marți, 14 iulie 2009

Moş tataie şi volanul

Am găsit şofer. Am apelat la cineva de la mine de la servici şi mi-a făcut legătura cu Nenea G. I-am zis în mare despre ce e vorba, cât timp am nevoie de serviciile lui şi cam în ce constă jobul şi orele de lucru. Transport Iancului-Jiului, cumpărături şi alte d'astea, 60 de zile, luni-vineri de la 12 până la 6-7, după necesităţi. Ok, ok, batem palma.

Joia trecută am avut probă de traseu şi de luni la lucru. După mulţi ani, am stat în dreapta. Am pus nenumărate frâne imaginare şi m-am ţinut strâns de mâner. Mâner de care nici nu ştiam că există (ăla de sus, de deasupra geamului). Probabil ca să-mi reţin impulsul de a pune mâna pe volan.
Nu pentru ca nenea G. nu conduce bine, ci pentru că din dreapta se vede altfel. Cu totul altfel. Groaznic. Bordurile sunt mai aproape, maşinile sunt la o întindere de mână iar mijlocul drumului pare periculos de în stânga.

Moş tataie e bătrân. E pensionar. N-are decât 63 de ani, dar zău ca bunicul meu, la 83, e mult mai verde ca el. El uită, repetă de 10 ori şi până la urmă tot uită. Traseul e simplu: Piaţa Iancului - Jiului, cu sau fără escală în Aviatorilor. Şi pe unde oi mai avea nevoie. Ruta aleasă de mine nu-i place. M-a bombănit tot timpul ca pe dincolo era mai scurt. I-am explicat că nu urmăresc să fie scurt cât urmăresc să ţin maşina în mişcare, că altfel plânge Nora. Îmi zic că l-am dat gata cu explicaţia asta savantă. La prima răscruce între drumul meu şi al lui, iar mă încearcă: Nu vreţi s-o luăm pe aici? (adică Ştefan cel mare - Piaţa Victoriei), că e mai drept. Încă răbdătoare, îi repet: E aglomerat, mergem bară la bară şi până adoarme Nora, o să plângă rău şi ne face capul ţăndări la amândoi. Acum mergem pe aici, când sunteţi singur o luaţi pe unde vreţi. Am întors capul spre fereastră, semn că dialogul s-a încheiat.

Stă ce stă şi mă întreabă: Şi pe băieţel îl luăm mereu cu noi? Eu, năucită de pluralul instituit ad-hoc şi de băieţelul necunoscut, îl întreb nedumerită: Care băieţel?! Ăsta micu' din spate! Copilul meu e fetiţă, domnule G.

Nu trecuseră 10 minute de când se jucase cu ea şi-mi relatase dintr-o suflare cum că are şi el o nepoţică şi că să-mi trăiască, că fetele sunt altfel, că-s mai frumoase şi mai iubitoare şi alte cele. Aşadar pricepuse că ăsta micu' e o ea. M-am înşelat. De fapt, nu m-am înşelat, pricepuse, doar că uitase.

Are prostul obicei de a-mi face program. În aceste zile, mă mut, finalmente. Eu strâng, pun în cutii şi el le duce în Jiului. Evident, eu strâng mult mai puţin decât poate încăpea în maşină. La fiecare drum mă întreabă: doar atât? Nu mai bine strângeţi mai multe o dată şi le ducem o dată? Eu, plină de praf, ciufulită şi mânjită cu biscuiţi băliţi, cu copilul agăţat de ţâţă şi plină de nervi, îi zic: nu pot mai repede, că mi-e greu cu copilul după mine. Asta e, mergeţi aşa. Păi ştiţi, e cald, e soare, motorina scumpă... Uitaţi aici o sticlă cu apă şi nu vă faceţi griji de motorină. Ne descurcăm aşa, că e foarte bine. Pe hol sunt 6 cutii. Ia două şi mă întreabă: Mă întorc să le iau şi pe astea? Pufneam ca un dinozaur: Nu, lăsaţi că le teleportez eu. Da, sigur, cum să nu, vă aştept. Zâmbet d-ăla fals şi rotocoale din ochi.

