La propriu. Am fost la patinoar. La Afi Palace Cotroceni. Cu buna mea prietenă, L., cu fiul ei, cu naşa Norei şi cu fiul ei. Patru domniţe şi doi domnişori. De când am văzut patinoarul, de la shoppingul cu Ada, mi-au sclipit ochii şi am zis că vreau şi eu.
N-am mai patinat de cel puţin 10 ani. Dacă nu mai bine. Am plătit biletul, 12 RON, închirerea de patine, 10 RON şi dă-te Alexandra pe gheaţă. E ca mersul pe bicicletă. Nu se uită. La început mai tremurat, pe lângă mantinelă, apoi din ce în ce mai sigur, în rând cu toată lumea. Care lume era multă rău. Numai copii. Şi puţinii adulţi de pe gheaţă însoţeau copiii. Şi io, capra printre ei. Prietenele mele au rămas pe margine, cu Nora, iar eu cu băieţii am patinat o oră jumate.
A fost minunat. Întâi cătinel, apoi mai curajos, am făcut şi o întoarcere la un moment dat. Sentimentul acela de plutire pe gheaţă e incomparabil cu altceva. M-am simţit fericită.
Iaca şi dovada:
Acum aştept febra musculară.
O ora juma' cu patinele in picioare dupa atat timp? Pai esti ambitioasa!
RăspundețiȘtergereAi o silueta de invidiat!
Minunat! Mai mergi?
RăspundețiȘtergereAda, ce ma intrebi? daca mai merg la patinoar, sau daca mai merg pe picioare? Ca de venit, as mai veni, daca gasesc "cazare" pentru Nora.
RăspundețiȘtergereIar pe picioare, merg cu greu. :D
Rox, cum ziceam, nu se uita! Si uite ca nu m-am gandit la ambitie. Mi-am dorit mult sa patinez in toti acesti ani, dar nu s-a potrivit. In sfarsit, mi-am implinit dorinta. A meritat asteptarea.
F frumos si arati tare bine!! Eu am pus patinele o singura data in viata mea si pot sa spun ca nu am luat nici o cazatura atunci.. tot record e si asta, nu?
RăspundețiȘtergereNu se uita, nu se uita,stiu...... dar ai picioare zdravene.
RăspundețiȘtergereEu nu am patinat de un an si dupa o juma de ora cu patinele in picioare imi amortisera picioarele si simteam o nevoie acuta de a da jos patinele.
Vitejia s-a razbunat. Azi ma dor incheieturile picioarelor, adica in zona inghinala. Nu pot sa ridic piciorul 10 cm. Adica nu pot sa urc trepte, nu pot sa blochez rotile carutului si nu pot sa ma incalt/descalt din picioare. Dar ma pot aseza pe vine fara probleme.
RăspundețiȘtergereDar tot ma mai duc. iar ieri n-am avut nimic, nimic. M-am grabit la sfarsit doar ca sa nu se aglomereze la inapoiat patinele inchiriate, dar as mai fi stat.
Mai, nu v-am zis de fi-mea care de cite ori ma vedea ca ma apropii (si nu intotdeauna ma opream la mantinela) incepea sa chiuie si sa dea din maini. Era mortala. Ma incuraja si ea cum putea.
Asa cum ti-am spus si duminica, arati fabulos! Parca nu-mi vine sa cred ca in poza de la maternitate esti tot tu!
RăspundețiȘtergereIar la Afi ma ofer eu sa merg si o tin si pe Nora: intr-o mana pe Nora, iar in cealalta Degetzica!
vin si eu la patinoar cu iri. eu nu stiu sa patinez deci pot sa tin plozi.
RăspundețiȘtergereBravoooo! Daca mai mergi, nici n-o sa mai simti efortul, asa e cu incheieturile "nelucrate" - oricat ai merge pe jos, partile alea nu (prea) sunt solicitate.
RăspundețiȘtergereEu nu stiu sa patinez, dar poate va invata Nadina. Si poate si eu cu ea :-)))) !
minunata distractie si patinajul. personal prefer sa ma uit doar. dar fetita mea asta isi doreste de la mosul o pereche de patine, asa ca in curand vom avea si noi o patinatoare in familie.
RăspundețiȘtergere