De ce am divorţat eu

Titlul l-am împrumutat de la Ada şi dacă tot era să divorţăm, mi-aş fi dorit să fie din motivele acelea.


Sunt tristă. Şi supărată. Şi nervoasă. Şi sătulă de tot. Deşi ştiu că mă expun, am nevoie să scriu ceva. Pentru mine. Să nu uit. Să nu cumva să uit vreodată. Sunt fragmente din ultimul mail scris fostului meu soţ. De care încă mă leagă sentimente. Şi lucruri. Şi Nora. Dar sper să fie cu adevărat ultima scrisoare.

*

Astăzi m-am trezit tristă. Foarte tristă. Mai tristă ca niciodată, poate. Sfârşită de puteri şi sleită de aşteptările infinite. Nu e nimic bun la capătul tuturor acestor aşteptări. De-acum ştiu. Astăzi a trebuit sa-mi iau adio de la tine. Şi nu spunându-ţi ţie, în faţă sau la telefon, ci mie. Faţă în faţă cu mine. Strângând-o pe Nora în braţe, plângând cu lacrimi șiroaie, pe muţeşte, fără nervi, fără ţipete, ci doar lacrimi. Ca atunci când moare cineva. Eşti atât de lipsit de puteri încât la un moment dat, realizezi că nu ai cu cine şi de ce să te lupţi. A murit, nu se mai întoarce. Degeaba strigi de disperare. Doar plângi. Lacrimi râuri râuri, înnodate sub bărbie şi pe creştetul Norei. Ochişorii ei miraţi, calmi şi tăcuţi m-au întrebat de ce.

Pentru că nu suntem potriviţi.

Pentru că vedem altfel lumea şi avem nevoi diferite.

Nu, nu pentru că a existat P. sau pentru că există acum A. Ci pentru că tu ai vrut ca ele să existe. Pentru că, într-un fel neînţeles de mine, nu-ţi eram de ajuns.

Pentru că voiai altceva. Pentru că la un moment dat, ţi-ai dat seama că poţi trăi altfel. Nu neapărat mai bine, dar altfel. Nu are legătură cu mine sau cu Nora, ci doar cu tine. Nu poţi rămâne într-un cuplu normal, firesc. Sau cel puţin, cu mine n-ai putut.

Pentru că ne place altă muzică, ne plac alte imagini, ne plac alte persoane.

Pentru că avem moduri diferite de a trata oamenii.

Pentru că avem moduri diferite de a aborda şi rezolva problemele. În mod normal, această privire diferită ar fi constructivă într-un cuplu, dar la noi nu e cazul.

Pentru că tu faci întotdeauna ce vrei, fără să te gândeşti la consecinţe, spre deosebire de mine, care aproape de fiecare dată, ajung să fac ce trebuie, nu ce vreau eu. Iar acest "ce trebuie" nu înseamnă că fac ce vor alţii, ci că ţinând cont de consecinţe, ajung la concluzia că e mai bine să vreau altceva.

Pentru că încă n-ai terminat de copilărit, iar eu am 30 de ani. Reali.

Pentru că ai plecat la Cluj, la Moldova, la Marrakech şi m-ai lăsat plângând şi implorându-te să nu te duci.

Pentru că de fiecare dată ai promis că atunci când te vei întoarce va fi altfel, şi nu te-ai ţinut de cuvânt.

Pentru că mă minţi dintr-o nevoie pe care nu ţi-o poţi stăpâni.

Pentru că nu-mi dai voie să trăiesc. Mă ţii legată de tine, pâna te lămureşti ce faci cu viaţa ta, sau mai exact, pâna femeile care te înconjoară se lămuresc cu viaţa lor.

Pentru că Nora nu te-a putut face să vrei să te întorci acasă şi să rămâi. N-a fost suficientă. Nici fălcuţele ei bucălate, nici ochişorii albaştri, nici teribila asemănare cu tine. Sincer, apreciez asta. Puteai să vii pentru ea şi să faci ce faci în continuare.

