marți, 13 octombrie 2009

Pisică+Copil=LOVE

Mda. Ce să mai zic. Titlul spune tot.

Îmi făceam griji că mâţa va fi agresivă cu Nora. Că doar ea nu stă la smotocit, tras de coadă, blană, urechi, mustăţi. Că e prea bătrână să înveţe trucuri noi, vorba 'ceea.

Să nu zic hop până n-am sărit gardul, dar după aproape o săptămână de convieţuire, faptele se prezintă aşa:

  • Nora se bucură imens de câte ori o vede pe Bela. Bela cam fuge.
  • Nora se sperie când miaună.
  • Bela nu este foarte geloasă. Dacă sunt cu ea pe canapea şi apare Nora, nici nu se dă la o parte, nici nu încearcă să o îndepărteze pe Nora. Dacă sunt cu Nora pe canapea şi Nora e cuminte, adică liniştită, eventual suge, vine şi Bela, să stea şi ea pe lângă mine.
  • Când suntem toate trei la un loc, Nora dă atacul la pisică. S-o mângâie, s-o tragă de blană, s-o guste, s-o tragă de mustăţi. Se repede cu gura căscată către mâţă, semn că vrea să muşte din ea.
  • Nora o fugăreşte prin casă. E mult spus fugărit, că Nora e patrupedă, ca şi mâţa. Dar a căpătat viteză şi abilitate. De regulă stau mereu cu ochii pe ele şi sunt mereu pregătită să intervin. Sunt în afara razei mele de acţiune când intră amândouă sub masa mare din sufragerie, unde este o junglă de picioare de scaun, şi unde eu nu încap sub nici o formă. Astăzi s-au pupat în bot, acolo sub masă, şi eu nu ştiam cum să fac să le despart. Am chemat pisica, e mult mai promptă decât copilul.
  • Ieri Nora a găsit o bobiţă de mâncare de pisică rătăcită la graniţa dintre hol şi sufragerie. A morfolit-o ceva, dar pesemne că nu i-a plăcut prea tare, că n-a protestat când i-am scos-o din gură.
  • Bela a capsat-o o singură dată, un pic, de degeţel, când Nora a vrut să vadă din ce sunt făcuţi ochii ei albaştri. S-a lăsat cu sperietură, plânset. Cam 40 de secunde. Speram sincer să i se facă frică şi să vrea să o lase în pace. Nope.
  • De când sunt împreună pe podele, Nora e mult mai activă. Toată ziua mişună, se ridică mai repde, stă mai mult în picioare şi mai mult decât atât, a început să facă paşi stânga dreapta. La mine n-ar veni, dar după mâţă se duce.
  • Când o urmăreşte prin casă, Nora urmează EXACT acelaşi traseu pe care îl are Bela. Stânga picior scaun, sărit peste stinghia de sub masă, dreapta picior scaun, frecat de toc. Nehotărâre în interescţie, suit pe scaun. Copilul o urmează întocmai. Ajunge la scaun, se ridcă în picioare şi dă s-o mangâie, pupe, muşte, etc.
Cam asta ar fi. Teama mea a rămas. Nu ştiu cum se poate supăra pisica într-o zi şi îi va aplica o corecţie cu gheare şi colţi. Ele sunt relaxate, iar eu sunt ca un arici.

Mă îngrijorează în continuare părul. Eu îmi făceam griji că o să fie pe sus, pe jos, peste tot şi că Nora îl va înghiţi din aer. Nu mi-am imaginat niciodată că se va repezi cu gura deschisă şi limba scoasă direct către blana ei.

Mai sunt de descoperit cristalele de siliciu din tăviţă. Tre' să-i explic cumva că alea galbene nu sunt bune. Şi vreun caca neobservat la timp. Mi-e rău. Nu vreau să mă gândesc. Brrr.

Dar până atunci, cam aşa stau lucrurile. Nu e criză.

3 comentarii:

  1. Cat de dragut ai povestit!
    Eu cred ca va fi o convietuire superba si se vor iubi mult.
    Personal consider ca orice copil care creste alaturi de un animal nu are decat de castigat.
    Eu am crescut alaturi de un caniche. A fost sora si prietena mea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Avem si noi o mitza din asta ursuza, ca si Bela, are aproape 10 ani. Chiar vroiam sa-ti scriu inca la postul precedent, sa nu-ti faci griji dinainte, ca relatia mitza-bebe poate evolua mai bine decit ne asteptam. :-)
    Hoasca noastra blanoasa nu e blinda cu copiii, nu-i lasa sa o atinga, dar nu le face niciun rau. De atacat nu ataca, dar daca este atacata, se apara. Astfel, copiii au fost si zgiriati, si muscati de-a lungul timpului, dar nu exagerat :-D atit cit sa priceapa ca pisica este o fiinta care impune respect si trebuie lasata in pace. Cel mare si-a invatat demult lectia, dar junioara inca o mai fugareste prin casa uneori, strigind "pisisi" si tragindu-o de coada. :)))

    RăspundețiȘtergere
  3. Animalele, chiar chinuite de copii, ii menajeaza, au ele un simt al lor. Si eu am avut caniche cand eram copil si ne pupam efectiv bot in bot. Si cate nu-i mai faceam! Si ce fericit era. Si eu la fel.

    Eu zic ca e de bine ce povestesti, e pacat sa le desparti. Si baietelul meu musca din pisici :)) l-am prins odata cu coada unei matze in gura - cahhhh. Si a mancat kkţel de şinşila. I-a priit probabil, ca mai vroia. Pupam!

    RăspundețiȘtergere