Bine, acum sunt eu cârcotaşă, că dacă nu era el, după ce puneam în cutii le duceam singurică în Jiului. Cu băieţelul după mine.

Mă întreabă mereu de ce nu mă ajută nimeni. Dar nu cu tonul acela compătimitor, de bunic amabil. Da' sora de ce nu vă ajută? Pentru că şi ea se mută şi are şi ea copil mic. Pâi şi ce, nu poate să stea cu amândouă? Nu, pentru că Nora e alăptată şi trebuie să fie cu mine mereu. Păi e mare, nu-i daţi şi ei o ciorbă? Nu.

Auziţi, dar mama de ce nu vă ajută? Nu că n-ar întâlni-o pe mama zi de zi, la fiecare transport, în Jiului. Pentru că mama e în Jiului, d-aia. Azi să ştiţi că n-am văzut-o. Cu ultimele puteri, îi spun: Pentru că ea era la etajul 1, iar dvs. aţi urcat la trei. Dar ce-i la unu? Îi spun a cincea oară că acolo este apartamentul soră-mii. Pare că a înţeles că tace îngândurat.

Wrong. Se gândea. Auziţi, dar fostul soţ chiar nu vă ajută? pensie alimentară vă dă? Nu şi nu. Scurt, poate tace. Dar sunt captivă în maşină şi de data asta am luat-o pe Ştefan cel mare. Deci bară la bară. Deci ce ziceaţi că faceţi la noi? (la serviciu adică) Sunt şefă de serviciu acolo, la angajări. Bine, deci doamna directoare. Nuuu. Nu eu sunt director acolo, altcineva e. Pâi şi la serviciu nu mergeţi? sunteţi în concediu? Nu, nu sunt în concediu, doar v-am mai spus. Stau acasă să-mi cresc copilul. Pâi şi cât mai staţi, că-i mare. Stau până împlineşte doi ani.
Măcinat de îngrijorare, revine: dar prieteni, ceva, nu aveţi? A venit azi o prietenă, n-aţi văzut-o? Am crezut că era sora (deşi sunt destul de sigură că eram la un moment dat toate trei sub ochii lui). Nu, nu era sora. Dar de ce nu vă ajută sora? Simt că mă ia cu frigurele.

Întotdeauna înainte de ultimul transport la maşină, vrea la baie. E nasol pentru că mi-a consumat toată hârtia şi asta n-ar fi vreo nenorocire dacă n-aş fi transferat deja pachetul cu hartii igienice în Jiului. El cu mâna lui l-a dus; Lasă capacul ridicat, ceea ce este o noutate pentru mine, întrucât exu' era atent la d'astea. Şi face vreo 4 transporturi pe zi. Deci de cel puţin tot atâtea ori la baie. Când am ajuns în Jiului, ţuşti la baie. De unde trag concluzia că moş tataie suferă cu prostata.

Ce alte suferinţe mai are nenea G. E surd. Nu foarte, dar suficient cât să înţeleagă "stânga" ca fiind "da". În cazul "aici facem dreapta?" - "stânga", el o ia matematic la dreapta, că doar am zis că da.

Moş tataie conduce încet. Foarte încet. Ţine maşina în 1000 de turaţii (pentru cei mai puţin cunoscători, e atunci când maşina se îneacă de disperare şi dă să se oprească; se sufocă şi cu ultimele şoapte, zice: motorinăăăăă, motorinăăăăă, dă-mi nişte motorină că mor pe loc). A trebuit să încropesc o întreagă discuţie despre motoare şi timpi ca să o ridice la 2000 de ture, adică atunci când maşina toarce frumos şi aproape că n-o auzi. A ţinut-o aşa vreo 3 minute, cât am stat eu cu ochii pe turometru. La prima curbă, iar s-a înecat biata de ea şi i-am şuirat printre dinţi: o să vi se oprească motorul! După o sută de metri, evident, am clacat. Şi eu şi maşina.

