Am citit această postare: Femeie! Astea 10 lucruri… [banc] și apoi comentariile. Mi-am adus aminte de postul Adei, ăla cu "De ce divorțăm", pe care nu-l găsesc acum sub nici o formă.
Și mă întreb: cum e de fapt?
Cele mai multe dintre comentarii erau cel puțin bizare, în opinia mea. Sunau a scuză din partea femeilor sau doreau să lase impresia că aceste lucruri nu le deranjează, sau și mai rău, nu le observă. Lăsând exagerările din postul lui Cabral la o parte, cred ca fiecare dintre noi se regăsește într-o măsură oarecare în ipostaza de acolo. Adică a femeii cicălitoare, sau ciocănitoare, cum îmi zicea mie fostul soț.
Pentru că, la un moment dat, din iubirea aceea feerică, cu spălat de vase cot la cot, în amândoi se produce un declic. El nu mai spală, ea ciocănește că el nu mai spală. Cine a fost primul chiar nu contează. Cert e că frumoasa conviețuire în doi devine o fugărire continuă.
- Fă tu, că eu am stat toata ziua și-am gătit, am fost la piață, că tu nu te duci niciodată, deși lucrezi la doi pași de Cora, și-am stat și după fi-tu care mi-a mâncat urechile azi, nu știu ce-a avut...
- Auzi, da' tu ce crezi, că io am stat degeaba azi? am muncit pentru tine și fi-tu. Și-s obosit și n-am nici un chef să fac nimic și e și meci. Și dacă rămân nefăcute, ce? nu poți să le lași și tu așa? Tu cu mania ta pentru curățenie, de parcă nu poți să dormi noaptea ca nu sunt vasele spălate.
Și în capul ei încep să se învârtă toate cele de peste zi, care acum nu se mai văd, că rufele sunt pe sârmă sau eventual călcate și în dulapuri, trei feluri de mâncare pe aragaz, plus ce-a făcut pentru ăla micu, curățenia de peste zi, cam de două ori pe zi, pentru că între timp copilul a hrănit toată mobila cu biscuiți. Și când vine el, vrea și ea o pauză. I-a pus în farfurie mâncarea nici prea caldă, nici prea rece, așa, ca fata moșului și îndrăznește să creadă că jobul ei zilnic s-a terminat. Poa' să spele și el vasele, să se joace cu copilul, să strângă ultima tură de jucării, să ducă rufele murdare la coș și s-o lase și pe ea să respire. Că doar o iubește și se gândește la ea.
Iar el, după o zi d-aia nașpa, care au devenit din nefericire o obișnuință la servici, vrea acasă. Dar vrea liniște. (Imi vine să-i strâng de gât când aud asta) E normal ca ea să-l aștepte cu mâncare, că doar a mâncat numai covrigi toată ziua. Și cu "ceva bun" dacă se poate. Ar fi minunat ca la ora accea copilul să fie suficient de obosit încât să nu-l solicite în nici un fel, sau să fie mâncat, îmbăiat și gata de culcare. Și să nu-l pună să spele vasele sau să strângă șosete. Că doar e obosit și ea trebuie să înțeleagă asta, că doar îl iubește și se gândește la el.
Urmarea? fie se ceartă, dacă mai au energie, fie tac și înghit, ea spală vasele, el se uită la meci, trăind o perfectă nefericire în doi.
Cine pe cine nu înțelege? Cine trebuie să facă ce? De ce la un moment dat, lucrurile se schimbă? Și nu cred că de vină este copilul, pentru că genul ăsta de schisme apar și în cuplul ante-copil. Apariția moștenitorului agravează lucrurile, pentru că dacă altă dată ea își permitea o nebunie de vase nespălate două zile, acum nu mai poate, că știe că n-are în ce să gătească a doua zi, iar cu ăla micu printre picioare nu poate face nimic calumea.
