miercuri, 23 septembrie 2009

A venit un băieţel

La noi în familie sunt numai fete. Care au făcut şi ele tot fete. Suntem 4 verişoare cu câte o fetiţă fiecare.

Taţii noştri, veri între ei, au fost terminaţi când ne-am născut noi, că nu le duce nimeni neamul mai departe. Nu ştiu ce li s-o părea atât de important, că nu suntem neam regal şi nici măcar mai de viţă nobilă... Pentru ei contează. Apoi am făcut şi noi tot fete. A fost dureros să-i vezi căutând în noile fiinţe asemănările cu vechile fiinţe. De parcă de asta se născuseră... În fine.

În ordine cronologică, sunt aşa: Rucsandra, Ana, Sofia şi Nora.

"Neamul", aşa cum îl recunosc eu, are un anume aspect: bărbia ascutiţă, nasul cârn, ochii verzi şi părul cânepiu. Despre caracter nu mă pronunţ. Băieţii, taţii noştri, zici că-s fraţi, au preluat toţi aceste caracteristici. Dintre fete, numai eu sunt aşa. dintre copiii noştri, numai Sofica. Parţial Nora, care are ochii încă albaştri, nasul cât un buton, iar bărbiţa ascuţită e pusă în inferioritate de obrăjorii bucălaţi. Părul corespunde.

E, dar iată, ieri, la 14:40, s-a născut Andrei. 3700, 53 cm. Perfect. Prima mamă dintre noi e mămică din nou. Înseamnă că urmăm noi. Noroc că-s ultima.


8 comentarii:

  1. Sa va traiasca!
    Si sa faceti si voi :-))

    RăspundețiȘtergere
  2. Bun venit, Andrei!
    Ai sa fii rasfatat de atatea fete , sora si verisoare:)))

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicitari!
    Sa fie sanatos si sa creasca frumos!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce baietel superb;;)Sa fie sanatos si sa va traiasca!

    RăspundețiȘtergere
  5. sa va traiasca! o sa aiba o viata minunata intre atatea fete! :))

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumim frumos de urari. Sunt foarte incintata ca bebe suge bine de la muma-sa si e vioi si sanatos si frumos si tot. E un pui mic.

    RăspundețiȘtergere
  7. Sa va traiasca, Ale, sa va bucurati de el, sa va iubeasca si sa va respecte! Pe voi, doamnele din familie! :)

    RăspundețiȘtergere
  8. sa va traiasca si sa fie sanatos si norocos!

    RăspundețiȘtergere