gura, adica fara maini, ca n-o putea dezlipi de pe farfurie. Asa, ca purcelu'. A fost frumos, dar ar fi putut fi si mai frumos...

    Si incet, incet, o sa-mi gasesc eu cuvintele sa descriu tot ce simt.

    RăspundețiȘtergere
  19. La multi ani, frumoaselor! Lumea e a voastra.

    RăspundețiȘtergere
  20. si uite si cintecul cu lumea, pentru voi 2.

    http://www.youtube.com/watch?v=6XGqGfYLnwM

    imi pare rau ca nu are si un videoclip. poate va aparea unul la un moment dat.

    RăspundețiȘtergere
  21. Cu intarziere, la multi ani, Nora! Multe descoperiri minunate si multa bucurie in noul an al vietii tale.

    La multi ani, Ale! Sa aveti parte de tot ce-i mai bun!

    RăspundețiȘtergere
  22. La multi ani, mult iubita Nora!

    Ale, asa frumos o povestesti!
    Sa te bucuri din plin de minunea ta!

    RăspundețiȘtergere