Iar soluțiile tehnologice sunt facile, la prima mână. Achiziționarea unei mașini de spălat vase nu rezolvă problema. Cineva trebuie să pună vasele în mașină, să se îngrijească de pastilele de spălat, de sarea specială și de soluția de clătire. Adică alte probleme a căror responsabilitate trebuie să și-o asume cineva. Soluția bona și/sau menajeră e costisitoare și până la urmă, tot vine weekendul când cei doi sunt doar ei doi, plus minus ăla micu. Și problema se ridică la suprafață.
Exemplul meu e oarecum metaforic, se poate extrapola la orice problemă dintr-un cuplu.
Iar echilibrul aparent din unele familii eu îl găsesc extrem de fragil, ca un dans pe ouă. Cineva sigur e nemulțumit, dacă nu amândoi.
Suntem programate genetic la martiriu*? De dragul noțiunii de familie? E normal să cedezi? nu, normal e să fim parteneri, dar când nu se poate, ce e de făcut? Te desparți și-ți iei lumea-n cap (dacă poți), ca să dai peste altul care mai devreme sau mai târziu, va proceda la fel?
Deci, cum e de fapt? Ce e de făcut?
*Nu spălatul vaselor ne face martire, ci renunțarea la ideea că ar trebui s-o facă și el.
Da, pare ca fiecare are dreptate, si poate ca asa e chiar, insa, unde se naste problema? Pai eu zic ca poa' sa spele si ea vasele ca o fi si domnu obosit. La fel, alta data sa spele el, ca si ea e varza... chef n-are nici unul si fiecare are dreptate sa nu vrea sa mai faca nimic, insa tre' sa se mai sacrifice, dar amandoi si alternativ.
RăspundețiȘtergereNu imi plac chestiile prestabilite de genul: eu is cu spalatul rufelor si al vaselor (mereu) si el cu aspiratul, tot mereu. Toti de toate, si fara sa numaram de cate ori am facut una sau alta, dar cu o conditie: sa avem bunul simt amandoi activat.
E ... delicat.
RăspundețiȘtergereEu cred ca daca cei doi au probleme grave care-i instraineaza, apare comunicarea sincopata. Si de aici certurile legate de impartitul responsabilitatilor domestice nu sunt departe.
Altfel, intr-o relatie sanatoasa, intotdeauna se poate ajunge la un compromis.
Nu zic ca se poate fara carcoteli (de o parte sau de alta). Dar zic ca se poate gasi o solutie pt orice carcoteala, numai sa se doreasca asta dinspre ambele parti implicate.
La noi cel putin asa se intampla.
Sunt adica zile in care amandoi suntem nervosi si in dispozitie de reprosuri/cicaleli.
Sunt insa majoritatea zilelor in care algoritmul e "avem cutare problema, cum e mai simplu sa facem?".
Nu stiu daca suntem un cuplu modern, e el un barbat cu bun-simt sau pur si simplu suntem in stare de compatibilitate si empatie in majoritatea timpului, dar la noi se face cu randul si la gatit, si la curatenie, si la stat cu copiii si la spalat de vase/rufe si la ce mai vrei de prin casa. Chiar daca el lucreaza (job) si eu nu (momentan).
Dar cred, sincer, ca daca n-ar fi fost asa, n-as fi rezistat. In relatie.
El a fost empatic de felul lui si apoi a mai avut si urechile si ochii deshisi - daca am solicitat ajutor, mi l-a oferit fara sa se planga.
Greu e oricum pentru amandoi.
Am dat submit din greseala.Alina a cam spus ce voiam si eu sa adaug.Intr-o relatie sanatoasa si armonioasa, in care cei doi sunt pe aceeasi pagina...comunica in aceeasi directie, problemele organizatorice de acest gen nu pot sa duca cu adevarat la un blocaj de netrecut.In ziua de azi apar des astfel de probleme si pt ca tinerii (parinti sau nu) sunt mult mai imaturi si mai lipsiti de griji adevarate decat erau parintii nostri, au distractii mai multe si activitati care ii imbie catre viata din afara cuplului, si ii distrag de la valorile adevarate.Trebuie sa se cedeze si de o parte si de alta, eu nu am avut niciodata pretentii ca faca orice care de fapt este in atributia mea (aici nu ma refer la vase...Ale a si spus ca e doar o metafora).Si totusi, probleme erau, si asta din cauza incompatibilitatii generale si a faptului ca nu comunicam si nu aveam aceleasi aspiratii.
RăspundețiȘtergereAș vrea să lămuresc ceva. Cuplul de mai sus nu există cu adevărat, e mai degrabă o compilare de atitudini și reacții din mai multe cupluri, printre care și al meu, fostul, adică.
RăspundețiȘtergereDar să zicem că la mine exista o explicație...
În rest, sunt multe lucruri de zis... N-aș spune că e vorba de distracții sau activități care să distragă membrii cuplului de la lucrurile adevărate, ci ma degrabă de lipsa acestora. Se ajunge prea devreme la un plictis existențial, o viață trăită din inerție, fără scop în față, așa, pe modulul de supraviețuire.
Nelămurirea mea e de ce? de ce atât de devreme? de ce nu reușesc să treacă de treburile administrative că să apuce să se mai bucure de ce au? De ce fericirea supremă înseamnă lâncezire?
As spune ca de multe ori certurile pe "prostii" - fiindca de fapt certurile astea din nimicuri, la urma urmei, sunt prostii - ascund indaratul lor alte probleme mult mai grave, probleme adevarate.
RăspundețiȘtergereIar aceste discutii si frustrari si de o parte si de alta sunt doar o supapa prin care sunt descarcati nervii si tensiunile generate de ACELE probleme, indiferent ca e vorba de pb materiale, de o alta EA sau de un alt EL sau orice altceva.
Poate ma insel. Dar asta este parerea mea. Fiindca daca totul e ok, e absurd sa te certi pe cine spala vasele, cine aspira, daca totul e ok atunci celalalt (oricare ar fi el) se ofera singur sa te scape de povara sau cel putin raspunde la rugamintea de a face un locru sau altul daca nu face din proprie initiativa.
Nu suntem programate la martiriu. Doar ca de multe ori ne face placere sa ne asumam rolul de martire, din varii motive :)
Da, da, ca is vase de spalat, ca e altceva, problema e aceeasi. Alé, nu stiu ce si cum a fost la tine, si imi plac mult posturile tale, deci nu ma refer la tine acum, dar eu cred ca de multe ori oamenii (cel mai des femeile) nu sunt oneste cu ele insele, de aici apar chestiile de... dupa.
RăspundețiȘtergereDe cele mai multe ori vedem in barbati ceea ce vrem sa fie si nu ce sunt cu adevarat. Si asta merge pentru o vreme, apoi deschidem ochii ne miram de una, de alta... chestii care au fost mereu, dar pe care le-am ignorat. Is ei vinovati aici? (sunt si cazuri, mai putine, de bun si apoi se face rau, dar exceptii)
Cat despre de ce se incurca perechile in probleme administrative... unu: e ca suntem asa prost orientati, catre - in loc de + si daca nu faci un efort constient sa te redirectionezi si sa apreciezi binele nu ai nici o sansa "sa se intample".
Si doi: cred ca ne place confortul unei lumi superficiale si nu cautam de fapt scopul nostru in aceasta viata, sa vedem dincolo de... (in toate, in viata, in familie, la munca).
Pentru ca nu esti niciodata pe deplin multumit de ceea ce ai. Pentru ca sunt momente in care vrei mai mult si acel "mai mult" il intelegi in functie de starile momentului. Pentru ca nu exista perfectiune in cuplu si nici doza necesara de altruism de fiecare data. Pentru ca fiecare dintre noi munceste si nimeni nu ofera premii pt asta, desi cu totii le meritam si asteptam in anumite situatii. Pentru ca "ti se ia" de multe ori...
RăspundețiȘtergere