Ce mai face Nora

N-am fost niciodată de acord cu împărțirea dezvoltării copilului în perioade de vârstă. Nu înțelegeam ce ar face diferit un copil de 11 luni față de unul de un an și o săptămână.  Și totuși... Iată, de când a împlinit un an, face câte ceva nou și diferit aproape în fiecare zi. Ori e într-o perioadă de plin avânt într-ale cunoașterii, și împlinirea anului e doar o coincidență, ori au oamenii ăia dreptate. Dar, în altă ordine de idei, în afară de faptul că mă încântă pe mine în fiecare clipă, Nora face următoarele:

Cum e de fapt?

Am citit această postare: Femeie! Astea 10 lucruri… [banc] și apoi comentariile. Mi-am adus aminte de postul Adei, ăla cu "De ce divorțăm", pe care nu-l găsesc acum sub nici o formă.

Și mă întreb: cum e de fapt?

Brr. Ninge

Deci ninge. Inevitabilul s-a produs. A venit iarna. Îmi vine să plâng de ciudă. Vreau să vină primăvara. Mai e mult? Am zis că așa, prin martie, vine. Rezist până atunci.

Nu știu cum e posibil ca cineva născut iarna s-o urască atât de mult. Căci da, n-am cele mai nobile sentimente pentru ea. Am simțit o oareșce emoție când am văzut zăpada azi dimineață, i-am arătat-o Norei pe fereastră, dar de abia aștept s-o văd topită.

Parcă nu vine iarna până nu vezi alb în fața ochilor. Chiar dacă e întunecat și rece, eu tot sper la vreo zăpăceală climaterică menită să facă 15 grade toată iarna. Acum visele mele s-au năruit. Of.

O urăsc. E frig. Bate vântul și bagă zăpadă peste tot.

Artă pe MacBook

Primul meu iubit era artist. El învăța la Tonitza, eu la Mihai Viteazu. Era la secția de pictură, dar desena absolut superb. Am și acum în minte desenul unor cai, de fapt portrete de cai, în peniță. Mi-aș fi dorit eu desenul ăla.

Eu crescusem cu tablouri, cu albume de artă, cu muzică, cu sculpturi și alte forme ce încăpeau într-un apartament de bloc. Unii dintre prietenii tatei erau pictori, graficieni și alții asemenea. Nu-i văzusem niciodată la lucru. Văzusem arta dar nu știam cum se face.

Update la Sobița

E roseola.  E plină de pete mici, roz roșii. În afară de faptul că doarme mult, în rest e ok. Mănâncă, e vioaie și relativ agreabilă. Nu m-am lămurit dacă erupția asta îi dă mâncărimi. Pe unele site-uri zice că da, pe altele nu pomenește nimic. I-am dat Claritine, 2 ml, pentru orice eventualitate.

Într-un fel, mă bucur că are asta și nu i se trage de la ceva ce am sau n-am făcut eu. De genul nu căciulă, băut rece, ținut copilul mai dezbrăcat, etc.

PS. Poza nu e prea grozavă, e făcută cu telefonul. E spatele Norei, cum stă ea în picioare. Fac una mai bună și mai clară pentru cine n-a văzut roseola până acum.

La mulți ani, Nora

Nora împlinește astăzi un an. Acum un an, pe la ora asta, mă întrebam serios dacă nu cumva durerile sunt pe bune și nasc. Avem 39 de săptămâni și 4 zile. Era timpul.

Sunt foarte emoționată când îmi aduc aminte toate astea, și nu îmi prea găsesc cuvintele. Mi se înghesuie în cap imagini, cuvinte și senzații de atunci, și nu le pot așterne coerent. Povestea nașterii e aici.

A fost un an plin. Plin ochi. Nu numai pentru că a existat Nora, ci datorită tuturor evenimentelor care au avut loc. Dar măsura în toate a fost și este Nora.

Sobiţa

Pe numele ei mic, Nora. De două zile  are febră. Şi roşu în gât. Din când în când, albastru. Nurofen și Panadol la 4 ore. Nu mănâncă, doar suge. Tipic pentru bebei bolnăviori. E nervoasă, doarme mult și agitat. Oricum, m-am convins: fi-mea trăiește după alt fus orar.  Al Americii, probabil. Nopțile n-are pic de febră, în schimb, pe la 10 dimineața, sare brusc la 38. Și stă așa cam toată ziua, până spre seară, când scade la loc.

Întotdeuna m-am întrebat dacă îmi voi da seama dacă copilul are febră, pentru că na, nu dorm cu termometrul la cap și uneori e mai caldă, alteori e mai rece. Sormea, trecută demai multe ori prin asta, mi-a zis în nesfârșita ei înțelepciune: Stai liniștită, că o să-ți dai seama.

Exact așa a fost. S-a trezit pe la două într-o noapte, scâncind altfel. M-am dus la ea și i-am dat să sugă, că nu știam ce să-i fac altceva. Când am luat-o în brațe, n-am simțit nimic suspect, dar când s-a sprijinit cu picioruțele de pielea mea, frigeau. Am dezbrăcat-o, i-am dat Nurofen, am plimbat-o puțin prin casă, a băut apă și am culcat-o la loc. Am avut noroc cu un copil cooperant, că putea să nu se trezească și aș fi găsit-o a doua zi dimineață cu febra până-n tavan.

Din pricină de hard ars (probabil) în timpul scrierii acestui post, știrile sunt vechi. Acum e bine, ieri și azi n-a mai fost sobiță și sper că suntem pe drumul cel bun.