Nenea G. are un tic. Semnalizează el. Adică dă maneta aia în sus şi în jos în cadenţa semnalului. Ceea ce face un zgomot groaznic, pentru că are un soi de clac, după ce face clic, cum că ar fi la locul ei. Ca nivel de enervare, e asemănător cu ţăcănitul unui pix în timpul unui examen. După prima jumătate de drum cînd am încercat să înţeleg ce face, îi spun: ştiţi, semnalizatorul e automat. Îl daţi în sus sau în jos, ticăie cât luaţi curba, şi când mergeţi drept, revine singur. Plus că mi-e teamă că cei din spate s-ar putea să nu vadă semnalele astea rapide. Da, doamna directoare, aşa fac eu. Mă las directorită, dar nu mă las cu semnalul. Păi nu mai faceţi, că mi-e că se strică. A procedat corect la următoarele două viraje. Eu, plină de mândrie, îi spun: Aţi văzut, revine singur. La al treilea a uitat. L-am lăsat în pace, că mă apucau nervii.

Zilele trecute a venit la 12 şi a plecat pe la 5. Azi i-am reamintit că înţelegerea a fost până pe la 6-7 şi că azi am nevoie să mergem la Ikea. Doar că nu puteam pleca la 4, când a ajuns el după ultimul transport, ci mai târziu, pentru că doarme Nora. Da, dar ştiţi, nu vreau să mă apuce noaptea pe drum. N-o să vă apuce, dar nici nu trezesc copilul.

Pe la 5 fără un sfert, îi mai dau să încarce nişte cutii, trezesc copilul şi plecăm. Montez scoica în spate şi mă întreabă: Auziţi, dar nu mai bine o puneţi invers? Invers cum? Adică cu faţa. Exclus. Aşa se transportă copiii, cu spatele la sensul de mers. Am început un monlog savant despre importanţa transportării copiilor cu spatele la sensul de mers, cu exemple horror din simulări de accidente şi mărturii ale rudelor unor copii accidentaţi rău, poate, poate mă lasă în pace.
Şi unde ziceaţi că mergem? Întâi în Jiului şi apoi la Ikea. Adică unde? Lângă aeroportul Băneasa. La Otopeni??? Nu la Otopeni, la Băneasa!!! Ce facem acolo? Cumpăr o saltea. Şi unde o punem? N-o punem nicăieri, doar o plătesc şi o aduc ei. Păi aţi luat nişte sfoară, s-o legăm? de ce s-o legăm?! Păi nu încape în maşină. Mă simţeam ca-n Caragiale. Păi n-o luam noi, acum doar o plătesc şi o transportă cei de la magazin. O aduc ei mâine.

Îl duc pe moş tataie la Ikea, îl plimb cu viteza luminii, ţintesc salteaua, moale rău. Facem probe. Mă aşez, mă afund. Moş tataie zice: mie-mi place mai tare. Bombăn în gând, dar şi mie mi-ar fi plăcut ceva mai fermă. Mă întind pe ea. Foarte plăcută. Îmi creşte moralul la loc. Se întinde şi tataie lângă mine. Da, merge. O luăm. (???!!!)

Nora fiind în sling nu s-a simţit foarte confortabil să stea lăţită pe mine şi s-a sprijinit. De gâtul meu. M-a lăsat fără aer. 7 kile pe trahee. Nu mai puteam să mă ridic. Haideţi, doamnă, că-i târziu şi mă apucă noaptea. Eu mor aici şi ţie-ţi arde se întuneric. De-proptesc copilul, mă ridic, iau rândul şi secţiunea unde găsesc salteaua, plecăm. Gândidu-mă la sănătatea lui de om bătrân, îi zic: când ajungem la saltele, mergeţi la case şi aşteptaţi-mă acolo. O să rog eu un băiat să mă ajute şi s-o care el. Din acel moment a stat cu 5 paşi în urma mea. L-am chemat de vreo două ori şi i-am zis că-i fac eu semn când trebuie să se depărteze. Nope. Tot în urma mea era.

Ajung la saltele, surpiză. Salteaua era rulată şi vidată. Ochiometric încăpea în Clio (Bicorp, adică cu fundu' tăiat).