Pentru că nu suntem potriviţi. Ştiu că am mai spus-o.

Pentru că mi-am dorit întotdeauna o familie neconformistă, cu alte reguli şi mod de viaţă. Pentru că tu n-ai inţeles asta.

Pentru că te-am iubit enorm şi ai fost cu adevărat viaţa mea. Pentru că erai universul meu şi eu creeam o lume minunată în jurul tău. Singura condiţie era să stai. N-ai vrut.

Pentru că m-ai lăsat să cred că Nora a intervenit între noi. Pentru asta te detest de-a dreptul.

Pentru că eu sunt un cub de granit, iar tu o formă indefinită de plastilină. Pentru că mie imi plac lucrurile drepte, plane, egale, aliniate, orizontale, verticale, iar pe tine te enervează însuşi cuvântul "rigoare". Pentru că eu găsesc ordinea şi planificarea reconfortante, iar ţie ţi se par corvoade. Cel puţin în prezenţa mea. Că iată, eşti capabil să planifici o viaţă cu P, o vacanţă cu A, şi n-ai căzut secerat.

Pentru că n-ai fost corect.

Pentru că n-ai avut onoare.

Pentru că n-ai avut respect.

Pentru că nu eşti recunoscător.

Pentru că m-am chinuit atât să fac un copil şi n-ai inţeles durerea. Şi nu-mi spune că nu am eu de unde să ştiu ce e în sufletul tău, pentru că la o lună după ce am pierdut a doua sarcină tu erai pe chat şi nu ca să-i povesteşti unei necunoscute durerea ta...

Pentru că n-ai fost un cuplu cu mine. N-ai luptat pentru NOI DOI, nu te-ai zbătut deloc. Şi nu-mi spune că am fost ok până l aun moment dat, că ştii mai bine...

Pentru că nu ţi-ai respectat cuvântul dat la început. Acela prin care, atunci când nu vom mai fi fericiţi, îi vom spune celuilalt.

Pentru că m-ai lăsat să-mi fac vise şi speranţe şi mi le-ai spulberat cu nonşalanţă.

Pentru că acum eşti acolo.

Pentru că nu lupţi.

Pentru că mă uit singură la Prison Break, cu capul sub pătură şi mâinile la ochi.

Pentru că eu scriu mailuri kilometrice şi tu scrii două rânduri. Mie.

Pentru că cele mai frumoase declaraţii de dragoste le-ai facut altei femei.

Pentru că atunci când m-am ars pe spate n-ai fost aici să mă oblojeşti.

Pentru că nu preţuieşti prietenia.

Pentru că mă mut singură într-o casă nouă, concepută pentru noi trei, nu pentru mine şi Nora.

Pentru că nu eşti niciodată când am nevoie de tine.

Pentru că nu ştii ce vrei.

Pentru că ai pierdut verighta. De fapt, pentru că ai scos-o de pe deget.

Pentru că ai vrut sa-i dai Norei numele P.

Pentru că mi-ai furat bucuria sarcinii cu Nora.

Pentru că ştiu că poţi fi un om bun, dar ai încetat de mult să-mi mai arăţi asta.

Pentru că nu te-ai uitat niciodată cu atenţie şi cu duioşie la cum suge la san.

Pentru că plâng incontinuu de un an jumate.

Pentru că ţi-am spus de prea multe ori "te iubesc" şi "mi-e dor de tine", şi tu n-ai spus "şi eu/ şi mie".

Pentru că ai scos din mine ce e mai urât.

Pentru că mi-ai ucis bucuriile şi idealul familiei.

Pentru că poţi fi şi aşa.

Pentru că atunci când vei da primul semn, va fi deja prea târziu.

Pentru că nu pot să uit că ai făcut toate astea.

Pentru că mi-e îngrozitor de teamă că le vei face din nou.

*

Sper să se termine. Cât mai curând. Sper să înceapă să nu mă mai doară. Sper să am curaj să încerc din nou. Sper să vreau. Sper să pot. Sper să nu uit niciodată.