Molistele

Adică eu cu fi-mea am fost la mol. Sau Mall. Sau Feeria, ca e colea-n cartier. Scopul a fost precis, cadou pentru o dragă prietenă şi cercei pentru mine.

Ne-am îmbrăcat frumos, io cu blugii mei skinny, tricou alb şi cardigan gri, plus eşarfă colorată, iar copilul în salopeta roz, ciorapi cu dungi şi jacheţică roz cu dungi. Eram un vis amandouă.

Molu' gol. Dar e de înţeles, că e scump ca la balamuc. În afara de zona Carrefour, unde era super aglomerat, în rest bătea un vânt de criză de necrezut. Poate dacă m-aş fi dus în weekend, ca o molistă adevărată, situaţia ar fi fost alta. Probabil ar fi fost cocalari şi piţipoance la tot pasul. Acum, nu. Parcă era pustiu sau se închidea în curând.

De când s-a deschis, n-am fost niciodată în zona aia cu scumpeturi, cu firme una şi-una, cu vânzătoare înfumurate şi rafturi stilate. Am ajuns acum. Mda, nu mi s-a părut nimic extra-special. Tot haine. Doar că au nişte preţuri demne de electrocasnice.

Când am intrat în primul magazin, am fost întâmpinată cu zâmbet, bună seara şi bine aţi venit la... vă pot ajuta cu ceva? M-am şi speriat că vorbeşte cu mine. Nu că aş fi eu vreo sălbatică, dar nu prea se poartă lumea aşa. Când am plecat, încă năucă, n-am zis şi io măcar bună seara. Mi-a strigat în urmă la revedere şi vă mai aşteptăm pe la noi. M-am simţit ultima ţărancă venită de la coada vacii. M-am făcut că vorbesc cu fi-mea ca să-mi ascund ruşinea. O ţoapă.

În următoarele magazine, la fel. Şi aici nu vorbesc de alea scumpe, unde probabil au textul ăsta în fişa postului, ci în cele obişnuite, care se găsesc în orice mall sau galerie d'asta comercială. Între timp m-am educat şi am dat şi io bună seara când am intrat, am spus ce caut şi le-am lăsat să-şi facă meseria. Şi şi-au făcut-o cu reală plăcere şi sinceritate. Au probat ele pentru mine, au scorbolit în rafturi, au răsturnat cutia cu cercei pe masă, au căutat soluţii. Din proprie iniţiativă. Frumos. M-am simţit bine. Cel mai tare am chinuit-o pe o fătucă de la Promod, de unde am şi cumpărat până la urmă. În două reprize. Felicitări pentru răbdare şi profesionalism.

Eu nu sunt un cumpărător comod. Comod pentru vânzător, adică. Nu mă duc neinformată şi taxez acid orice eroare de comportament. Dacă nu-mi place cum sunt tratată, sau ignorată din lipsă de interes, ies val vârtej şi le mai spun şi vreo două. În afară de fătucile de la Swarovski care mă obligau să cumpăr două perechi de cercei din care eu îmi nu-mi doream decât una, şi care nu m-au lăsat să probez cercelul din motive de igienă, în rest nu m-a indispus nimeni.

Fie-mea, un vis. Toată lumea întorcea capul după ea. Bine, şi asta maimuţă, zâmbeşte ştirb la toată lumea şi cu freza aia zbârlită atrage toate privirile. Vorbeşte cu toată lumea şi face pa. Ce să mai, succesul serii. Numai o cucoană m-a întrebat dacă e fetiţă sau băieţel, nu că era roză toată ca o fondantă. E clar, tre' să-i iau diamante mai mari, să vază lumea că-i fetiţă. Era fumuşică de pica, puica mamii. Numai dacă te uitai de-aproape se vedeau mucii uscaţi pe la nas.

Apoi, ca orice moliste care se respectă, am fost să mâncăm la fast food. KFC, mai exact. Aripioare pentru mine cu salată de varză şi cartofi prăjiţi pentru Nora. Nu daţi cu ouă. Să simtă şi fata că e la mol. Eu mi-am spus că o dată pe lună fast food nu e bai. Era o graviduţă care se uita strâmb la mine. Şi eu m-aş fi uitat acum un an. Dar o să vadă ea cum e să încerci să îmbuci ceva cu copilul în braţe. Tre' să-l ţii ocupat cumva. Şi decât să îşi înfigă degetele în puiul iute, mai bine cartofi. Îi poate ţine singură şi îi şi plac.

Am plecat la închidere, cu copilul somnoros în braţe. M-am oprit la Meli Melo şi mi-am luat cerceii. Seamănă cu ăia cu diamante pe care mi-i doresc eu. Până voi avea bani de ăia, am dat 30 de ron pe ăştia. Efectul e aproape acelaşi. La Swarovsky erau 255 de ron două perechi şi erau şi din rodiu, care-mi face rană.

Una peste alta, mi-a plăcut la mol. Mă mai duc. Bani să am.