La casă mă întâlnesc cu Sabina, a cărei vedere tare m-a mai bucurat, dar stresată de orarul lui nenea G am tulit-o repede şi i-am aruncat tâmp peste umăr un "mi-a făcut plăcere să te văd". Iarta-mă cu ocazia asta. N-a fost cu intenţie.

Am ajuns la vorba lui moş tataie, că luăm noi salteaua. Plătit, înghesuit saltea pe bancheta din spate, copilul excedentar. Cu mare strângere de inimă, mă aşez pe locul din faţă, cu Nora în sling, prinse amândouă în centuri. Am stat tot drumul câş, s-o apăr cu corpul meu de ceva rău. N-a fost să fie nimic rău, că am mers bară la bară. Tatie fiert. Era 7.

Ajungem în Jiului, desfacem salteaua, tataie la baie. Că să nu uităm, are probleme cu prostata.

Pe drumul spre casă, lovit de realitatea faptului că joi mă mut definitiv acolo, a început să se tânguie că pentru el e departe rau de casă, că nu are cu ce să ajungă, că se mai gândeşte dacă să vină sau nu. Că stă până la sfârşitul lunii şi că-mi spune cu o săptămână înainte. Adică săptămâna viitoare, ca suntem deja în 15. Pâi şi banii? că nu daţi înapoi acum. Eu nu dau, doar că luna noastră a început în 13, nu pe 1. Numărăm zilele şi primiţi corespunzător, ca la servici. Nu l-am încurajat să stea. Dacă vrea, bine, dacă nu, nu. Într-un fel ar fi bine, dar parcă prea îmi scoate peri albi. O să vedem.

Pentru orice eventualitate, caut şofer. Dacă pot să am pretenţii, unul mai tânăr, cu prostata întreagă şi cu ţinere de minte.

8 comentarii:

  1. To-tal! cat costa in viu ora de condus?:-)))))))))

    RăspundețiȘtergere
  2. Calculit, calculat si rezultat aproape 30 de mii. Saptej' de centi.
    Dar nervii mei e nepretuiti.

    RăspundețiȘtergere
  3. Sa stii ca m-am amuzat, stiu ca nu e de ras, dar prea ai povestit viu. Saracul tataie, o fi avand Alzheimer ...
    Iti tin pumnii sa gasesti sofer, fara probleme de fel, ca eu doar sa ma teleportez as putea sa-ti ofer ajutorul ...

    RăspundețiȘtergere
  4. Alina, iti imprumut eu teleportorul ala cu care trimit cutiile la masina :D

    RăspundețiȘtergere
  5. :-)) ziua mea de joi (pe care eu am numit-o "de banc prost") a fost mic copil pe langa saptamana ta... scuze, dar zau daca ma pot opri din zambit :D.

    Eu am masina si un copil mic- nu sunt buna la drumuri multe si marunte, dar daca te incumeti sa pazesti doua odrasle in spate te mai pot ajuta cu cate un drum.

    RăspundețiȘtergere
  6. :))))))))
    nu intelegeam stresu cu soferu!
    da sa stii ca te-am inteles, si eu eram grabita rau, aveam tren la opt jumate spre Busteni.
    Jiului asta pe unde vine? pe mine m-a dus un nea taximetrist pe jandarmeriei, pajura, givitei si hop tzop la gara, drum super liber!

    RăspundețiȘtergere
  7. Mai, nasoala treaba, dar am ras de m-am prapadit. Io zic sa schimbi soferul clar!!!!

    RăspundețiȘtergere
  8. Dumnezeule cat am ras! Si eu zic sa-l schimbi ca daca face asa la inceput cand orice om face eforturi sa dea bine la "angajator", iti dai seama cum o sa fie mai incolo.
    Si de inteles te inteleg, am avut si eu o menajera care ajunsese sa-mi spuna cum sa-mi cresc copilul, ce e bine sa fac si ce nu si alte de-astea. Cand am gasit inlocuitor, am salutat-o, desi ea saraca era o femeie super si extrem de onesta. Doar ca nervii si linistea familiei mele mi-au fost mai de pret.

    RăspundețiȘtergere