marți, 9 noiembrie 2010

Nu uitaţi să vă bucuraţi


Mai am puţin şi mă întorc la serviciu. Foarte puţin. A mai rămas mai puţin de o lună. Dacă acum un an sau doi mi se părea infinită perioada asta de doi ani, astăzi mă întreb când au trecut atâtea zile şi mă uit cu groază cât de puţine au mai rămas.


Nu de job mi-e groază, ci de lipsa Norei din viaţa mea. Mă îngrozeşte că o să petrec cu ea atât de puţin timp după ce am petrecut atât de mult. Am nişte mustrări de conştiinţă imense că au fost momente în care m-a scos din minţi şi îmi venea să fug în lume, să fug de ea, de fapt. 

Acum mi se pare că nu-mi mai ajunge ziua. De o săptămână avem şi bonă, deci timpul meu cu ea e şi mai scurt, că o mare parte din zi stă pe afară. Mi-e dragă tare şi parcă din ce în ce mai dragă. Bine, e şi într-o perioadă în care face mereu câte ceva nou, vorbeşte lucruri noi şi mă încântă cu o mulţime de lucruri. 

Nu ştiu dacă reuşesc să transmit zbaterea din sufletul meu. N-am decât un mesaj pentru cele care au privilegiul să stea acasă cu copiii lor, măcar până la doi ani. Nu uitaţi să vă bucuraţi. Zilele acestea privilegiate nu se mai întorc. Astea sunt şi sunt finite. Apoi începe iureşul şi echilibristica cu timpul.

Nu vom mai avea dimineţi ciufulite decât în weekend, n-o să mai punem rufe la spălat, nu vom mai citi din cărticica jumulită, nu mă va mai mâna la frigider adormită încă, să-i dau papa... N-o să mai mergem la piaţă, la magazin sau la farmacie, aici în cartier... N-o să ne mai plimbăm în miezul zilei într-o toropeală plăcută. N-o să mai am seninătatea că n-am nimic altceva de făcut decât să fiu mamă. 

Şi n-o s-o văd atâtea ore... N-o să văd "prima dată" din multe chestii. O să-mi traducă bona ce spune şi o să o laude cu ce a mai făcut, nu ca acum, când aproape numai eu o înţeleg şi sunt singura martora la progresele ei...

E trist. Oricât ar fi greu, nu uitaţi să vă bucuraţi. Şi când vă lasă nervii şi puterile, gândiţi-vă la tristeţea mea de acum.

*

În altă ordine de idei, îmi caut de lucru. În condiţiile în care salariul de la stat este mult diminuat, îmi va fi greu spre imposibil să mă descurc cu banii oferiţi de onor instuţia parlamentară. Dacă aveţi cunoştinţă de vreun job de HR şi nu numai, plătit decent, vă rămân recunoscătoare dacă îmi veţi da şi mie de veste.

11 comentarii:

  1. Mi s-a strans sufletul cand am citit postarea asta. Trecem printr-o perioada grea, de adaptare la locuri noi si la progrese noi si seara se lasa cu plansete. Si-mi vine nu stiu ce sa fac. Si ma simt aiurea si am complexe de vinovatie ca ea e mica si eu sunt mare si eu ar trebui sa am mai multa minte decat ea... Postarea asta a venit ca un balsam. Sa va fie trecerea usoara si sa va redescoperiti fericite o noua rutina!

    RăspundețiȘtergere
  2. Va imbratisam! Eu fac echilibristica din septembrie si e destul "de liric". Bafta in cautarea jobului.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ale, ma gandesc des la voi si cu mare drag. Va doresc sa apara pe neasteptate varianta perfecta si sa te poti bucura cat mai mult de cat mai mult timp cu Nora. Nu-mi vine sa cred ca a mai trecut un an de cand nu ne-am mai vazut :(

    RăspundețiȘtergere
  4. Am trecut prin asta si am simtit la fel...

    RăspundețiȘtergere
  5. Si eu am trecut prin ce treci tu acum, stiu cum te simti. Cred ca toate mamele ajung sa gandeasca ca tine la un moment dat. Dar nu avem ce sa facem, asta e viata.

    RăspundețiȘtergere
  6. Tin pumnii pt gasirea unui job bun !
    In rest ... vei profita la maxim de orele alea si vei alerga intr-un suflet acasa.
    Eu asa am devenit nebuna biroului :D Daca se intarzie un minut la plecare, imi dau lacrimile. De nervi, frustare. E furt curat. Furt din timpul meu cu Giuli.

    RăspundețiȘtergere
  7. Ale,am citit ieri postarea ta.A avut un impact foarte puternic asupra mea.Mi-au venit in minte,de-a valma,toate nelinistile mele legate de ce va fi peste 6 luni,cum o sa ma descurc intre job, 2 copii,casa,sot.Aseara mi-am strans copiii in brate si am savurat momentul ca si cand de azi timpul meu cu ei s-ar fi redus la maxim.Cred ca aveam nevoie de cineva care sa ma trezeasca din starea asta de reverie,sa ma faca sa inteleg ca sunt ultimele 6 luni care mi-au fost acordate sa le petrec exclusiv cu ei.Si acestea trec cel mai repede.
    Numai bine!Mult succes in gasirea jobului dorit!

    RăspundețiȘtergere
  8. Eu inca mai visez ca nu o sa ma despart niciodata de ea, nu ma inchipui departe de ea nici o clipa. Si ma mai sustine si nebunia ca nu am unde sa ma intorc, ca nu am job, e si trist e si fain, uof!

    RăspundețiȘtergere
  9. Ma bag si eu in vorba. Iti tin pumnii, Ale! O sa fie bine, o sa vezi. Sunt sigura, sau mai bine zis iti doresc sa iti gasesti si partile bune ale acestei "despartiri". Eu nu am stat acasa decat cate un an la fiecare copil. E bine si asa - mai mult nu ne puteam permite - si acum incerc sa ma bucur de regasirea mea ca persoana in stare si de alte lucruri decat sa fiu mama. Nu vreau sa fiu altfel inteleasa, e cea mai minunata parte a vietii sa fii mama, dar sunt si alte lucruri frumoase si mai ales, aceste alte lucruri mie imi dau o alta perspectiva si imi privesc cu si mai multa bucurie copiii. Iti doresc sa fie bine!!! Oricum nu te poate desparti nimeni de copilul tau. Asa ca eu chiar cred in povestile alea cu mamele care sunt iubite de copii in ciuda faptului ca acesti copii merg la cresa/gradi/bona, petrec timp fara parinti. Si mai ales cred ca si mamele astea sunt niste mame bune (eu fiind una dintre ele ;-)) Cu drag si cu pumnii stransi sa ai parte de bucurii,
    Livia

    RăspundețiȘtergere
  10. Ti-am invatat postul asta pe de rost...l-am citit si la vremea l-ai scris, dar nu l-am gasit asa emotionant ca acum, cand mai am 3 saptamani din cei doi ani. E tare greu!!!!!!! Dar trece, nu?

    De ce n

    RăspundețiȘtergere
  11. De ce nu mai scrii? O faceai atat de bine...

    RăspundețiȘtergere