duminică, 7 iunie 2009

Somn uşor

În acest weekend, am ieșit prima dată cu Nora departe de casă. Am fost la ţară, la stră-tataie. Am ajuns după masă, a dormit în curte, sub corcoduş, în fluieratul mierlelor şi cântecul greierilor. Somnul de după-masă spre seară.

Ştiam că noaptea voi dormi cu ea în pat şi aveam o mulţime de gânduri şi de spaime. Am baricadat o parte a patului cu două noptiere şi două scaune, am rulat miţoasa şi am construit un adevărat fort, de parcă fi-mea ar fi vreun berbec roman.

Am îmbracat-o în pijama (ceea ce n-am mai facut de astă iarnă) şi am pus maimuţa la somn. După protestul de rigoare a adormit în mijlocul patului, învelită cu pilota, ca un om mare. Peste câteva ore, m-am băgat şi eu lângă ea şi spaimele mele au început să prindă viaţă şi glas.

Dacă se sufocă cu pilota? Am verificat-o la lumina telefonului mobil. E ca la carte, până la piept.

Dacă mă rotesc peste ea? M-am dat la marginea patului, mai mult dezvelită decât învelită, ghemuită toată, să nu cumva să-mi scape vreo mână peste ea.

Eram oricum departe de ea, dar dacă se întoarce şi vine sub mine? M-am mai asigurat o dată, la lumina telefonului, că e suficient spaţiu între noi. Într-un final, ghemuită şi înfrigurată, am adormit.

Pleosc, pleosc, pleosc. Fi-mea suge degetul. Deschid ochii brusc, ca-n filme. S-o fi trezit? Ciulesc urechile, nimic. Doar pleosc.

Mmmmmm, mmmmmm, hihihi, mmm, pleosc, pleosc. Da, gata, s-a trezit. Nu. Doar mormăie, geme, râde în somn şi suge degetul. I-o fi frig? N-are cum. I-o fi cald? mie mi-e. Pipăi marginea pilotei şi îi dezvelesc un picior. Dacă îi e frig, e acoperită trei sferturi; dacă îii e cald, se răcoreşte la picior.

PLosc, pleosc, ghiiiiiiii, pleosc, mmmmm, fâş, fâş. Nora se întoarce pe partea cealaltă.

Îîîîîîîîîîîîîîîîî, un scâncet uşurel. Shhhhhhhh, mami e cu tine. O mângâi pe întuneric. Pleosc, pleosc.

Mmmmm, pleosc, pleosc, pleosc. Aha, acum ştiu. Doar suge degetul. Nici nu mai deschid ochii de data asta. Dacă i-aş fi deschis, aş fi vazut că se crapă de ziuă.

Hârş, hârş, hârş. Nora zgârie perna. Deschid ochii. Un zâmbet mare şi ştirb îmi spune Bună dimineaţa. Îi râd ochişorii albaştri şi toată feţişoara. Ea a dormit bine, cu mami alături. Mă uit la ceas. E 6 fix. Bună dimineaţa, Nora. Ai dormit bine? Hai să păpăm.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu