N-a fost să fie

Din motive procedurale vom avea divorț reloaded la mijlocul lui iunie.

*

Am văzut astăzi, în goana mașinii, un buchet de flori pe șosea. Zăcea mutilat pe caldarâm, probabil călcat mașini. Erau trandafiri roșii, din aceia mari, olandezi, montați într-un buchet de ocazie. Erau destul de mulți și se mai puteau zări câțiva neatinși. Mi-a părut tare rău pentru el. Bietul buchet nu şi-a atins menirea...

O fi fost buchet de împăcare... Nu s-au mai împăcat...
O fi fost buchet de întâlnire... Ea n-a mai venit...
O fi fost buchet de iertare... Şi nu l-a mai iertat...

Dacă n-aş fi fost la trei benzi distanță de el, m-aș fi oprit să-l culeg, să apuce să bucure şi el pe cineva, atât cât mai rămăsese din el. N-am oprit şi am regretat instantaneu. Mi-a rămas întipărită în minte imaginea lui zăcând inutil pe asfalt.

Am fost slabă că n-am oprit. Mi-am dorit aşa de mult... Dar m-am gândit la atâtea lucruri mici care mă împiedică de obicei să fac lucuri mari. Eram cu copilul în maşină, eram pe banda trei, aveam viteză, mă grăbeam, n-aveam unde să-l pun în apă, mi-era teamă de ce vor zice oamenii şi că vor râde de mine că mă opresc să culeg flori jumulite că n-am bani să-mi cumpăr... Of, lucruri atât de mici...

Acum aş fi fost mai fericită dacă mă opream... Aş fi făcut o faptă bună... Chiar şi pentru un buchet de flori jumulit de roţi...

Aşa... mă simt mai mică, mai meschină. Aş fi putut şi n-am făcut-o. Urât din partea mea.